Leagănul copilăriei – Aleodor împărat

0
523

Aleodor Imparat 2A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată un împărat care nu avea copii. Ajunsese la bătrâneţe şi Dumnezeu nu-l miluise cu un moştenitor care să ducă mai departe treburile împărăteşti când el nu va mai fi. Când se aştepta mai puţin dete norocul şi împăratul dobândi o minune de copil. La botezul feciorului au fost invitaţi împăraţi şi împărătese din cele patru zări. Trei zile şi trei nopţi au ţinut ospeţele, iar numele copilului era Aleodor.

Băiatul din ce creştea se făcea tot mai isteţ. Nu trecu multă vreme şi împăratul ajunse pe patul morţii. Ȋl luă pe copil pe genunchii săi şi-i zise:

– Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă la el.

Eu am încredere în tine că ai să ajungi om mare şi ai să-mi fii demn urmaş, iar eu ma voi bucura şi dincolo de mormânt.

Am să-ţi spun un singur lucru: Vezi tu muntele acela din depărtare?

Să nu te ducă paşii într-acolo că va fi necaz mare: acel munte este moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe jumătate-de-iepure-şchiop, iar cine trece pe acolo, nu scapă nepedepsit.

Împăratul muri şi întreaga împărăţie fu cuprinsă de mare tristeţe căci toţi oamenii îl iubiseră pe împărat pentru bunătatea şi dreptatea lui.

Aleodor, după ce se urcă în tronul împărăţiei, deşi copil, puse ţara la cale ca un om matur. Toată lumea era mulţumită de domnia lui, iar oamenii se mândreau că le-a fost dat să trăiască în zilele lui.

Adesea ieşea Aleodor la vânătoare ca să-şi petreacă ceasurile de odihnă, dar avea mare grijă să respecte promisiunea făcută tatălui său. Şi totuşi… Ȋntr-o zi, pe când se plimba plin de gânduri numai ce se trezi că era deja pe moşia pocitului om. Nu apucă să facă nici douăzeci de paşi că se şi trezi cu Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure şchiop înaintea lui.

Pocitania pământului îi zise:

-Toţi nelegiuiţii care-mi calcă hotarul ajung robii mei.

-Mai întâi trebuie să ştii – îi răspunse Aleodor – împărat că din neatenţie şi fară voia mea am ajuns pe moşia ta şi n-am nici un gând rău în ceea ce te priveşte.

-Eu te credeam un curajos, îi răspunse pocitania, dar văd că eşti un laş .

-Ba să mă ferească Dumnezeu! Eu ţi-am spus adevărul, dar dacă vrei luptă n-am nimic împotrivă alegeţi: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă să ne luptăm?

-Nu vreau luptă, ci ca să scapi de pedeapsă trebuie să mi-o aduci pe fata lui Verdeş-Impărat.

Voinicul se ştia vinovat. Deşi fară voia lui, ştia că a făcut un păcat de a călcat moşia slutului. Ştia că de omul dracului să dai şi să scapi să n-ai nici în clin nici în mânecă cu dânsul.

Promise în cele din urmă să-i facă slujba cu care l-a însărcinat.

Aleodor voia să scape cumva, dar pocitania nu şi nu, că dacă nu i-o aduce pe fata lui Verdeş-Ȋmpărat îi taie capul.

Nemaiavând ce face feciorul porni la drum în căutarea fetei lui Verdeş-Ȋmpărat.

Merse ce merse până ajunse la un eleşteu şi o ştiucă se zbătea pe moarte pe uscat.

Cum o văzu, el se duse să o ia să o mănânce, dar ştiuca îi zise:

-Nu mă omorî, Făt-Frumos; mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine ţi-oi face când cu gândul nu-i gândi.Aleodor Imparat 6

Aleodor o aruncă în apă, iar ştiuca îi dete un solzişor ca atunci când va avea nevoie: „vei gândi la mine, eu voi fi la tine”.

Flăcăul plecă mai departe şi se tot mira de o astfel de întâmplare.

Merse ce merse şi se întâlni cu un corb care avea o aripă ruptă. Când a vrut să-l vâneze corbul i-a zis:

-Făt-frumos nu mă omorâ, leagă-mi aripa să mă vindec şi eu ţi-oi face mare bine.

Ţine pana aceasta şi „cănd vei gândi la mine, eu voi fi la tine”.

Aleodor luă pana corbului, îi mulţumi şi merse mai departe când era gata gata să calce pe un tăune.

-Nu mă călca Făt-Frumos, strigă tăunele, că mare nevoie vei avea de mine în drumurile tale. Ţine pufuleţul acesta şi „când te vei gândi la mine, eu voi fi la tine”. Ȋi mulţumi şi tăunelui şi-şi văzu de drum.

Merse Aleodor – împărat cale de nu ştiu câte zile când ajunse în împărăţia lui Verdeş – împărat.

Cum ajunse se opri la poarta împărăţiei, dar stătu acolo trei zile până veni cineva să-l întrebe pe cine caută. Abia a treia zi fu poftit la împăratul:

– Ce vrei flăcăule, îi zise împăratul; ce aştepţi la poarta curţii mele?

-Ce să vreau, mărite împărate? Ȋi răspunse Aleodor, eu sunt trimis să-ţi cer mâna fetei dumitale.

-Bine băiete, dar mai întâi trebuie să ştii un lucru. Ai voie să te ascunzi unde doreşti vreme de trei zile de-a rândul.

Dacă fata mea te va găsi îţi voi tăia capul, dacă nu te va găsi a ta să fie şi jumătate de împărăţie.

-Am speranţă la Dumnezeu măria ta că nu ma va lăsa să-mi tai capul.

-Făcură un legământ scris despre toate acestea în prezenţa fetei care era nespus de frumoasă şi de iscusită. A doua zi Făt-Frumos, nu dormise toată noaptea măcinat de gânduri cum să se ascundă mai bine. Tot stând pe gânduri îşi aduse aminte de ştiucă. Şi numai ce se gândi că ştiuca şi veni la el .

-Ce pofteşti de la mine Făt-Frumos?

-Ce să poftesc, uite ce belea a căzut pe capul meu şi nu ştiu unde să mă ascund.

-Nu te necăji, îi zise ştiuca, şi pe dată îl transformă într-un cosăcel şi-l ascunse pe fundul mării.

Când se sculă fata împăratului îşi luă ocheanul şi se uită în toate părţile. Nu-l văzu. Ceilaţi peţitori ce-i avusese se ascunseseră unii prin casă, alţii prin pivniţă, şi de fiecare dată fata i-a găsit.

Acum îşi dădu şi ea seama că nu-i de glumă cu feciorul acesta. Se mai uită odată cu ocheanul ei fermecat şi pe fundul mării îl zări.

-Ieşi de-acolo hoţomanule! îi zise ea râzând.

Ȋn ziua următoare Făt-Frumos îl chemă pe corb în ajutor. Acesta îl făcu un corbuţ şi-l ascunse într-un stol ce se urcase până la vântul turbat. Fata îl găsi şi de astă dată cu ocheanul ei fermecat, dar se duse în grabă la tatăl-său şi-i zise:

-Mi se pare, tată, că flăcăul acesta mi-a venit de hac.

Chiar de l-oi afla până la a treia oară, să-l ierţi tată că nu e prost ca ceilalţi. A treia zi Făt-Frumos chemă tăunele:

-Ce vrei de la mine? întrebă tăunele.

-Ascultă ce mi s-a întâmlat şi te rog să mă ajuţi! Tăunele îl transformă într-un purice şi-l puse în cosiţa fetei.

Când fata îl căută cu ocheanul în toate colturile lumii nu-l văzu şi zise:

-Arată-te odată. Te simt că eşti aproape, dar nu te văd. Tu m-ai învins, a ta voi fi.

Aleodor se dete binişor jos din coada ei şi se arătă.

Aleodor Imparat12Împăratul nu mai avu ce zice şi îi dete fata. Când plecară de la împărăţie îi conduse cu mare alai şi cu mare cinste. Pe drum s-au oprit şi au făcut un popas. Voinicul a pus capul în poala fetei ca să se odihnească. Aceasta, nu mai putea de dragul lui şi era tare fericită că avea să-şi petreacă de-acum zilele împreună cu dânsul.

Atunci Aleodor îi spuse fetei că nu pentru el a luat-o ci pentru Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-schiop.

Fata începu să plângă de necaz când auzi aşa ceva, dar apoi se linişti gândindu-se că n-o va da Făt-Frumos slutului.

Pocitania pământului de cum o văzu se linguşi pe lângă ea, dar aceasta-i zise:

 – Piei necuratule, de pe faţa pământului, să scape lumea de tine, ciumă şi holeră ce eşti.

Auzind acestea Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop plezni de necaz şi muri.

Atunci Aleodor îşi luă mireasa şi se duseră în împărăţia lui, unde oamenii văzându-l teafăr îl primiră cu mare bucurie şi au trăit împreună multe zile fericite.

Basme româneşti, Editura Aquila

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here