Kokan Mladenović – ”Războaiele nu schilodesc doar teritorii, ci şi sufletul uman”.

0
155

kokan-mladenovic-Kokan Mladenović – ”Războaiele nu schilodesc doar teritorii, ci şi sufletul uman”.

Interviu cu directorul de scena Kokan Mladenović (n.1970 la Belgrad) este unul dintre cei mai premiaţi regizori de teatru din Serbia.A fost director al Tetrului Atelje 212 din Belgrad. De curând s-a remarcat la Festivalul de teatru Sterijino pozorje din Serbia prin premiul pentru cel mai bun spectacol – musicalul Zona Zamfirova, în interpretarea ansamblului de la Teatrul Terazije din Belgrad. A montat piese pentru mai multe teatre din Serbia, în limba sârbă şi maghiară, iar în Timişoara s-a prezentat pentru prima dată cu piesa Opera Ultima, a Teatrului Ujvideki Szinhaz din Serbia, în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT 2013.

Avanpremiera piesei “Prometeu înlănţuit”, în regia lui Kokan Mladenović este programată pentru 7 iulie 2013, ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara. Rolurile sunt interpretate de: Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cătălin Ursu, Victor Manovici, Colin Buzoianu, Bogdan Spiridon, Andrea Tokai, Daniela Bostan, Luminiţa Tulgara, Iuliana Crăescu, Paula Maria Frunzetti, Ana-Maria Pandele, Benone Viziteu, Adrian Jivan, Claudiu Dogaru şi Laurenţiu Pleşa.

Cât de familiarizat sunteţi cu scena teatrală din România?

Urmăresc destul de atent ce face Teatrul Naţional Timişoara şi Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” şi sunt extrem de mulţumit de calitatea culturală a spectacolelor acestor instituţii. De două luni încoace pregătim împreună la TNT premiera piesei Prometeu înlănţuit după textul lui Eschil şi mă aştept ca spectacolul să fie un real succes. Am gândit-o ca pe o poveste despre Julian Assange şi fenomenul Wikileaks, pliată pe un model clasic – tragedia despre Prometeu semnată de Eschil. Mai multe veţi vedea la avanpremiera în 7 iulie şi premieră în 22 septembrie.

Cum lucraţi piesele în limbi străine, maghiară şi română?

Destul de uşor, pentru că limba este o barieră artificială. Noi ne înţelegem toţi folosind un limbaj metateatral, minciuna de pe scenă este minciună în orice limbă ai spune-o, şi pot recunoaşte falsitatea actorilor chiar şi într-o limbă necunoscută. M-am simţit excelent la audiţiile de la TNT, am exersat câteva ore cu actorii români şi m-am simţit extraordinar având ocazia să lucrez cu un ansamblu de o calitate înaltă.

Cât de greu este să faci artă în Balcani?

Foarte greu. Balcanii şi mai ales fosta Iugoslavie au suferit din cauza războaielor. Din păcate, majoritatea schimbărilor politico-sociale care s-au petrecut recent în regiune sunt negative. Oamenii au acum nevoi culturale foarte reduse, pentru că războaiele nu schilodesc doar teritorii, ci şi sufletul uman. Există o doză prea mare de agresivitate şi primitivism şi mai puţine nevoi culturale. Mai mult, bugetele pentru instituţiile de teatru sunt tot mai mici, dovadă că guvernele care se tot schimbă nu sunt interesate de cultură.

Este foarte greu să faci teatru în Serbia, şi mai ales pentru teatrele minoritare, cum sunt cele maghiare.

Autorităţile sunt la fel de lipsite de interes şi pentru ei, şi pentru sârbi, însă noi avem o piaţă mai generoasă şi putem supravieţui din încasările din bilete, ceea ce nu este posibil pentru teatrele minoritare.

Ada Lupu, directoarea TNT, a spus despre dumneavoastra că sunteţi un creator cu o viziune teatrală contemporană şi că vă ocupaţi de subiecte actuale, ceea ce îi lipseşte scenei teatrale româneşti. Cum aţi caracteriza modul dumneavoastra de a face teatru?

Cred că teatrul trebuie să poarte un dialog intens cu lumea în care trăim, iar eu doresc ca teatrul să fie interesant, orientat spre public. Îmi displac spectacolele care se vor mai inteligente decât publicul, mai ales cele care se pretind a fi moderne, dar nu sunt. Nu cred că trebuie să facem teatru de dragul de a face teatru pentru critici, ci trebuie să venim în întâmpinarea spectatorilor. Istoria teatrului a arătat că spectacolele mari şi bune au fost bine primite şi înţelese de public.

Toate spectacolele mele au atins un număr mare de reprezentaţi pentru că eu cunosc nevoile reale ale publicului, şi mă refer la subiecte care trebuie dezvoltate în momentul acesta. Lumea de astăzi se confruntă cu probleme socio-economice, culturale şi politice extrem de mari şi ar fi stupid ca cei care fac teatru să se izoleze într-o lume teatrală colorată, care nu comunică cu realitatea de azi, şi să nu reacţioneze la ce se întâmplă în jurul nostru.

Sunteţi, deci, de acord cu regizorii care consideră că oamenii au nevoie tot mai multă de poveşti bine spuse, de magie?

Da, publicul are nevoie de poveşti pentru că suntem agasaţi de informaţie, psihologia Windows, şi pare că avem multe informaţii şi cunoştinţe tot mai puţine. Educaţia este tot mai superficială şi nu avem timp şi răbdare pentru a studia un subiect în profunzime; din cauza ritmului în care trăim, nu mai avem răgaz să medităm, să analizăm. Aceste goluri pot fi suplinite de teatru într-o oarecare măsură, căci vorbim de fapt de o chestiune antropologică: în 3000 de ani de evoluţie a teatrului, totul s-a schimbat destul de mult, însă omul din punct de vedere antropologic a rămas acelaşi.

Avem şi acum aceleaşi iluzii, uri, astfel încât mie îmi pare că, în afară de dimensiunea tehnologică, umanitatea de fapt evoluează foarte încet. Poate pentru că au trecut deja marile traume istorice şi cele mai mari realizări artistice. Este o iluzie că ne îndreptăm spre ceva mai bun, ceva superior din punct de vedere artistic, pentru că în ceea ce priveşe arta vorbim de o evoluţie ciclică, nu lineară.

Câtă libertate au actorii să îşi creeze personajele în spectacolele Dvs.?

Actorii trebuie să primească indicaţii precise despre ceea ce doresc de la ei, însă actoria este o artă de autor, nu îmi permit să îi jignesc şi să le retez individualitatea. Actoria este de fapt arta de bază în teatru, toţi ceilalţi care facem teatru ajutăm doar punând câte o cărămidă la construcţia pieselor.

Pentru o vreme aţi fost directorul Teatrului Atelje 212 din Belgrad. Spuneţi-mi cum poate un director, dar şi un regizor în spectacolele sale, să obţină echilibrul între interesul comercial care asigură funcţionarea unei instituţii, şi calitatea artistică a actului teatral?

Paradoxal, am observat că publicul doreşte să audă poveştile importante, cu montări mari şi actori cunoscuţi. Teatrul Atelje 212 a avut cel mai mult succes cu piesele clasice, ale autorilor cunoscuţi, cu regizori şi actori invitaţi din ţările fostei Iugoslavia şi din regiune. Se pare că asta intrigă publicul, pentru că sunt foarte multe valori ieftine pe piaţă, seriale de televiziune proaste, showbusiness de calitate îndoielnică, aşa că publicul este dornic să vadă Teatru, cu T mare.

Sursa Timis online

 

V-ar putea interesa şi aceste articole