Lansare de carte: “Manuscrisul fanariot”, de Doina Ruşti

0
253
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

manuscrisul“Manuscrisul fanariot”, de Doina Ruşti, “o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare”, va fi lansat joi, 2 aprilie, de la ora 19.00, la librăria Cărtureşti Carusel din Bucureşti, infomează un comunicat de presă.

“Manuscrisul fanariot”, de Doina Ruşti, a apărut recent la editura Polirom, iar joi, de la ora 19.00, publicul va putea asculta câteva pagini din acest volum în lectura actriţei Dorotheea Petre.

“«Manuscrisul fanariot» este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureştiului fanariot, o urbe sau mai bine zis o încropeală urbană, care se leagănă zi şi noapte în ritmul moleşitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiţii, zvonuri şi magice arome orientale, şi care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice şi fără obiect, de tristeţi grele şi melancolii fără nume. Dacă ar fi atât şi tot ar fi de-ajuns. Dar povestea despre o iubire imposibilă şi care sfarmă cutumele, pe care ne-o spune, sprijinită pe documente şi cu talentu-i bine cunoscut, Doina Ruşti, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relaţii private nemiloase, comportamente surprinzatoare şi habitudini stranii care îl aruncă în perplexitate chiar şi pe criticul cu bune cunoştinţe istorice”, a declarat Eugen Negrici.

Scurtă biografie

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Cărţile sale au fost traduse în nouă limbi străine, a fost invitată la numeroase târguri şi evenimente internaţionale şi s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la editura Polirom.

Dintre acestea se numără “Zogru” (2006, 2013), reeditat în colecţia “Top 10+”, “Fantoma din moară” (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, şi “Lizoanca la 11 ani” (2009), recompensat cu premiul “Ion Creangă” al Academiei Române.

Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist.

 Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here