Lansare de carte: “Drumul spre casă”. Filip- Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României

03082032-220922373Volumul “Drumul spre casă”. Filip- Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României, a fost lansat duminică la Deva, în prezența Principelui Nicolae.

“Îmi place să cred că viața mea, până m-am mutat în România, a fost o provocare. ‘Drumul spre casă’ reflectă numai o parte din ea. Cu siguranță, aceste provocări nu s-au încheiat atunci când am venit acasă”, a declarat Principele Nicolae, potrivit Agerpres.

El le-a povestit celor prezenți despre proiectele pe care le-a avut, dar și despre cele viitoare. Între acestea se numără și cel care va demara în luna aprilie și în care Principele Nicolae și-a propus să străbată peste 1.000 de kilometri pe bicicletă, prin România, de Sighetul Marmației până la Constanța, cu scopul de a strânge fonduri pentru copii.

“Este (un proiect, n.r.) pentru copii și educație. Vreau să strângem bani, să promovăm lectura, să punem în mâna copiilor cărți, oriunde putem în țară”, a explicat Principele Nicolae.

Scurtă biografie

Principele Nicolae s-a născut în 1985, la Geneva. Este fiul Principesei Elena și al lui Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizației Națiunilor Unite.

În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, Regele Mihai I i-a conferit titlul de Principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.

Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Principele Nicolae este al treilea în ordinea de succesiune la Coroana României.

Principele Nicolae a urmat cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, Universitatea din Londra, în management.

Începând cu anul 2012, Principele Nicolae s-a mutat în România și a preluat, astfel, o parte dintre atribuțiile publice ale Casei Regale, desfășurând o bogată activitate caritabilă.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here