Din bucătăria veche românească: Jumări cu cartofi şi ceapă şi Mărunţişuri

0
536

jumări cu cartofi și ceapăVă propunem Jumări cu cartofi și ceapă și Mărunțișuri, două reţete care fac parte din bucătăria veche românească.

Ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa, scrie Agerpres.

Jumări cu cartofi și ceapă

Rumenește în unt câteva cepe tăiate felii, după un minut adaogă aceiași cantitate de cartofi tăiați ca paiul. De îndată ce aceste legume s-au copt, mai pune și aceiași cantitate de pătlăgele roșii fără pieliță și semințe și un cățel de usturoi. Coace până ce se va fi evaporat lichidul.

Bate bine ouăle, pune sare și o lingură de lapte (unii adaugă și malaiu). Adaogă ouăle bătute în proporția următoare: o linguriță de tocătură pentru două sau trei ouă.

Mărunțișuri

Dospește împreună 250 grame făină, 2 ouă întregi, o lingură de zahăr pisat, două degete sare, un ou de unt, o lingură de coniac sau o lingură de apă de trandafiri. Pasta să fie plină, dar moale la pipăit. Întinde-o cu vergeaua. Tai în bucăți de 1 centimetru pe 2. Fă noduri, funde, orice figură poți. Aruncă-le în unt fierbinte. Lasă-le până ce se auresc. Presară-le cu zahăr și servește-le calde.

Descoperiți mai multe rețete la rubrica Stil de viață.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here