Leul de Aur acordat unui documentar despre viaţa la periferia Romei

leul de aurTrofeul Leul de Aur al Festivalului de Film de la Veneţia a fost decernat sâmbătă seara documentarului italianului Gianfranco Rosi, “Sacro Gra”, despre personajele necunoscute şi poetice care trăiesc la marginea unui bulevard periferic din Roma.

Juriul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Filmului de la Veneţia a creat surpriză acordând trofeul acestui documentar, scrie în ediţia sa de duminică cotidianul francez Le Nouvel Observateur, preluând o corespondenţă a AFP. ‘Mi-am dedicat victoria personajelor din filmul meu care mi-au permis să intru în vieţile lor. Unii au devenit protagonişti ai filmului fără să o ştie’, a spus Gianfranco Rosi.

Foarte emoţionat, el a mulţumit ‘maestrului’ Bernardo Bertolucci, preşedintele Mostrei de la Veneţia, pentru că a avut curajul să premieze un documentar, pentru prima dată în istoria acestui festival. Este totodată şi prima victorie italiană din 1998 (“Cosi ridevano” de Gianni Amelio).

‘Întreg juriul a resimţit forţa poetică a filmului. Este bine că un festival precum cel de la Veneţia face loc documentarelor care erau puţin lăsate deoparte până acum’, a comentat Bertolucci.

Despre “The Unknown Known”, un alt documentar, realizat de Errol Morris, despre fostul ministru american al apărării Donald Rumsfeld, plin de cinism, realizatorul ‘Ultimului Împărat’ a povestit că ‘cineva din juriu, cu mult sens al umorului, a dorit să-i acorde un premiu pentru cel mai bun actor lui Rumsfeld”.

Cineast format în SUA, laureatul trofeului Leul de Aur a mulţumit, de o manieră amuzantă, soţiei sale că l-a ‘obligat să facă acest film’, când se gândea să părăsească Roma, oraşul ‘pe care a început să-l iubească prin periferia sa’, scrie AFP.

Marele premiu al Juriului a fost acordat chinezului Tsai Ming-Liang pentru “Jiaoyou” (Stray Dogs), o istorie a unui tată fără locuinţă şi a copiilor săi obligaţi să rătăcească pe străzile din Taipei (Taiwan). “Miss Violence” al grecului Alexandros Avranas a obţinut Leul de Argint pentru cea mai bună regie a poveştii unei familii modeste aparent fără nicio istorie, ce trăieşte apoi din plin o dramă după ce fiica de 11 ani se sinucide. Filmul a fost recompensat din plin, primind şi premiul pentru cel mai bun actor – Themis Panou, care intră în pielea unui teribil personaj de bunic abuzator.

Distrugerea legăturilor familiale, nebunie, incest, mutilări, renunţarea la orice speranţă în viaţă şi la orice facultate de a iubi… această a 70-a ediţie a Festivalului Filmului de la Veneţia a fost marcată de filme întunecate, de o mare diversitate şi originalitate de formă, adesea suprarealiste şi, în multe cazuri, care au adus în prim plan actori neprofesionişti, scrie AFP.

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a revenit italiencei Elena Cotta, pentru rolul din filmul “Via Castellana Bandiera”, primul lungmetraj al realizatoarei siciliene Emma Dante, despre violenţa la feminin.

Festivalul a recompensat şi filmul germanului Philip Gröning – “Die Frau des Polizisten” cu premiul special al Juriului. Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost atribuit lui Steve Coogan şi Jeff Pope pentru filmul “Philomena” regizat de britanicul Stephen Frears, peliculă care s-a aflat printre favoritele la Leul de Aur.

Cele 20 de filme aflate în competiţie au fost adesea lungi, transformându-se într-o lentă disecţie a societăţilor contemporane bolnave, într-un net contrast cu luxul covorului roşu (George Clooney, Sandra Bullock, Scarlett Johansson, Nicolas Cage…).

Sursa: Agerpres

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here