Mama i-a dat lui Gheorghiță pâine cu unt și cu dulceață.
– O mănânc afară, a strigat Gheorghiță și a zbughit-o pe portiță, ca să nu vadă mama ce face – fiindcă știți? lui Gheorghiță nu-i place pâinea; mânâncă ce-i deasupra, iar pâinea o aruncă.
– Vai, nu-i păcat de muncă?, auzi el cu mirare când pâinea se rostogoli pe cărare.
– Cine vorbește? Și despre ce muncă pomenește?, se opri Gjeorghiță pe loc, cu urechile ciulite.
– Sunt eu, felia de pâine azvârlită. Poate că mâine, dacă vei ști ce comoară se ascunde într-o felie de pâine, nu o să mai arunci cu nepăsare.
– Spune-mi atunci, răspunse Gheorghiță cu nerăbdare.
– Comoara cea mai de preț: munca omului. Iată eu, pâinea, din boabe de grâu m-am ivit… coapte în soare, pe întinse ogoare lucrate de sute de mâini muncitoare și de iscusite mașini – pe care tot munca omului le-a făurit. Boabele grâului, secerate și treierate, oamenii le-au pus în silozuri înalte, să ierneze fără vânt și umezeală. Și într-o bună zi, boabele s-au pomenit mai ușoare. Oamenii le-au dus într-o moară și le-au prefăcut în făină. Albă, moale și fină. Câteva mii de saci, o casă plină. Ieri mai eram încă în malaxoare – asta-i o mașină mare, care frământă aluatul iar câțiva meșteri vegheau să fie pâinea dospită și bună. Au așezat apoi meșterii pâinile în cuptoare, iar noi am crescut și ne-am rumenit frumos… Vezi, câtă muncă se regăsește într-o pâine? Și de ce se cuvine prețuită?
– Da, zise Gheorghiță.
– Și aș mai vrea să știi că în lume, departe, sunt țări ai căror copii nu au parte de multe ori de o felie de pâine. Asta înseamnă foame cumplită …
S-a întristat Gheorghiță și a rămas gânditor…
Acum, grânele se unduiesc pe câmp ca un verde covor, mângăiate de vântul din zori…iar Gheorghiță, fugind spre casă, zise:
– Mămico, dă-mi, te rog, o felie de pâine…
Emilia Caldăraru – Povești, povestiri, legende, basme și legende
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste povestioare
