Lacul Morii şi blestemul cimitirului din adâncuri

0
1648
Oriunde mergi în România vei descoperi o mulţime de legende şi de locuri pline de mister. Născociri sau nu, miturile se transmit de la o generaţie la alta şi sunt mereu la fel de interesante.

Lacul MoriiLacul Morii este cel mai mare din Bucureşti, având o suprafaţă de 246 de hectare. Lacul de acumulare a fost construit în perioada 1985-1987, pe râul Dâmboviţa, pentru a preveni inundarea municipiului Bucureşti.

Pentru construirea lui s-a trecut însă, literalmente, peste cadavre, deoarece autorităţile vremii au ordonat dezafectarea unui cimitir în care erau îngropaţii mii de morţi şi demolarea uneia dintre cele mai mari biserici din Bucureşti la acel moment, Biserica “Sfântul Nicolae”. Şi tocmai de aceea unii sunt convinşi că în adâncurile lacului zace un blestem groaznic.

Pentru construirea acestui lac menit să protejeze Capitala de inundaţii a fost plătit un preţ uriaş.

Mii de oameni care aveau case în cartierele Crângaşi şi Giuleşti au fost mutaţi. Ei şi-au văzut agoniseala de-o viaţă ducându-se pe apa sâmbetei atunci când autorităţile i-au scos din casele în care se născuseră, crescuseră şi îşi întemeiaseră, la rândul lor, familii şi care aveau să fie demolate.

Mulţi au murit de inimă rea la scurt timp, alţii s-au îmbolnăvit efectiv de supărare. Cei mai norocoşi au primit apartamente în zonă şi au putut rămâne aproape de locurile care aveau un loc special în sufletele lor, în timp ce alţii au fost “rupţi” de ele şi mutaţi în alte zone ale Bucureştiului.

Nu o dată, pescariii care din 1987 încoace au mers să pescuiască în apele Lacului Morii au povestit că i-au încercat senzaţii stranii sau că au trăit experienţe înfiorătoare. În timp, pe măsură ce tot mai mulţi se înecau în apele lacului de acumulare, acesta a dobândit numele de “Lacul Morţii” şi tot mai mulţi au început să creadă în forţa blestemelor.

În 1985, înainte de începerea lucrărilor la lacul de acumulare, oamenii care îi aveau îngropaţi pe cei dragi în Cimitirul Crângaşi au fost anunţaţi că trebuie să-i dezgroape şi să-i ducă în cimitirul nou din Giuleşti Sârbi.

lacul-morii33Oamenii nu au avut de ales şi au fost obligaţi, practic, să retrăiască durerea simţită când şi-au pierdut părinţi, fraţi, soţi sau copii.

Nu puţine au fost situaţiile în care morţi îngropaţi de doar câteva luni au fost deshumaţi şi mutaţi în cimitirul nou, aflat în apropiere de Mănăstirea Chiajna. Sare pe răni neînchise, cum s-ar spune, care a făcut să cadă şiroaie de lacrimi amare şi a smuls multe blesteme.

Cei care nu şi-au mutat morţii până la termenul fixat de autorităţi s-au trezit într-o bună zi că buldozerele intraseră pur şi simplu peste morminte. Oasele amestecate cu pământul răscolit erau peste tot, iar unii au luat ce au mai apucat, fără a şti măcar dacă osemintele erau sau nu ale celor dragi. În plus, biserica cu hramul Sfântului Nicolae a fost dărâmată chiar în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, ceea ce cu siguranţă nu putea aduce ceva bun.

Felul în care s-a construit lacul Morii i-a făcut pe oamenii din cartierele învecinate să creadă că în adâncurile lui zace un blestem groaznic.

Mulţi se tem să se scalde în apele sale, în care s-au înecat în timp, peste o sută de persoane. “Este tributul cerut de morţi pentru nedreptatea care li s-a făcut”, spun ei.

O mulţime de pescari care obişnuiesc să meargă pe Lacul Morii au povestit că, noaptea, deasupra apei se văd adesea zeci de luminiţe stranii. Alţii spun că uneori în zonă se aude un vuiet inexplicabil, de parcă cineva jeleşte sau se tânguieşte.

De-a lungul timpului au apărut şi mai multe poveşti privind oseminte care mai ies din când în când la suprafaţă, dar sunt destule vocile care susţin că acestea sunt doar legende menite să-i sperie pe cei mai creduli.

imagesCAJO8C0JLa faima bizară a acestui loc contribuie şi numărul mare de accidente care se produc pe Podul Ciurel. În acea zonă, multe maşini care circulă dinspre Crângaşi spre Militari şi intră cu viteză în curbă au zburat pur şi simplu de pe pod direct în apa Dâmboviţei şi nu puţini şi-au pierdut viaţa. Specialiştii în paranormal avertizează chiar că acel loc este încărcat cu energii negative şi că tocmai de aceea acolo se petrec atât de multe tragedii.

O altă legendă urbană spune că pe locul pe care se află acum Lacul Morii a existat, la începutul secolului al XIX-lea, un cimitir de ciumaţi, unde au fost îngropate victimele Ciumei lui Caragea, care în anii 1812 şi 1813 a omorât peste 90.000 de oameni în toată ţara. Această variantă nu este însă confirmată oficial de niciun act.

Sursa: rtv.net

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here