Legătura omului cu lumea

0
191

capela-sixtinaAşezat în fata biroului meu, dis-de-dimineaţă, de cum am terminat Sfânta Liturghie, la care a participat, ca un elev înaintea profesorului său, cu mult zel, dar şi cu multă atenţie, tânărul meu interlocutor a luat cuvântul şi mi-a făcut o mică recapitulare:

-Părinte, în precedenta noastră întâlnire am expus marile rele pe care le-a suportat lumea din cauza primului păcat al lui Adam şi al Evei.

-Îţi aminteşti de acestea, da?

-Da, primul este că lumea a încetat să mai primească dumnezeiescul har, pe care i-l dăruia până atunci Adam, şi aceasta pen-tru că nu-1 mai avea nici el. O dată cu plecarea sa din Rai, a secat şi dumnezeiescul har, iar, fară el, lumea s-a sălbăticit.

-Da. Iată primul rău pe care l-a suferit lumea. Să ţi-l amintesc eu pe cel de-al doilea. Omul a pierdut putinţa de a vedea adevărata realitate şi valoare a animalelor, a plantelor, a păsă-rilor, a oamenilor şi, în general, a tuturor lucrurilor. Adică, precum zice Marele Vasile, capacitatea pe care o primise de la Dumnezeu ca să priceapă firea lucrurilor. Urmarea acestui fapt a fost că omul a judecat toate superficial, numai după înfăţişarea exterioară. Le-a judecat nu în funcţie de valoarea lor, ci în funcţie de aparenţe. Astfel, omul încontinuu a nedreptăţit şi nedreptăţeşte lucrurile lumii, căci uneori desconsideră şi strica ceea ce nu  place ochiului sau altor simţuri, iar alteori preţuieşte şi întreţine lucruri fară valoare pentru că plac ochiului sau altor simţuri ale sale.

Aceste două rele au fost cauza unei sumedenii de alte rele, a dezastrului lumii.

Cosmosul, zidirea, se strică, se distruge, devine stricăcioasă, moare pentru că nu mai este ţinută de dumnezeiescul har care o susţinea înainte.

Omul strică lumea pentru că nu vede şi nu cunoaşte ade-vărata ei valoare.

-Părinte, v-aş ruga să-mi analizaţi cât se poate mai simplu legătura omului cu lumea, cu zidirea. Care era locul omului în lume înainte de păcatul lui Adam şi care este locul omului în lume după cădere ?

-Cu bucurie. întru început, precum îţi aminteşti, omul a fost aşezat ca un împărat în lume. Rolul împăratului era să slujească cele existente şi să protejeze împărăţia lui. Dumnezeu i-a spus foarte clar aceasta, că l-a pus în lume ca să o slujească şi să o păzească, să o îngrijească şi să o întreţină (Fac. 2,15).

In Rai omul trebuia să muncească după poruncile zilnice ale lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să întreţină natura în jurul lui, spre a-i dărui „ingredientul” cel mai de preţ şi cel mai sfânt, care este dumnezeiescul har. Acest dumnezeiesc har îl pnrnea zilnic din legătura şi contactul său cu Dumnezeu.

Spune Sfânta Scriptură că misiunea omului era să cultive şi a păzească lumea, zidirea. Şi aceasta se petrecea neîntrerupt “fcintc de căderea în păcat.’

Ce s-a întâmplat însă după căderea în păcat? Din nefericire lucrurile s-au schimbat din temelii, s-au întâmplat multe pagube, mari pagube, înspăimântătoare.

-Numiţi-mi, părinte, dacă e cu putinţă, una câte una aces-te pagube care s-au petrecut după căderea lui Adam şi a Evei în păcat.

-S-a stricat buna legătură a omului cu lumea, ajungând la opusul ei. S-au întors lucrurile cu desăvârşire de-a-ndoaselea. împăratul lumii – omul – a pierdut tronul şi s-a transformat în sclav, în timp ce lumea, cea ascultătoare până ieri, a preluat locul stăpânitor, adică locul tiranului, al dictatorului.

în decursul veacurilor care au urmat s-au întâmplat lucruri tragicomice din cauza acestei schimbări. Omul a orbit duhov-niceşte din pricina păcatului şi, nemaivăzând ce este corect şi ce este greşit, ceea ce este adevărat şi ceea ce este mincinos, nemaivăzând nici valoarea lui ca om, ca icoană a lui Dumne-zeu şi ca împărat al lumii, s-a aplecat şi s-a închinat ca unui stăpân şi rege, ca unui Dumnezeu chiar, lucrurilor şi fiinţelor necuvântătoare şi nevrednice de numit. De exemplu, s-a închinat leului ca lui Dumnezeu, s-a închinat crocodilului, nevăzând adevărata valoare a animalelor care nu sunt nimic altceva decât vieţuitoare necugetătoare, mai prejos decât omul, le-a batjocorit facându-Le zeităţi şi în acelaşi timp s-a batjocorit pe sine facându-se sclavul lor.

Vă amintesc descrierea Sfintei Scripturi despre evrei, care, atunci când au plecat din robia egipteană şi au călcat în deşert pe drumul spre Palestina, spre pământul făgăduinţei, au ftcut un viţel din aur. L-au făcut ca un dumnezeu şi se închinau lui-Cui? Viţelului (leş. 32,4).

-Îmi amintesc şi eu, părinte, că unii se închinau soarelui,  alţii unor stânci, alţii trăsnetelor, alţii râurilor. De exemplu,  egiptenii se închinau Râului Nil.

-Corect. Si alţii se închinau oamenilor ca unor dumnezei şi alţii demonilor. Alţii se închinau munţilor, alţii plantelor.

Precum zice Sfânta Scriptură: S-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului (Rom. 1,25).

Dar toate acestea erau o decădere pentru om, care fusese creat de Dumnezeu ca să împărăţească peste toate, să fie împăratul întregii lumi şi care, în timp ce Dumnezeu îl cin-stise, s-a necinstit, a decăzut în necinste, precum spune Sfânta Scriptură: Omul în cinste fiind n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celorfară de minte şi s-a asemănat lor (Ps. 48,21).

Cu adevărat, aceasta este o mare pagubă pentru om; din om să se facă asemenea animalelor.

Toate acestea au fost o pagubă pentru om, dar au fost o pagubă şi pentru lume. Au alunecat lucrurile lumii de la locurile lor. Unele au luat-o în sus, altele în jos. Adică au ajuns cu susu-n jos. Plantele şi animalele, frumuseţile şi dulceţile lor au ajuns sus, în locul împăratului, iar împăratul-om a luat-o în jos, în locul robului.

Ştii cum este ca un viţel sau, dacă vrei, o maimuţă să te stă-pânească precum un rege ori ca un zeu? Sau, ca să trimit în contemporaneitate, la ordinea zilei, ştii cum este să te stăpâ-nească o plantă ca un împărat? O iarbă?

-Plantă? Iarbă?

-Da, o plantă. O iarbă care se numeşte tutun. Mă refer la ţigară. Înţelegi ce înspăimântător este să fii robul unei plante uscate şi să te stăpânească, să nu poţi face nimic fară ea? Oare nu sunt şi haşişul, şi celelalte droguri la fel? Au ajuns sau nu toate cu susu-n jos?

-Au ajuns, părinte.

-Împăratul –om a decăzut rău, şi cele necugetătoare ale lumii au devenit stăpâni: animale, plante, stânci, soare, lună, munţi, râuri, metale. Toate sunt stăpâni.

– Eh, nu nu chiar şi metalele sunt stăpâni.

-Ba încă şi ele. Cine conduce astăzi întreaga lume? Nu o conduce oare metalul pe care îl numim aur? Ce are metalul pe care îl numim aur? Pentru acest metal, mă întreb, nu s-au făcut atâtea şi atâtea rele? Ce este aurul? Ce sunt bijuteriile? Nu un metal? Metal pe care-l scoatem din pământul pe care îl călcăm noi, oamenii, sub picioarele noastre. A ieşit de jos, de sub noi, şi s-a înălţat deasupra noastră. N-am dreptate când spun că toate sunt cu susu-n jos?

-Aveţi dreptate.

-Sau nu este cumva şi nefericita viţă, strugurele, împărat astăzi peste mulţi? Vinul, celelalte băuturi, alcoolul nu stăpânesc oare astăzi pe cei mai mulţi? O să-mi spuneţi că doar alcoolicii au devenit robi băuturii. Dar nu numai alcoolicii. Mulţi alţii, care nu sunt alcoolici, au devenit robi băuturii, întreaga Grecie, aş spune.

-Nu înţeleg asta.

-Iubitule, există astăzi atâta producţie de băuturi, încât te face să crezi că toate casele sunt sclave ale băuturii. Statisticile sunt înfiorătoare. Întreaga Grecie a devenit roaba băuturilor, pentru că, după cum spun statisticile, plăteşte în fiecare an multe, multe milioane de dolari stăpânului-băutură. Pentru importul de băutură din străinătate, pentru whisky, lichior, vinuri, coniacuri sau altele.

Discotecile, cafenelele, barurile, tavernele, cofetăriile chiar ne spun multe despre acest stăpân numit băutură, fără de care omul nu mai poate face un pas. Nici măcar o vizită prietenoasă nu mai poţi face, fară să ţi se zică, înainte chiar de a te aşeza: Să-ţi aduc un whisky sau un vermut? Sau un coniac?

Stai creştine, să te văd, am răspuns într-o vizită la o familie dragă mie. Stai să ne vedem, să discutăm puţin, fară prezenţa tiranică a băuturii. Şi ce să mai zic ? Omul în general a devenit rob lumii, rob al stihiilor din care este alcătuită lumea.

-Adevărată răsturnare de situaţii, părinte. Susul jos, prrecum aţi zis, sau josul sus, adică toate cu susu-n jos.

-Toate sunt cu susu-n jos, copile. În timp ce Dumnezeu

le-a pus pe toate în rânduială, lumea la locul ei şi pe om locul Iui, stăpân în cinste.

Scrie Sfântul Simeon Noul Teolog că omul „după ce a fost cinstit de către Dumnezeu, s-a amestecat şi s-a asemănat făpturilor necugetătoare şi înjugate, şi din nefericire rămâne aşa, fară să se întoarcă şi fără să se căiască, fară să revină în locul de mare cinste pe care l-a avut”.

Şi Sfântul Maxim Mărturisitorul zice că omul nu doar că s-a asemănat simplu calului sau altor animale necugetătoare, ci le-a şi depăşit în prostie, pentru că s-a îngrijit să cunoască toate lucrurile lumii numai cu simţurile lui, dar simţurile îi erau neputincioase ca să îl informeze despre adevărata valoare a lucrurilor lumii şi această cunoaştere a lui a fost eronată şi l-a condus la foarte multe greşeli, la foarte multe rele.

Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Arhim. Spiridonos Logothetis

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here