La o răscruce în viață să facem două lucruri…

0
177

rascruce Ce sfaturi dați călugărilor și credincioșilor?

-Ei, părinte! Dacă am putea face noi tot ce învățăm pe alții, am fi sfinți! Eu învățam pe alții să aibă răbdare în suferință. Acum când sunt în suferință, văd că nu am deloc răbdare. Îmi trebuie, nu răbdare, ci îndelungă răbdare.  Un frate mă întreba: ”Se poate ca în timpul suferinței să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruiește durerea, cum spune Hristos despre femeia în chinurile nașterii, că după naștere uită durerea ”că s-a născut om pe lume”. Mare lucru este, părinte, a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieți.

Dacă nu poți face o faptă bună, nu este păcat; iar dacă poți s-o faci și nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu. Cei care nu i-au  dorit, la bătrânețe îi doresc și plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par foarte ușoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă și plânge, cum face și copilul părăsit de mama lui. Uneori mă întreb, oare suferința mea și a fiecărui om nu este cumva  o arvună a vieții veșnice? Că suferința ne smerește și ne învață a striga la ajutorul lui Dumnezeu.

Când suntem la o răscruce în viață, să facem două lucruri: să ne rugăm și să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în orașe decât în pădure! Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simțirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu și alta este simțirea lui Dumnezeu. Una este vorba, și alta este fapta. La simțire duhovnicească, ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul: ”Nu tot cel ce-mi zice: ”Doamne, Doamne”, va intra întru împărăția lui Dumnezeu”. Mai mult să faci cu fapta, decât să vorbești cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar puțini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine și cuvântul duhovnicesc, mustrarea, îndemnul, predica, cărțile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem și la fapte, că ”după faptele tale te voi judeca”, zice Domnul, căci și Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul și era bună foarte! Încă și sfinții mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învățau și scriau cărți inspirate din Sfânta Evanghelie.Dar noi cei de azi suntem oameni păcătoși. Noi trebuie să vorbim puțin și numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof într-o carte: ”Cine spune tot ce știe, acela știe puțin și prost!” Dacă am fi făcut și noi în viață măcar a zecea parte din cât am învățat pe alții, tot ne-ar mântui Dumnezeu!

Sunt mulți oameni tulburați astăzi și nu-i ușor să-i liniștești. Aici este înțelepciunea duhovnicului, a păstorului de suflete. Sunt unii care au ceva înțelepciune în mintea lor, dar se mândresc în inima lor. Alții nu au nimic în cap, dar cred că au ceva și se mândresc degeaba. Cei mai mulți sunt bolnavi sufletește din cauza mândriei, și ca să-i vindeci și să-i scoți dintr-ale lor, de multe ori te ostenești degeaba. Eu care nu am mai nimic, cum să-i învăț pe acești oameni? Mai degrabă tac ca să nu-i fac mai răi. Alteori, dacă tac, poate iar greșesc, pentru că nu dau puțin ajutor aproapelui care are nevoie. De aceea zic către toți: multe să asculți dar puține să vorbești, că ”de tot cuvântul deșert vom da seamă înaintea lui Dumnezeu”. Învăț și eu pe cei care vin la mine, cum îmi dă Dumnezeu în gând în ceasul acela și cum mă îndeamnă inima. Numai de ar primi Domnul osteneala și dragostea noastră.

Părintele Paisie Olarul, Arhimandrit Ioanichie Bălan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here