Legenda Cetății Neamțului

cetateaDespre întemeierea Cetății Neamțului, spun bătrânii că, înainte de Ștefan Vodă, cu mult înainte, venit niște nemți pe-aici ș-au silit oamenii de le-au cărat piatră și le-au clădit cetatea.

Și așa de mult ce i-au necăjt pe oameni nemții ceia, c-au rămas oamenii săraci lipiți pământului, pierindu-le vitele cărând la piatră, și după ce s-au mântuit boii și caii, au pus și vacile la jug.

Când s-a mântuit cetatea, rămăsese în împrejurimile acestea numai un bou fără coarne și o vacă fără coadă.

Mai târziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemți și le-a dărâmat cetatea, dar venind Ștefan la scunul Moldovei, a clădit-o iarăși.

Ștefan n-a mai chinuit ce nemții, că el a fost om mare, bun și sfânt, cum n-a mai fost pe fața pământului.

Am auzit că-n Cetatea Neamțului erau case domnești și biserică, dar acum nu se mai cunoștea nimica.

Și-n mijloul ogrăzii din cetate era o fântână adâncă tare… te coborai cu găleata până la jumătate și de-acolo puteai  intra  într-o hrubă care răspundea în fântână și prin hruba aceea mergeai, mergeai și ieșeai la capătul muntelui, de ceea parte, în pădure, spre Oglinzi, după cum se știe c-au fost de la cetate și până-n Târgu Neamț.

Am apucat și eu pe un biet boier, unul Belobiu; avea a-și face han; curțile cele vechi, zicea că nu mai sunt la modă.

Și a-nceput a căra piatră de la cetate.

Dărâmau zidurile de aici și pietrarii îi zideau în târg han și curți nouă.

Nu zecea nimeni nimic. Ce să zică?

Boierul, boier mare, ce să-i faci? Cum să te pui cu dânsul?

Până ce-a dat Dumnezeu și s-a sculat alt boier, care acu era sărac și umbla așa bezmetic, îi zicea Alexandru Nebunul!…

S-a sculat și pe jos a pornit la Iași, la domnie.

Mânca pâne și bea apă la șipote, pe marginea drumului…

Și până ce n-a răzbit la Vodă nu s-a lăsat.

Pe-atunci era domnitor, la Iași, Grigore-Vodă cel Frumos.

A zis boierul acele, Alexandru Nebunul, către Vodă:

– Măria-ta, păcat să se dărâme cetățile bătrânești și să-și facă nevrednicii crâșme din ele!

Ș-a căzut în genunchi.

Și când s-a întors „nebunul” la cei cuminți, avea la mână hârtie, de la domnie, cătră isprăvnicie…

Și s-anfățișat la ispravnic ș-a zis:

– Uite porunca să iasă oamenii din toate satele dimprejurul cetății, cu câte trei nuiele și cu câte-un par și să-ngrădească  cetatea! Zi de zi inainte, piatră de zidit crâșme și curți boierești să nu se mai ridice… Cine nu ascultă rău va pătimi!

Au ieșit oamenii cu nuiele și cu pari și s-au îngrădit cetatea, dar pe urmă au venit vremuri noi… și s-a stricat gardul…

Din legendele românilor, Editura Ion Creangă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here