Bătrânei Hanna îi era foame. Oare ce ar putea găti pentru cină? Tocăniţă de vită şi colţunaşi sau poate nişte ochiuri cu piure de cartofi şi castraveţi muraţi.
Deodată, femeia auzi un zgomot. Într-un tufiş, văzu un vagabond. “Cu ce vă pot ajuta, domnule?” a întrebat supărată Hanna.
”Doamnă, eu caut nişte fructe de pădure. Îmi pare rău să vă deranjez.” Hannei i s-a făcut milă de bătrânul vagabond. De ce nu avea şi el un rost pe lume? De ce nu câştiga un ban muncind? Aşa ar fi avut destui bani pentru mâncare şi băutură. „V-aş pofti în casă, dar nu am nimic de mâncare.”
“Nu vă faceţi griji, doamnă. Vreau să coc o tartă şi fructele sunt pentru ea.”
Hanna a pufnit în râs. “Tartă de fructe, zici? Dar ce ai la felul întâi?”
“Am tot ce-mi trebuie în buzunar”, a răspuns vagabondul. El a băgat mâna în buzunarul hainei sale murdare şi ponosite şi a scos un cui mare. “Din acest cui iese cea mai bună supă de cuie din lume.”
Hanna nu mai auzise niciodată o asemenea nerozie. Crezu că vagabondul îşi bate joc de ea. “Dacă îmi daţi o oală şi nişte apă, vă arăt cum se face”, a spus vagabondul. Bătrâna a adus repede o oală cu apă. Să-i fac pe plac, se gândea ea. Poate mă învaţă şi pe mine. Vagabondul a pus oala pe foc şi a bătut cuiul în ea.
“L-am folosit de vreo cinci ori”, a spus el. “Cu nişte sare şi piper, ar fi mult mai bine.” Sarea şi piperul nu costau prea mult. Hanna s-a gândit să-i facă pe plac ciudatului bătrân.
“În scurt timp oala va da în clocot”, a zis bătrânul, presărând în apă sare şi piper.
“Din păcate, nu va fi cea mai bună supă de cuie pe care am făcut-o, pentru că am mai folosit cuiul de câteva ori şi aroma nu mai e aceeaşi. Ah, dacă aş avea un pumn de făină pentru supă…”
Hanna avea un pumn de făină rămasă de la nişte biscuiţi. Era prea puţină pentru a mai face ceva din ea. Aşa că bătrâna se gândi că e mai bine să i-o dea bătrânului, decât să o arunce. A adus făina din cămară şi vagabondul a turnat-o în supă, începând să amestece bine. În aer se simţea deja mirosul supei. Era destul de plăcut.
„Supa ar ieşi foarte bună dacă aş mai avea şi câţiva cartofi”, i-a zis bătrânul Hannei făcându-i cu ochiul, „dar ce folos să doreşti ceva ce nu poţi avea.”
Femeia avea nişte cartofi în cămară şi dacă dădeau un gust mai bun supei, de ce să se zgârcească şi să strice reţeta?
Vagabondul a pus cartofii în oală şi a amestecat totul fără grabă. „Supa noastră ar fi bună şi pentru un ospăţ regal, dar dacă mai aveam şi un pic de smântână…”
Hanna se ridică imediat şi plecă după smântână, căci mai păstrase puţină pentru clătite, „Iată”, a spus ea şi a turnat smântâna în oala cu supă. Acum supa mirosea chiar foarte bine. Vagabondul a luat o gură şi a gustat supa. „Acum e nemaipomenită!”
Femeia era încântată. A pus masa şi a găsit chiar şi o sticlă de vin şi câteva plăcinte la desert. “Minunat,” a zis ea după ce a gustat. „Cine s-ar fi gândit că poate ieşi o supă aşa de bună doar dintr-un cui?”
Ocolul Pământului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta
Jurnal Spiritual
