“Țărăncuța cu fuior” de Grigorescu, adjudecată cu 85.000 euro

0
174
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Licitația de PrimăvaraLicitația de Primăvara Artmark a adus cel mai important rezultat pe 2015 în piața românească de artă. “Țărăncuța cu fuior” a lui Nicolae Grigorescu a câștigat titlul de vedetă a serii și aplauzele sălii de licitație, tabloul fiind adjudecat cu 85.000 euro. Cea de-a două vedetă a licitației, “Cap de copil” de Nicolae Tonitza, a fost adjudecată pentru suma de 58.000 euro.

Alte rezultate frumoase la Licitația de Primăvara 2015 au fost obținute de Theodor Pallady pentru “Nud în fotoliu roșu” (adjudecat: 17.000 euro), “Costum cu motive pastorale” de Georgeta Năpăruș (adjudecat: 11.000 euro), “Deal” de Horia Bernea (adjudecat: 10.000 euro) sau “Piață din Tulcea” de Nicolae Dărăscu (adjudecat: 10.000 euro). Totalul rezultatelor licitației a fost de peste 400.000 euro, cu o rată de adjudecare de aproape 80% și cu peste 100 de palete participante distincte.

Noua expoziție, vizitabilă de marți, 5 mai, va fi compusă dintr-o inedită selecție, de la piese de mobilier și artă decorativă de autor, la o mulțime de bijuterii clasice și moderne, la pictură și grafică românească și europeană. Expoziția depășește porțile Palatului Cesianu-Racoviță și invadează curtea acestuia cu sculptură și mobilier de grădină, ce vor intensifica eleganța arhitecturii de sfârșit de secol XIX a clădirii.

Licitațiile lunii mai vor fi împărțite în două seri, la Athénée Palace Hilton.

Marți, 26 mai, vor avea loc Licitația “3 avangardiști români din colecții europene: Magdalena Rădulescu, Hans Mattis Teustch și Alexandru Țipoia” și Licitație de Bijuterii și Design, iar joi, 28 mai, Licitația de Sculptură și Mobilier de Grădină, “Licitația “Ciucurencu și Discipolii”, Licitația “2 Maeștri ai Valorilor Românești: Ludovic Bassarab şi Honoriu Creţulescu”  și Licitația de Grafică și Hărți, inclusiv o colecție de gravuri Theodor Aman.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here