Legumele reglează nivelul tensiunii arteriale

0
132

legumeO dietă bogatâ în legume poate fi utilă în tratamentul hipertensiunii arteriale. O echipă de medici de la Colegiul lmperi din Londra a studiat 4.680 de pacienţi, cu vîrste cuprinse între 40 şi 59 de ani. Au constatat că în urma consumului unei cantităţi mari de legume, aceştia nu au mai avut fluctuaţii alte tensiunii arteriale. Specialiştii sînt de părere că unele substanţe chimice din legume, în special aminoacizii şi magneziul, au un efect pozitiv asupra nivelului tensiunii arteriale.

Legume – Aminoacizi responsabili cu reglarea tensiunii arteriale

Astfel, s-a constatat câ unele tipuri de aminoacizi (printre care şi arginina) au proprietatea de a dilata vasele de sînge. Alte forme de aminoacizi benefice au fost descoperite în carne. Profesorul Paul Elliott, coordonatorul cercetărilor, a declarat că mai este nevoie şi de alte investigaţii pentru a descoperi care anume vegetale au aceste proprietăţi.

La rîndul ei, Belinda Linden, reprezentant al organizaţiei medicale British Heart Foundation, a menţionat că “nivelul tensiunii arteriale poate fi controlat cu ajutorul unei diete vegetariene. Aceasta pentru că legumele conţin puţină sare, puţine calorii. Ele sunt pline de vitamine şi fibre, fiind totodată utile şi în controlul diabetului”.

Mirela Dădăcuş, Farmacia Ta,  martie 2006

Citiți și alte articole de la rubrica Sănătate.
V-ar putea interesa, de asemenea, și alte articole de la rubrica Stil de viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here