Legenda Mânăstirii Putna

0
164

legenda1Cică trăia în chilia aceasta un călugăr: Daniil Sihastru. Îi zicea lumea sihăstru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer, de la Dumnezeu, pentru a face bine oamenilor rătăciți prin pustietatea aceasta. El nu mânca aproape nimica.

Într-o seară veni peste dealul acesta, pe apa Vițeului, Ștefan și cu un argat de-al său. El a fost dovedit de dușmani și căta amu loc de odihnă. Și s-a așezat să se odihnească pe piatra aceea mare. Cum sta el așa, iacă că vede o lumină în fereastră la Sihastru, căci atunci el își făcea rugăciunea sa de seară. Îndată ei merg către chilie, căci erau tare flămânzi.

Ajunși acolo, Ștefan bate la ușă:

– Cine-i acolo? Întrebă Daniil.

– Om bun, răspunde Ștefan.

– Dacă-i om bun, să intre!

Ei intrară.

– Ce-ai pățit de-ai venit și pe la mine?

Necăjit și amărât cum era, Ștefan nu zise nimic.

– Eu știu ce-i cu tine. De mă asculți ce ți-oi spune eu, să știi că dovedești păgânătatea! Altminterea e rău!

– Jur pe feciorul meu că ți-oi asculta toate poruncile!

– Atunci, pune urechea la piciorul meu stâng! Ce auzi?

– Ce să aud? Numai plânsete și jăluiri.

– Bine zici! Acestea, Ștefane, să știi că-s jăluirile țării! Pune amu urechea la piciorul meu drept! Amu ce auzi?

– Amu aud cântece frumoase.

– Bine zici! Pune gând că de unde ai auzit acele cântece, faci o mânăstire!

– Dar unde cântă? Întrebă Ștefan.

– Știi unde, Ștefane!? Iacă acolo, acel deal, suie mâni dis-de-dimineață pe el și trage cu arcul, iar unde o să găsești săgeata înfiptă să știi ce de acolo se aude cântând!

– Dar, amu, părinte, te rog să ne dai un pic de mâncare, că tare flămânzi suntem!

– Bine, dar eu, Ștefane, nu mănânc nimic. De unde să-ți pot da ceva?

– Caută, părinte, că nu ne mai putem ține pe picioare de flămânzi!

Căută Daniil în toate părțile, în urmă găsi un pic de prescure, din care dădu și lui Ștefan o bucățică, și argatului, și-i mai rămase și lui un pic; că era blagoslovită prescurea ce le-o dăduse.

După ce au terminat ei ospățul, s-au culcat amândoi în chilie iar săhastrul a rămas afară ca să-i păzească. Când răsări soarele, Daniil bătu la ușă:

– Scoală, Ștefane, și du-te!

Ei se sculară pe-ndată și se suiră sus pe deal. Scoate Ștefan arcul și trage, dar săgeata s-a împlântat, hăt, în pădure. Pe-ndată ei merseră în căutarea locului unde s-a împlântat. După lungă căutare, ei o găsesc împlântată într-un paltin bătrân. Dar cu cine să zidească el mânăstirea când ei erau numai doi? Atunci, se duce Ștefan, noaptea la Volovăţ și i-a biserica de acolo și până-n ziuă o aduce aici. Tot până-n ziuă o și proptește. Însă nici nu o proptește bine, când iată vede venind pe turci. Ei l-au văzut pe Ștefan când a adus biserica, iar acum au venit să-l prindă. Ștefan văzând aceasta intră în biserică și se rugă Lui Dumnezeu ca să-l scape.

Ascultându-i ruga, dădu o ceață grea de nu vedeai la un pas. Amu, turcii se zăpăciseră și începură a se omorî între ei. Se bătură ei așa pân’ la amiaz’, că nu mai rămase de ei, decât doi ofițeri care, de frică ca Ștefan să nu-i ucidă, o luară la fugă. Pierind cu toții, cerul  începuse să se lumineze. Ștefan, bucuros, merse la Suceava și aduce meșteri ca să zidească o mânăstire mândră.

Au fost aduși și din Țara Românească mulți ca să locuiască pe aici. Din unul din aceea mă trag și eu. Această poveste mi-au spus-o și mie bătrânii, și o spun și eu urmașilor mei.

Din Legendele Romanilor, Editura Ion Creangă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here