Legenda Mânăstirii Argeșului

0
690
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

AgPeste Muntenia a domnit odată Neagoe Basarab. Acestui domn îi plăcea foarte mult să ridice la biserici și la mânăstiri. El plănui să clădească pe malul frumos al Argeșului o mânăstire cum nu se mai afla alta.

Neagoe tocmi la lucru cei mai iscusiți lucrători de pe atunci, pe vestitul meșter Manole cu alți nouă tovarăși ai lui. El le făgădui averi mari și ranguri înalte, dacă îi vor înălţa o mânăstire frumoasă cum nu mai era alta, dacă nu, îi amenință să-i zidească de vii, chiar în temelii.

Meșterii se apucară de lucru. Ce să vază însă ei?

Zidul ce făceau ziua se dărâma noaptea. Azi așa, mâine așa, vreo patru zile lucrară în zadar. Domnul, văzând că zidul nu sporește, se încrunta la ei, și-i amenința, să-i pună de vii, chiar în temelii. Cel mai întristat dintre toți era meșterul Manole. El își frângea mâinile, neștiind ce să facă.

Într-o zi, adormind, el visă că zidul se va surpa tot mereu, dacă nu vor zidi pe cea dintâi soție sau soră care va veni a doua zi, să le aducă de mâncare. Povestind acest vis tovarășilor săi, toți se jurară să facă ce le spunea visul, adică să zidească pe cea dintâi soțioară sau surioară care se va ivi între ei, a doua zi în zori.

A doua zi, Manole se urcă sus pe schele să privească care soție se vede. Când, vai! Ce zări? Soția lui venea încărcată cu de-ale mâncării. Bietul Manole începu să plângă și, căzând în genunchi se rugă astfel:

Dă Doamne, pe lume

O ploaie cu spume,

Mândra să-mi oprească;

S-o oprească-n vale,

S-o-ntoarcă din cale.”

Și, miracol! O ploaie irumpse din norii negri și grei, de se umplură drumurile de apă. Dar soția lui Manole nu s-a întors din drum. Ea venea mereu.

Manole s-a rugat cu foc, din nou, să sufle un vânt puternic să-i întoarcă soția din drum.

Și, din nou miracol! S-a stârnit un vânt așa de puternic, încât smulgea copacii din rădăcini. Pe soția lui Manole, însă nu o putu întoarce. Ea ajunsese cea dintâi la clădire.

Meșterul Manole, plin de durere, îi ieși înainte, o sărută și o duse pe zid. Prefăcându-se că glumește, el îi zise:

„Stăi, mândruța mea,

Nu te speria,

Că vrem să glumim

Și să te zidim!”

La început, dânsa se încrezu. Când însă a văzut că zidul se ridică pe lângă ea, începu să plângă și să roage:

Manole, Manole,

Meștere Manole,

Zidul rău mă strânge,

Trupușoru-mi frânge!”

Manole însă, ofta și zidea mereu. Peste puțin, soția lui nu se mai vedea. Numai din zid se auzeau cuvintele:

Manole, Manole,

Meștere Manole,

Zidul tău mă strânge,

Viața mi se frânge!”

De acum înainte, zidul nu se mai surpa. Meșterii au putut să isprăvească măreața mânăstire. Neagoe-Vodă, auzind că mânăstirea s-a isprăvit, a venit s-o vadă și să se închine în ea. Când a văzut falnica zidire, i-a întrebat pe meșteri dacă ar putea construi o mânăstire mult mai frumoasă ca aceea. Meșterii, ca să se mândrească, i-au răspuns astfel de pe acoperiș:

Ca noi meșteri mari,

Calfe și zidari

Alții nici că sunt

Pe acest pământ.

Află că noi știm,

Oricând să zidim

Altă mânăstire.

Pentru pomenire

Mult mai frumoasă

Și mult mai luminoasă”

Neagoe a rămas atunci pe gânduri și, ca să nu mai fie altă mânăstire mai frumoasă ca aceea, a hotărât să-i piarză pe meșteri. A poruncit să se ridice schelele și scările, ca meșterii să fie lăsați sus pe acoperiș. Aceștia își făcură aripi din șindrilă și cu ele s-au lăsat de sus. Dar aripile nu le-au folosit la nimic, fiindcă cum cădeau, pe loc își dădeau duhul.

Pe locul unde a căzut Manole a ieșit un izvor cu apă sărată, ca lacrimile.

Din Legendele Românilor, Editura Ion Creangă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here