Kate Middleton a lansat o campanie pentru ajutorarea copiilor cu probleme psihice: “Nu este un semn de slăbiciune atunci când ceri ajutor”

0
352
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Kate MiddletonKate Middleton, ducesa de Cambridge, a lansat o campanie de conştientizare a problemelor psihice cu care se confruntă unii copii şi a cauzelor care duc la apariţia unor astfel de probleme, prin intermediul unui videoclip postat pentru organizaţia Place2Be, care se ocupă de astfel de cazuri.

Potrivit starpulse.com, citat de Agerpres, ducesa de Cambridge, care patronează această campanie de o săptămână, a abordat subiecte precum violenţa la şcoală şi violenţa domestică.

“William şi cu mine am observat că mulţi copii se chinuie să facă faţă impactului pe care-l au asupra lor violenţa la şcoală, pierderea unui membru al familiei, violenţa domestică sau destrămarea familiei. Fără sprijin, efectele acestor probleme cu care se confruntă încă de mici pot fi traumatice. Ele pot duce la alte probleme foarte serioase, aşa cum ar fi anxietatea, depresia, dependenţa şi tendinţa autodistructivă. Aceste lucruri trebuie să se schimbe”, a spus Kate Middleton.

“Trebuie să-i ajutăm pe cei mai tineri şi pe părinţi să înţeleagă că nu este un semn de slăbiciune atunci când ceri ajutor. Sănătatea mentală a unui copil este la fel de importantă ca şi sănătatea lui fizică”, a mai spus ducesa de Cambridge care este în prezent însărcinată cu cel de-al doilea copil.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here