Legenda Mănăstirii Arnota

0
517

Mănăstirea ArnotaDragii mei, multe s-ar putea povesti despre Mănăstirea Arnota si despre luminatul domn Matei Basarab voievod ales. Matei Basarab a ştiut a cârmui ţara cu Dumnezeu în gând şi cu dor în inimă; mi-e teamă că n-aţi avea atâta vreme să ascultaţi, câte v-aş putea eu povesti…

Se spune despre domnia sa că a fost „mare ctitor al neamului nostru”. A ştiut a zidi şi în piatră – sfinte lăcaşuri – dar şi în inimile oamenilor – credinţa şi legea strămoşească. Dar, mai bine, ia să ne întoarcem cu inima şi cu ochii minţii, chiar prin vremurile acelea!

Suntem in Arnota, anul Domnului 1633, prin aceste mândre plaiuri valahe.

Codrii fura de capăt se întind cât cuprinde privirea. Suntem aici, la poarta munţilor, dar nu-ndrăznim încă a urca. Aerul rece al pădurii ne taie răsuflarea. Doi munţi stau parcă la sfat, ca doi bătrâni uitaţi de timp, iar între ei trece Valea Bistriţei, strecurându-se printre bolovani şi pietre.

Dar ce se aude?!… Un tropot de cal, ce vine în grabă mare, de departe, din vale. Şi deodată, din întunecimea unui pâlc de pădure, ţâşneşte un roib mândru şi puternic, ce-l poartă în şa chiar pe Domnul ţării, pe Matei Vodă. Bulgări de pământ răscolit sar din copitele armăsarului, ce goneşte ca săgeata slobozită din arcul întins.

Voievodul îi dă pinteni şi armăsarul începe să urce coasta muntelui. Iar din urmă-i se aud alte tropote şi ţipete.

A părăsit in grabă cetatea domnească şi a luat drumul codrilor, căutând să scape cu viaţă;  ăci turcii vor să-l omoare, pentru o pricină născocită. Acum sunt pe urmele lui, gata-gata să-l ajungă. Armăsarul e prea obosit de atâta goană.

Domnul priveşte în jur, căutând o cale de scăpare, dur nu mai are încotro s-o apuce. Pune mâna pe mânerul sabiei, gata s-o scoată şi să-i întâmpine pe turci aşa cum merită. Nu-i este teamă de moarte, căci e ostaş plămădit în multe lupte. Dar, în adâncul inimii, simte regret mult, căci de prea puţină vreme este domn şi planuri mari avea în minte. Câte ar mai fi vrut să facă şi să lase în urma sa… Deodată, dintr-un tufiş îl strigă un ostaş al său, un arnăut ce l-a urmărit şi el pe domn, cu gând să-l scape de primejdie.

– Repede, Măria ta, scoate-ţi iute mantia domnească şi sări aici, în frunziş! Acum!

Arnăutul îşi aruncă mantia domnitorului pe umerii săi, încalecă dintr-o săritură pe calul voievodului şi o pornit în galop. De aici, din ascunzătoarea verde de frunze şi ramuri, Matei Basarab îi vede pe turci cum apar în goană şi, dând pinteni cailor, îl ajung pe arnăutul său credincios. Şi, de ciudă că au pierdut urma domnitorului, îi retează capul arnăutului, oştean prea curajos, ce nu şi-ar fi trădat stăpânul nici măcar în schimbul vieţii. Vodă, lăcrimând, rămâne ascuns. Mult ar vrea să sară din ascunzătoare şi să facă prăpăd printre turci, dar ştie că ţara are nevoie de el, că scăpând acum, va putea lupta mai târziu aşa cum se cuvine, în fruntea oastei, să le arate turcilor de ce-s în stare românii.

Iar în amintirea ostaşului său credincios, Matei Basarab a ridicat pe locurile acestea o mănăstire micuţă, dar întrutotul plăcută şi bine chibzuită, căreia i-a pus numele Arnota, spre pomenirea arnăutului. Omul acela nu l-a salvat doar pe Vodă, ci şi poporul şi ţara sa. Căci mult bine s-a revărsat, mai apoi peste români prin domnia marelui Matei Basarab. Când urci la Arnota, sufletul tău urcă spre cer. Ochii cuprind frumuseţi dumnezeieşti, iar inima îţi bate mai repede, căci aici e o parte din istoria, credinţa şi sufletul nostru românesc.

Mănăstire Arnota a fost ctitorită de Matei Basarab , iar Sfântul Constantin Brâncoveanu a adăugat bisericii frumosul  pridvor cu turlă. Amândoi ctitorii au îngrijit-o cu multă dragoste, înzestrând-o cu sfinte moaşte nepreţuite şi cu picturi de mare valoare.

Matei Vodă Basarab a fost unul dintre cei mai de seamă domni ai acestui neam.

Unii istorici îl consideră „cel mai mare ctitor ortodox al poporului român”. Multe biserici şi mănăstiri a ridicat din temelie sau a restaurat, atât în ţară, cât şi la Muntele Athos. (în 1645 a plătit taxele întregului Munte Athos, ce avea mari datorii către Poarta Otomană). Tot el a introdus limba română, în locul celei slavone, în viaţa bisericească (de atunci slujbele religioase se ţin în limba română).

Sfânta Mănăstire Arnota a fost ctitorită de Matei Basarab între anii 1633-1636. Este unul dintre cele mai importante monumente de istorie şi artă medievală din România.

Atunci când Matei Basarab s-a împăcat cu Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, au hotărât ca fiecare să zidească în ţara celuilalt câte o frumoasă mănăstire, ca mărturie a împăcării. Aşa se face că domnul Vasile Lupu a zidit, la Târgovişte, Mănăstirea Stelea, iar Matei Basarab a ridicat, îni Moldova, Mănăstirea Soveja. Mormântul lui Matei Basarab (+ 1654) se află la Arnota, piatra sculptată în marmură fiind de o mare valoare artistică şi istorică, find singura mărturie rămasă a echipamentului militar din acel veac. Foarte valoroase sunt şi uşile bisericii, minunat sculptate în lemn de castan, dar mai ales pictura originară, ce s-a păstrat până în zilele noastre.

Legendele Mănăstirilor, Volumul I, Leon Magdan, Victoriţa Magdan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here