Lemnul de Viaţă dătător al Sfintei Cruci

0
859

sfanta cruceÎn decursul veacurilor, tradiţia creştină a modelat şi a transmis din generaţie în generaţie o impresionantă şi tulburătoare istorie, a lemnului din care a fost făcută Sfânta Cruce, unul dintre primele simboluri ale credinţei în mântuitoarea Jertfă a lui Iisus, graţie căreia am redevenit fiii şi moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu. Această istorie este astăzi mai puţin cunoscută. Rămâne însă importantă pentru că dezvăluie, deopotrivă, interesul şi credinţa creştinului simplu care, de-a lungul vremii, nu a încetat să caute şi să-şi raporteze existenta la momentul fundamental care a schimbat cursul istoriei: moartea pe cruce şi Învierea Domnului.

De unde s-a luat lemnul SFINTEI CRUCI?

La numai 2 km. depărtare spre Est de vechea cetate a Ierusalimului, într-o vale ce se numeşte pe evreieşte Emeq HaMatzlevah, se afla o mănăstire foarte veche cu numele Mănăstirea Sfintei Cruci sau în arabă Derelem Mussalaben. Aceasta a fost zidită pe locul de unde s-a luat lemnul pentru construirea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

După o tradiţie locală neconfirmată documentar, prima biserică ar fi fost construită de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. După alţii de împăratul Iustinian (527-565), iar după alţii de împăratul Heraclie (610-641), care după întoarcerea lui din Persia în 628 ar fi aşezat în acest loc tabăra armatei, aducând cu el Lemnul Sfintei Cruci pentru a o repune la Golgota. Astfel, a decis să construiască o mănăstire în locul în care a poposit, în cinstea Sfintei Cruci. Conform documentelor existente putem spune cu certitudine că această mănăstire exista la începutul perioadei bizantine.

Despre copacul din care a fost luat lemnul pentru cruce, tradiţia eclezială precum şi un manunscris siriac foarte vechi, consemnează faptul că istoria începe în timpul Patriarhului Avraam şi este legată de apariţia Sfintei Treimi sub forma unor îngeri la Mamvri. Tradiţia spune că Îngerii i-au lăsat lui Avraam trei toiege (după alţii trei seminţe felurite) înainte de plecarea lor spre Sodoma. Urmează distrugerea Sodomei şi Gomorei.

Conform Vechiului Testament şi cărţii Genezei (19, 17 – 38) în urmă distrugerii Sodomei şi Gomorei, Lot a fugit într-o peşteră, cu cele două fiice. Acolo, după ce l-au îmbătat, acestea s-au culcat cu el pentru a naşte descendenţi, crezând că nu au mai rămas oameni în tot pământul acela. Cei doi copii care s-au născut în urma incestului s-au numit Moab şi Ben-Ammi şi au creat triburile Moabiţilor şi Amoniţilor.

După teribilă sa faptă, Lot a găsit refugiu în Oad-el-Moualape, unde s-a rugat şi a căutat iertarea lui Dumnezeu pentru atrocitatea comisă. El s-a consultat cu Avraam şi l-a întrebat ce ar trebui să facă pentru a primi iertarea păcatelor.

Avraam i-a dat lui Lot cele trei toiage pe care îngerii i le lăsaseră şi i-a spus să le planteze pe marginea Ierusalimului.

El l-a învăţat că toiagele trebuie udate cu apa din râul Iordan pentru a rezista şi i-a spus că în cazul în care acestea înfloresc însemnă că Dumnezeu i-a iertat păcatele, dacă nu, atunci el nu a fost iertat.

Diavolul a încercat să-l împiedice pe Lot de la udarea toiagelor şi îi pricinuia mute necazuri în încercările de a duce apa tocmai de la Iordan cale de 60 Km, dar în cele din urmă nu a reuşit. Cu trecerea timpului, acestea au prins rădăcini şi au înflorit într-un singur copac de pin, chiparos şi cedru. Acesta a fost numit în tradiţia locală copacul blestemat, prin care s-a adus iertarea.

Potrivit tradiţiei, guvernatorul roman al Iudeii, care a supervizat condamnarea lui Hristos (Matei 26, 57, Ioan 18, 13) a ordonat ca Crucea lui Hristos să fie construită din lemnul copacului blestemat. El a crezut că, datorită acestor variaţii de înălţime (copacul fiind înalt şi foarte bătrân), Hristos va suferi mai mult şi datorită răstignirii pe acest lemn, El ar fi mult mai dezonorat. Astfel, Iisus Hristos a fost răstignit în chip simbolic pe lemnul copacului blestemat prin care s-a adus iertarea lui Dumnezeu faţă de oameni.

Crucea Domnului, pierdută şi regăsită

Aceleaşi surse catolice susţin că urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv. Relicvă, ascunsă în 1009, redescoperită şi reaşezată în Biserica Sfântului Mormânt în 1099 de cruciaţi, a căzut în 1187 în mâinile lui Salladin, pe câmpul de bătălie de la Hattin, unde fusese adusă de episcopul Betleemului, la porunca regelui Ierusalimului, din sfânta relicva rămânând doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. În acest al doilea caz, fragmentul din Sfânta Cruce, păstrat în capela Pharos a palatului imperial de pe malul Bosforului, şi celelalte relicve ale Patimilor care se aflau aici au fost achiziţionate între 1241 şi 1242 de către regele Franţei, Ludovic al IX-lea, de la împăratul latin de Constantinopol. Lemnul Sfintei Cruci a fost depus în Sainte Chapelle, în 1248, de unde a dispărut în timpul Revoluţiei franceze.

Referitor la dramatica istorie a lemnului Sfintei Cruci, părintele Gheorghe Calciu spunea: “Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca şi icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi, apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut şi că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăţi mai mici şi trimisă diferitelor patriarhii, spre salvarea ei. În felul acesta, cei care duceau bucăţile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol. Dar, chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul ei reprezentat în multiple forme rămâne ca semn al morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evoca patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viaţă.

Astăzi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se afla la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria, în Grecia, Muntele Athos, Veneţia, în Franţa (Saint Sernin de Toulouse; Capela “La Vraie-Croix din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul “Sfânta Cruce din Liege), Spania (Santo Toribio de Liébana) precum şi în alte biserici şi mănăstiri creştine din lume. Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce este păstrată la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, aceasta sfânta relicvă a fost adusă pentru câteva săptămâni şi în ţara noastră. În 2004, cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva, a fost adus la Iaşi, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mitropolit la vremea aceea al Moldovei şi Bucovinei, fragmentul din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos care se păstrează în Mănăstirea Panaghia Soumela din Veria – Grecia.

Sursa: biserica-sfantulvasile.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here