“Lăcomia pierde omenia!”

0
2151
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Lăcomia“Lăcomia (zgârcenia) este iubirea exagerată de a poseda, de a avea în stăpânire” (Cicero).

“Omul nedrept, necinstit este cel care doreşte să aibă tot mai mult, el îşi va cheltui viaţa alergând şi stând în compania bunurilor materiale. Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare. Astfel uită să ceară bunurile care sunt absolute şi care sunt adevăratele bunuri pe care omul trebuie să le dobândească” (Aristotel).

Aristotel ne invită să fim moderaţi faţă de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână nişte instrumente, mijloace care să fie în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim.

“O naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţă, face o alegere nefericită”. ( Adrian Pintea)

Din cauza lăcomiei apar neînţelegerile, duşmăniile, certurile, bănuielile şi chiar uciderile. Lăcomia manifestă o dorinţă dezordonată de a avea, fără o reală necesitate. Poate să existe dorinţa de a fi oameni „de top“, dar asta nu mântuieşte. Păcatul lăcomiei este atotprezent. Avem show-uri culinare televizate din care aflăm nu cât trebuie să mâncăm, ci cât de multe sunt de mâncat.

Patimile nu atacă solitar, ci în haită.

Lăcomia devine foarte uşor soră cu desfrânarea. Sfântul Ioan Casian spune că “Un pântec îmbuibat cu tot felul de alimente naşte seminţele desfrâului şi mintea înăbuşită de greutatea mâncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuinţe”. Aşa se face că prin lăcomie, privirea şi mâinile părăsesc farfuria şi doresc să se odihnească pe un trup străin. Şi aşa se deschide drumul spre alte patimi: iubirea de arginţi, căci trebuie să plăteşti trupul străin, invidia, te deranjează bogăţia altora, doreşti ca trupul străin să fie doar al tău, …, într-un cuvânt îşi face apariţia „legiunea”, numele celui îndrăcit. Dar aşa cum o patimă cheamă alte patimi, tot aşa suprimarea uneia, aduce lipsa de viaţă şi celorlalte patimi.

Dacă Mântuitorul ne-a învăţat să luăm seamă la păsările cerului pentru a scăpa de grija hranei, “că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl Cel ceresc le hrăneşte” (Matei 6, 26), tot la păsări trebuie să privim şi atunci când vorbim despre necesitatea lepădării lăcomiei – nicio pasăre nu-şi face două cuiburi.

“Dacă banul nu este o slugă pentru tine, va deveni stăpânul tău. Omul lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei, ci bogăţia îl stăpâneşte pe el” (F. Bacone).

Ceea ce face din lăcomie un păcat, nu este atât faptul că omul arată o preocupare specială pentru bani şi pentru lucrurile materiale, ci faptul că le dă o valoare exagerată, devenind pentru el sinonimul stimei, păcii, siguranţei, puterii… Omul lacom nu înţelege că astfel se păcăleşte, deoarece importanţa sa ca persoană constă în ceva mult mai măreţ: în faptul că este copil al lui Dumnezeu.

De fapt, omul lacom uită care este scopul vieţii sale pe pământ: mântuirea. Astfel îşi pierde libertatea, demnitatea şi viaţa, atunci când se preocupă exclusiv de avere. De fapt, i se întâmplă exact pe dos faţă de ceea ce se aştepta: pierde pacea, liniştea, fericirea, familia, mântuirea. Pierde totul!

Sursa: psiho-spiritualitate.blogspot.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here