Legat fiind cu Duhul

0
83

duh„Iar acum iată că, legat fiind cu Duhul, merg la Ierusalim fără să știu cele ce mi se vor întâmpla acolo”. (faptele Apostolilor 20, 22)

Mie ce mi s-ar putea întâmpla acolo? Pavel n-avea nici cea mai mică idee despre ce va fi, ce primejdii, insuccese, necazuri, amărăciuni îl așteaptă. N-avea cum să prevadă.

Viitorul necunoscut îi stătea înainte, dar, fiindcă era obișnuit să înfrunte bărbătește viața, va spune: „merg la Ierusalim”. Nu era dintre cei care încearcă să fugă de la datorie, temându-se de ceea ce i-ar putea impune aceasta.

 Ne aflăm și noi în aceeași situație, în pragul unui viitor pe care nu-l cunoaștem, încă nu l-am experimentat. Nu vedem nimic în fața noastră, ci doar încercăm cu spaimă și cutremur să pătrundem pe acest tărâm necunoscut. „Ce se va întâmpla cu mine?” Nu știu, nu există nicio „autoritate” care ar putea să-mi spună. Orice presupunere ar fi zadarnică, nu putem ști cu ce evenimente neprevăzute ne-am putea confrunta, ce bucurie sau ce întristare ne așteaptă, dacă viitorul nu ni se va deosebi prea mult de trecut sau vor interveni schimbări și surprize. Să nu ne pierdem timpul cu presupuneri, să mergem hotărâți înainte, întocmai ca Apostolul Pavel, urmând poruncile Domnului, fiindcă el însuși ne va netezi drumul.

„Ce se va întâmpla cu mine?” Schimbările, evenimentele neprevăzute nu pot fi, firește, evitate, iar după toate acestea, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, ne așteaptă, inevitabil, sfârșitul vieții pământești. Acesta este de fapt Ierusalimul nostru, scopul nostru final. Să mergem într-acolo „legați fiind cu Duhul”.

Numai nădejdea în Dumnezeu ne poate face să mergem liniștiți, bărbătește, înainte. Să nu ne îngrijim de ziua de mâine, se va îngriji Domnul de ea. Nu vedem nimic înaintea noastră, ca unii ce umblăm prin întuneric. Să întindem mâna și El ne-o va prinde, fiind gata să ne susțină și să ne conducă. Atunci vom putea spune și noi: „De voi merge prin valea cea cu umbra morții, nu mă voi teme de rău, fiindcă Tu ești cu mine”.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here