Leagănul copilăriei: Povestea măgărușului încăpățânat

0
11559

A fost odată un măgăruș tare rău și încăpățânat. Vai, vai, cât era de rău și de încăpățânat! Dacă mama lui îl trimitea la câmp să cumpere o mână de scaieți, ca să facă și ea o prăjitură, măgărușul îndată spunea:

– Nu vreau!

magar2Dacă îl ruga să vină la masă:

– Nu vreau!

Orice l-ar fi rugat, el răspundea numai și numai:

– Nu vreau!

Într-o zi plecă mama lui de-acasă.

– Măgărușul meu – îi spuse mama – așteaptă-mă cuminte și …

– Nu vreau!, strigă măgărușul.

Mama se întristă. Dădu cu amărăciune din cap și plecă, în vreme ce măgărușul țipa de mama focului:

– Nu vreau!  Nu vreau! Nu vreau!

 Dar, dacă văzuse că rămăsese singur în casă, se potoli. Se uită în sus și în jos și se plictisea de moarte.

– Măgărușule, spuse atunci un șoricel, scoțându-și nasul din gaura lui – hai să ne jucăm!

– Nu vreau!

– Bine… și șoricelul se trase îndărăt.

Măgărușul avea chef de joacă și-i păru rău că-l luase gura pe dinainte, dar ce mai putea face? De necaz strigă din nou, cât putu de tare:

– Nu vreau!  Nu vreau! Nu vreau!

Și atunci – minune! Peretele se despică și din perete ieși un moșneag încruntat, cu un nas strâmb, ochi strâmbi și gură strâmbă. Peretele se închise apoi la loc.

– Pleacă de aici! strigă măgărușul. Urâtule, nu te iubesc… Pleacă!

Dar moșneagul își strâmbă parcă și mai tare nasul, ochii și gura, mârâind cu un glas scurt și dogit:

– Nu vreau!

– Tu?, strigă măgărușul. Eu nu vreau, nu tu!  Numai eu am voie să spun „nu vreau”…

Moșneagul râse strâmb, cu hohote, care făcură să tremure încăperea.

– Eu  sunt moș Nu-Vreau. M-ai chemat de atâtea ori, că în sfârșit, iată, am venit! Ei, de ce taci?

mosDe această dată, măgărușul o cam sfeclise.

– Eu .. eu nu te-am chemat, bolborisi el. Da’ de unde? Ți s-a părut… Pleacă, moșule, pleacă!…Vezi-ți de drum!

– Nu vreau!, răspunse însă moș Nu-Vreau.

Speriat, măgărușul o luă șa fugă prin odaie. Se aruncă asupra ușii, dar nu putu să o deschidă.

– Deschide-te odată! îi porunci el înciudat, dar ușa îi răspunse liniștită:

– Nu vreau!

Și mai speriat, măgărușul alergă la fereastră. O zgâlțâi, dar fereastra nu se deschise.

– Deschide-te, fereastră. Te rog…

–  Nu vreau!, răspunse fereastra.

Atunci măgărușul se așeză pe podea și începu să plângă

– Ei, de ce taci?, spuse din nou Moș Nu-Vreau care stătuse liniștit și îl privise cât alergase prin încăpere.

Dar măgărușul plângea mai departe și lacrimile-i picurau pe dușumele.

– Nu vreau! strigară în clipa aceea dușumelele și începură să se miște și să sară, încercând să scape de măgăruș.

Tremurând, acesta se urcă pe masă, dar masa rosti supărată:

– Nu vreau!

Măgărușul nu mai știa ce să facă. Era la capătul puterilor și, istovit, se trânti pe pat.

– Nu vreau! strigă însă și patul, așa că măgărușul rămase în picioare aruncând priviri înspăimântate în jur.

– Ei, de ce taci?, întrebă pentru a treia oară moș Nu-Vreau

Dar în clipa aceea se auziră pași în fața ușii. Moș Nu-Vreau se repezi spre perete, care se despică și-l lăsă să treacă, lipindu-se apoi în urma lui, se parcă nu s-ar fi despicat niciodată.

– Mămico!, strigă fericit măgărușul. Mămico, ce bine c-ai venit!

Mama intră în odaie și-l întrebă mirată:

mg– Ce-i, dragul meu?

– Știi, răspunse el, vreau… vreau să cumpăr scaieți, vreau să mă culc la opt, vreau să mănânc, vreau…vreau tot… Tot, mămico!

Din ziua aceea, măgărușul nu-l mai văzu niciodată pe moș Nu-Vreau, cel cu un nas strâmb, ochi strâmbi și gură strâmbă. Și, pentru ca nimeni să nu mai pățească ce a pățit el, s-a dus măgărușul într-un suflet la prietenul lui, care scrie toate poveștile pentru copii și i-a spus pățania lui întocmai.

Urâtă pățanie, dragii mei!

Vladimir Colin, Povești, povestiri, basme și legende

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste povestioare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here