„Domnul i-a arătat un lemn; el l-a aruncat în apă, și apa s-a îndulcit”. (Ieșirea 15, 25)
Istoria pribegiei poporului lui Israel prin pustie cuprinde multe lucruri mângâietoare pentru noi. Israelitenii ajunseseră la un izvor, dar apa s-a dovedit a fi amară și n-au putut s-o bea. Ca de obicei, au început să cârtească împotriva căpeteniei lor, Moise, iar acesta a strigat către Dumnezeu. Atunci „Domnul i-a arătat un lemn; el l-a aruncat în apă, și apa s-a îndulcit”. Apa rămăsese aceeași, însă gustul ei se schimbase.
Este uimitor cât de des face Domnul și azi, cu noi, cum a făcut odinioară cu poporul lui Israel. Încercările, bolile și necazurile nu îi ocolesc pe creștini – dimpotrivă, par să se abată asupralor mai des decât asupra altora, însă la toate încercările noastre, la toate necazurile noastre, Domnul răspunde prin spusele: „Acestea vi le-am grăit ca întru Mine pace să aveți” (Ioan 16, 33). Iată lemnul nostru vindecător! Numai Domnul nostru Iisus Hristos ne poate mângâia în necaz și tămădui în boală.
Câtă înălțime duhovnicească în cuvintele Apostolului Pavel! „Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și încercare, și încercarea nădejde” (Romani 5, 3). Și cu cât își descrie mai viu propriile necazuri, cu atât mai profund și mai puternic laudă acel har, acea mângâiere neîntrecută care acoperă și îndulcește toate aceste amărăciuni. „Peste măsură, peste puteri am fost îngreuiați…, dar Dumnezeu ne-a izbăvit…, ne izbăvește… și încă ne va mai izbăvi ”(II Corinteni 1, 8-10).
Pavel a sorbit fără frică din acel pahar amar, nădăjduind că, pe măsură ce prisosesc suferințele, „tot așa prisosește, prin Hristos, și mângâierea noastră” (II Corinteni 1, 5).
Așadar, să nu ne descurajăm, știind că nicio suferință pământească nu ne va putea birui vreodată, fiindcă destul ne este nouă harul Lui în toată vremea.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
