La Mănăstirea Bistrița există un pomelnic vechi de peste 600 de ani

0
358
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

manastirea BistritaSituată la opt kilometri de municipiul Piatra-Neamț, Mănăstirea Bistrița este una dintre cele mai importantă așezări monahale din județul Neamț, fiind ctitoria în anul 1407 a domnitorului Alexandru cel Bun. La acea vreme, domnitorul a înzestrat mănăstirea cu sate, moșii și odoare scumpe. Istoria mănăstirii a cunoscut o nouă etapă în anul 1498, când domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi.

În 1546, domnitorul Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. De asemenea, acesta a dăruit mănăstirii satul Mojești cu tot cu venitul produs de acesta. Opt ani mai târziu, domnitorul Alexandru cel Bun a renovat complet mănăstirea. Mănăstirea Bistrița are o valoare istorică și arheologică deosebită, fiind zidită în stil bizantin, bogat ornată, având ușa de la intrare păstrată din momentul construirii.

În incinta mănăstirii se remarcă icoana Sfintei Ana, primită ca dar, la 1401, de doamna Ana, soția domnitorului Alexandru cel Bun, din partea împărătesei Irena, soția împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul și de Patriarhul Matei al Constantinopolului. Ulterior, familia voievodală dăruiește icoana Sfintei Ana Mănăstirii Bistrița. În secolul al 18-lea, icoana a fost restaurată, iar în anul 1853 a fost așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, donată de Ieromonahul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărași, care s-a vindecat aici de o grea boală, cum reiese din însemnarea de pe medalionul de deasupra ei.

Incintă mănăstirii are o formă aproape pătrată, fiind înconjurată de un zid din piatră, înalt de 4 până la 6 metri, prevăzut pe alocuri cu metereze și zid de strajă. Intrarea în mănăstire se face prin bolta unui turn, cu un paraclis la etaj închinat Sfântului Ierarh Nicolae, care, împreună cu clădirea din stânga și zidul înconjurător al mănăstirii au fost zidite de Petru Rareș între 1541-1546. Zidul a servit nu numai ca împrejmuire ci și ca zid de apărare, refăcut în anul 1776 de egumenul Iacov Arhimandritul. În partea de nord-est a bisericii se află turnul clopotniță zidit de domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt în anul 1498, cu un paraclis la etaj, închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În curte se află și casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată de Petru Rareș, de care se leagă un corp de chilii din secolul al 18-lea.

Mănăstirea Bistrița este locul în care a fost creat unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, respectiv Pomelnicul de la Bistrița. Acest pomelnic oferă cele mai interesante date despre începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Început, continuat și încheiat la această mănăstire, în care sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori de tot felul, mari dregători, logofeți, vornici, hatmani, și oșteni de frunte căzuți în lupta de la Podul Înalt, este, fără îndoială, o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Acest document a fost citat pentru prima dată în secolul al 18-lea, de Axinte Uricarul. În fruntea pomelnicului este notată data 6915 (anul 1407, indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18, când a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița).

În introducere se fac considerații generale privind milostenia și mântuirea, apoi se arată că înscrierea în pomelnic a drept-credincioșilor binefăcători se făcea numai cu ‘sfatul egumenului și (a) tuturor celor întru Hristos frați’. Sunt pomeniți, în continuare, ‘binecinstitorii domni ai Moldovlahiei’.

Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitatea grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la Ștefan cel Mare și Sfânt inclusiv sunt scrise de o mână, apoi de mai multe mâini.

Deși în partea introductivă este notat anul când a început scrierea acestui pomelnic, s-au purtat discuții vii cu datarea acestui important izvor al istoriei noastre, formulându-se diferite ipoteze de învățați renumiți. Damian P. Bogdan a studiat critic acest valoros manuscris și a ajuns la concluzia că primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări, ultima fiind în anul 1682.

Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareț al Mănăstirilor Neamț și Bistrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi de domni, ierarhi, călugări și dreptcredincioși binefăcători și tălmăcit în limba română.

Pe cât se știe, n-a pus nimeni, până acum, sub semnul întrebării locul unde s-a scris pomelnicul și nici autorii sau scriitorii acestui valoros document istoriografic. Din cuprinsul, său reiese limpede că locul unde a început scrierea și unde a fost completat până la forma sa cunoscută este Mănăstirea Bistrița.

Scriitorii pomelnicului nu apar cu numele lor dar din cuprinsul său reiese că ei erau călugări care viețuiau la Bistrița. De pildă, hotărârea normativă de a scrie în pomelnic numele ctitorilor și binefăcătorilor, numai ‘cu sfatul egumenului și a tuturor celor întru Hristos frați’, fusese luată în mănăstire. Considerațiile teologice privind milostenia, răsplata și mântuirea, pe care le întâlnim în introducere sunt făcute, foarte probabil, de un monah. Menționarea corectă a rangurilor și titlurilor pe care le aveau slujitorii bisericești, trecuți în pomelnic — mitropolit, episcop, arhiereu, arhimandrit, egumen, monah, ieromonah, ierodiacon, duhovnic, clisiarh (Grigore), eclesiarh al Mitropoliei (Cozma) — constituie dovada că scriitorii au fost monahi care cunoșteau bine terminologia bisericească. De asemenea, apar referiri la vestiții copiști și miniaturiști din Mănăstirile Neamț și Putna, cum sunt Gavriil, Paladie și Teodor. Cel mai probabil, această lucrare istoriografică a fost scrisă ori la altarul bisericii, ori al egumeniei sub îndrumarea egumenului, ori în chiliile unor călugări anonimi care, în condițiile vremii, erau cărturari.

În biserica mănăstirii sunt înmormântați Alexandru cel Bun, soția lui Ana, Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Chiajna, soția lui Ștefan Lăcustă și Anastasie, mitropolitul Sucevei.

Sursa: agerpres.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here