Lauda de sine și osândirea celorlalți sunt îndeletniciri ale noastre

privind-prin-geamIată că începeţi a învăţa să prindeţi muşte. Este bine. Vă înţeleg osândirea. Numai că nu-i destul doar să spuneţi, trebuie să vă pară rău, să vă frângeţi şi, cu frică, să-I mărturisiţi Domnului gândul cel păcătos, ca la judecată. Aşa trebuie să faceţi în orice împrejurare, în aceasta constă căinţa necontenită, care este lucrarea de căpătâi a celor ce-şi poartă grijă de suflet. Când vă asaltează cugetele rele, trebuie să vă întoarceţi de la ele ochiul minţii şi, întorcându-vă către Domnul, să le alungaţi cu numele Lui. Iar când gândul cel rău vă mişcă inima, şi aceasta, vicleană, încetul cu încetul se lasă îndulcită cu el, atunci trebuie să vă ocărâţi şi să-L imploraţi pe Domnul ca să vă ierte şi să vă zdrobiţi până când în inimă se va naşte un simţământ opus; de pildă, în loc de osândire – preamărirea celuilalt sau, cel puţin, un sentiment de respect faţă de el.

 Lauda de sine şi osândirea celorlalţi sunt două dintre cele mai comune îndeletniciri ale noastre. Inima vicleană e o scursură infamă, dar trâmbiţează sus şi tare: „nu e alta ca mine!”. Şi câte nuanţe nu sunt aici, că-s cu neputinţă de numărat. Trudiţi-vă cu mai multă râvnă să vă întăriţi în trezvia minţii şi veţi vedea ce fel de comoară e inima noastră! Faceţi aşa: de dimineaţă întăriţi-vă mai adânc în cugetarea la Domnul, staţi cu mintea în faţa Lui în timpul rugăciunii; iar apoi stăruiţi-vă toată ziua să nu vă îndepărtaţi de El, luând ca îndreptar dulcile Său nume.

Dacă faceţi ceva, de vorbiţi cu cineva, dacă mergeţi, şedeţi sau mâncaţi – mintea să vă fie tot timpul la Domnul. Dacă vă risipiţi, iarăşi întoarceţi-vă la Domnul şi ocărâţi-vă cu zdrobire… şi tot aşa… În asta constă truda atenţiei minţii. Atunci, la lumina Domnului, nici un gând nu se va mai ascunde, cântărirea lor va fi dreaptă şi se vor risipi toate înşelăciunile. Iar între timp sufletul se va alipi tot mai tare de cele nevăzute şi va deveni tot mai puternic. Ţineţi minte ce vi s-a întâmplat în mănăstire? Acestea erau chemări neînsemnate. Dar tulburarea aceea din timpul postului, atunci când cu bătăile de inimă – aceea a fost mai puternică. Pot fi şi mai puternice… Şi atunci unde să ne ascundem?

Va trebui din vreme sa ne pregătim un locşor liniştit în inimă, la picioarele Domnului. Apare tulburarea?… Alergăm de îndată acolo, strigând şi iar strigând, de ca şi cum am exorciza neagra neputinţă, şi Domnul ne va ajuta: totul se va linişti. Dacă iarăşi vine furtuna, facem din nou acelaşi lucru. Iată întregul program vieţii! Domnul să vă ajute! Numai să nu vă leneviţi! Domnul va vedea că vă osteniţi în priveghere şi în pomenirea Lui şi va da acest har… Dar strădania este totuşi necesară, chiar dacă singură nu rezolvă totul.

„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here