Jurnal de Tabără: Amintirile rămân

0
198

Cu pași repezi, ediția a VIII-a a Taberei de creație ”Aripi de înger” se apropie de final.

100_0299Echipa redacției Jurnal Spirutual, dorește să vă împărtășească câteva dintre impresiile, poeziile, participanților la tabără. Toate sunt scrise din sufletul lor de copil, sincere și pline emoții.

”În această tabără am învățat să-L iubesc mai mult pe Dumnezeu.” (Murariu Rareș, 14 ani)

”De când am sosit aici în România, din prima zi mi-au plăcut oamenii (…) care sunt foarte primitori și foarte onești.” (Bivol Adrian, Rep. Moldova)

DSC_0539”Pentru mine este primul an aici dar parcă aș fi de o viață, deoarece mi-am făcut mulți prieteni și mi-am dobândit noi calități în desen.” (Căpățână Maria, grupa seniori)

”Pentru mine, îngerul păzitor este mama. Ea m-a adus pe lume și de mic copil m-a învățat ce este bine să faci și ce este rău. Ea a fost și va fi mereu persoana cea mai dragă, pe care eu o asociez cu un înger.” (Vieru Vlad)

P8200519”Dumnezeu n-a putut fi peste tot

Și-atunci a inventat părinții

Ei te iubesc prea mult, de tot

Tu să-i cinstești de rând cu sfinții.

Dumnezeu n-a putut fi peste tot

Și-atunci a inventat învățătorul

Cu el prosperi în gând, în port

Tu să-l cinstești, că ți-e păstorul.

Dumnezeu e cu tine, la bine, la nevoi

Și noaptea și ziua, și-n zori

Primește-L pentru că El are grijă de noi

Prin îngerii săi păzitori.”   (Îngeri păzitori, Stratulat Liuba, Măgdăcești, Rep. Moldova)

 100_0333

”De-aș putea zbura,

Sus spre cer m-aș îndrepta

Al meu înger l-aș vedea

Și m-aș bucura.” (De-aș putea zbura, Berea Manuela)

 DSC_0480

”Tu, înger păzitor

Ai coborât din cer

Călăuzindu-mi pașii

Să nu cad în infern.

Având grijă de mine

Pe oriunde mă duc

Să nu dau de necazuri

Să nu mă vezi plângând.” (Acasandrei Ana-Maria)

P8200516Scrisoare către Îngeraș

”Dragă Îngeraș,

Îți trimit această scrisoare pentru a-ți mulțumi că te-ai rugat la Dumnezeu pentru a-mi fi bine, ca să pot merge, să mănânc singură și pentru că sunt înconjurată de prieteni, de oameni care mă iubesc. Cu drag, raluca.” (Poloboc Raluca, grupa seniori)

”Îmi doresc ca tabăra să țină mai mult” (Gașpar Ramona)

”Îngerașul meu este bun prieten cu Dumnezeu. Ei se sfătuiesc și ne dau buline negre sau roșii, pentru faptele noastre bune sau mai puțin bune. Dar ei sunt blânzi și nu ne ceartă niciodată.” (Pădureț Adelina, grupa junior)

Tabăra de creație ”Aripi de înger” a fost îmbogățită cu o carte valoroasă (”Istoria literaturii române, de la origini până în prezent” – G. Călinescu), datorită unei familii generoase, care a binevoit să doneze această carte.100_0294

Așteptăm  ziua de 26 august, ultima zi a Taberei de creație ”Aripi de înger”, când vor avea loc festivitățile de premiere a celor mai frumoase creații artistice și festivitatea de închidere a acestei ediții.

Redacția Jurnal Spiritual

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here