Lângă prăpastia dragostei

0
199

Asemenea când doi se culcă se încălzesc, iar unul cum s-ar putea încălzi? /…/ Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare (Eccl. 4,11 şi 9,9).

În Biblie se vorbeşte despre povestea a trei tineri, gărzi de corp ale împăratului persan Darius, care au făcut o competiţie între ei. Fiecare trebuia să scrie ce consideră a fi cel mai puternic pe pământ. „Să vedem al cui va fi mai tare, iar al cărui cuvânt va fi mai înţelept, aceluia îi va da lui regele Darius daruri mari şi laude mari.”

Unul a scris că cel mai tare este vinul, al doilea că este regele, iar al treilea, cel mai înţelept, pe nume Zorobabel, că cele mai tari sunt femeile, iar peste toate este mai tare adevărul.

Auzind despre această competiţie, regele a poruncit ca fiecare dintre tineri să explice opţiunea sa, în prezenţa tuturor bărbaţilor de stat.

Zorobabel a avut o cuvântare lungă, în care sunt idei deosebite: O, bărbaţilor! Drept este că cel mai mare este regele, şi mulţi sunt oamenii, şi tare este vinul! Dar cine îi stăpâneşte sau cine domneşte peste ei? Au nu sunt femeile? Femeile au născut pe regele şi pe tot poporul care stăpâneşte marea şi pământul. Şi din ele s-au născut, şi acestea au crescut pe cei ce sădesc viile, din care se face vinul. Ele fac îmbrăcămintea oamenilor, şi tot ele prilejuiesc mărirea oamenilor, şi oamenii nu pot fi fără de femei.

Şi de vor aduna aur şi argint şi tot lucrul frumos, când văd o femeie frumoasă la chip şi la frumuseţe, pe toate acestea lăsându-le, la ea caută şi cu gura căscată privesc la ea, şi toţi pe ea o aleg mai mult decât aurul şi decât argintul şi decât tot lucrul frumos.

Lasă omul pe tatăl său, care l-a hrănit, şi ţara sa, şi se lipeşte de femeia sa. Şi cu femeia lui îşi dă sufletul şi nu-şi mai aduce aminte nici de tatăl său, nici de mama sa, nici de ţară. Şi din acestea se cuvine să ştiţi voi că femeile vă stăpânesc.

Oare nu trudiţi şi osteniţi, şi toate le aduceţi şi le daţi femeilor, şi ia omul sabia sa, şi iese la drumuri să tâlhărească şi să fure, şi plutesc pe mare şi pe fluvii, şi pe leu vede şi în întuneric merge, şi ceea ce fură şi răpeşte şi jefuieşte, iubitei aduce?

Şi mai mult iubeşte omul pe femeia sa decât pe tatăl său şi pe mama sa. Şi mulţi şi-au ieşit din minţi din pricina femeilor şi au ajuns robi pentru ele. Şi mulţi au pierit, au greşit şi au păcătuit din pricina femeilor. Şi acum nu-mi credeţi mie? Cu adevărat mare este regele în puterea lui şi toate ţinuturile se tem a se atinge de el.

Dar eu l-am văzut pe el şi pe Apamina, fata lui Bartac, cel cu faimă, concubina regelui, şezând de-a dreapta regelui. Ea a luat diadema de pe capul regelui şi, punând-o pe capul său, da palme regelui cu stânga. Şi la acestea, regele se uita la ea cu gura căscată; şi dacă ea râdea cu el, şi el râdea, şi dacă ea se supăra pentru ceva, el o măgulea, ca să se împace cu el. O, bărbaţilor! Cum nu sunt tari femeile, de vreme ce fac aşa? (III Ezdra 4,14-32).

Această înţelepciune biblică nu a încetat niciodată să fie adevăr în lumea noastră complicată, care zace sub puterea celui rău (I In 5,19).

“Păcatele tinereţii şi sănătatea familiei”, K. V. Zorin. Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogori. Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010