Lansare de carte: “Margareta, mărturia unui sfert de veac regal”

carteVolumul “Margareta, mărturia unui sfert de veac regal”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, care cuprinde “ultimii douăzeci şi cinci de ani de ani în fapte reprezentative” ale principesei, “bogata activitate de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României”, a fost lansat miercuri seară, la Palatul Elisabeta.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Casei Regale, cartea, publicată la Curtea Veche Publishing, “urmăreşte drumul României de la o ţară constrânsă de grave probleme la una ajunsă într-un moment de echilibrată afirmare, prin intermediul unor fotografii inedite ale Familiei Regale, realizate cu ocazia evenimentelor din viaţa publică şi privată”.

Potrivit Agerpres, principele Radu, prezent la eveniment, a apreciat că “între coperţile cărţii apar, pentru prima dată în aceşti 25 de ani, laolaltă, fotografii, programe de sală, bilete de avion, gânduri, citate, articole de ziar, buletine de presă, miniaturi, mici obiecte, toate împreună ilustrând, cum nu se poate mai bine, un sfert de veac din viaţa unui om şi un sfert de veac din viaţa unei ţări”.

El a evidenţiat faptul că prefaţa lucrării este semnată de regele Mihai I.

“Nu numai că, atunci când regele îşi apleacă privirea către o prefaţă şi pune mâna pe condei pentru a scrie, e un lucru rar – a făcut-o o dată, sau de alte două ori, în 93 de ani – dar, în mod special, acest text este tulburător: este un fel de paşaport pentru viitor, pe care-l semnează explicând generaţiilor care vor veni de ce a trimis, în numele său, pe principesă să-l reprezinte”, a subliniat principele Radu.

Vorbind despre volumul pe care l-a semnat, Sandra Gătejeanu-Gheorghe a mărturisit că, văzând o monedă bătută cu ocazia a 25 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I, a observat că, pe cele două faţete ale acesteia, în afară de chipul domnitorului şi de informaţii referitoare la date importante din domnia acestuia, erau şi câteva chipuri mitologice, care reprezentau, de fapt, modul în care regele a înţeles să conducă ţara, dar îl prezentau şi pe rege ca persoană.

“Şi acele cinci figuri mitologice cred că i se potrivesc foarte bine şi Alteţei Sale Regale, pentru că reprezentau înţelepciunea, vitejia, bunătatea, răbdarea şi justiţia”, a mai spus autoarea.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here