Texte inedite – Julio Cortazar – Despre lecturile unui scriitor (1)

julio cortazarJulio Cortazar – fragment dintr-un interviu cu celebrul scriitor apărut în anii ’80 în revista de cultură hispanică „Cuadernos hispanoamericanos”, acordat Sarei Castro-Klaren, profesor de literatură și cultură latino-americană – Scriitori născuți în august – Julio Cortazar din ipostaza de cititor

Partea I – Lecturile lui Julio Cortazar
Reporter

Odată cartea intrată în posesia ta, când o citești? Acasă sau în metrou? Citești o singură carte sau mai multe în același timp? Termini întotdeauna o carte, chiar dacă a încetat să te mai intereseze? Citești ascultând muzică, vorbind la telefon sau așteptând la aeroport?

Julio Cortazar

Din nefericire, mai întotdeauna când pun mâna pe o carte intervin o mulțime de lucruri neașteptate, pentru că mă aflu într-o perioadă a vieții în care am din ce în ce mai puțin timp. Și asta nu din motive de natură literară, ci legate cu întreg destinul Americii Latine. Toate lucrurile pe care încerc să le fac sau sunt rugat să încerc să le fac presupun, de obicei, multe ore de reuniuni, de scris, de lectură de documente. Pe lângă lungile călătorii în timpul cărora nu pot să mă concentrez asupra lecturii.

Pe cât posibil, cărțile pe care doresc cu tot dinadinsul să le citesc le așez într-un loc anume și când am răgaz de trei-patru ore în întregime ale mele, atunci le citesc și, dacă este posibil, la mine acasă. Într-o perioadă când aveam o mai mare rezistență fizică puteam să citesc în metrou sau în cafenele. Aș putea să o fac și acum, dar cu o mult mai mică concentrare. Prefer să fiu la mine acasă și să citesc în liniște.

Subliniez pasajele care îmi plac – Julio Cortazar

În plus, din tinerețe am căpătat un fel de deformație profesională, o adevărată manie. Fac parte din categoria acelora care citesc cărțile cu un creion la îndemână, subliniind și însemnând, dar fără intenții critice.

În realitate, cum spunea nu mai știu cine, când subliniezi o carte te subliniezi pe tine însuți. Și cu siguranță avea dreptate. De obicei, subliniez frazele care mă interesează pe plan personal. Dar, cred că le subliniez și pe acelea ce reprezintă pentru mine o descoperire, o surpriză, o revelație sau chiar o discordanță. Subliniez și am obiceiul de a nota la sfârșitul cărții numerele paginilor care mă interesează. Revăzând aceste referințe, pot câteva minute să fac o trecere în revistă a lucrurilor mai interesante. Unele epigrafe ale povestirilor mele, anumite citate sau informații sunt produsul acestui obicei de a păstra, câteodată timp de mai mulți ani, un mic fragment care mai târziu își va găsi locul precis, corespunzând în mod exact într-unul din textele mele.

De obicei, nu citesc mai multe cărți în paralel

De obicei, nu citesc mai multe cărți în același timp. Și citesc mai multă poezie decât proză, mai multe eseuri decât ficțiune, mai multă antropologie decât literatură pură. Se întâmplă câteodată să mă ocup în paralel cu lucruri foarte diferite. Citesc acum, de exemplu, o carte de poeme a lui Robert Duncan și alta de povestiri de Pierrette Fletaux. Nu știu cum, dar am impresia că anumite cărți se stimulează reciproc, că există o interacțiune. Iar aceste două cărți pe care le citesc, dacă nu chiar simultan, să zicem în mod consecutiv, sunt două cărți prietene, care s-au născut pentru a se simți bine împreună. Cu toate că există o diferență totală, cum este și firesc, între poemele lui Duncan și povestirile lui Pierrette Fletaux.

Termin cartea chiar dacă mi se pare slabă

Și mai am o deformație profesională. În principiu, termin întotdeauna o carte, chiar dacă mi se pare proastă. Într-o perioadă acest obicei devenise o adevărată obsesie și astăzi o regret. Pentru că am citit multe romane interminabile și numeroase cărți de poeme insuportabile, sperând mereu că în ultimele zeci de pagini voi întâlni marea revelație care avea să salveze totalitatea operei. Câteodată, acest lucru chiar s-a întâmplat. Dar, de cele mai multe ori, când primele cincizeci de pagini sunt proaste, este dificil ca restul să mai poată salva ceva. Ca într-un meci de box. Dacă prima parte a întâlnirii este slabă, numai o minune o mai poate schimba în cea de-a doua jumătate.

Astfel încât, acum, când am mult mai puțin timp, pentru că mă aflu aproape de momentul când voi împlini 62 de ani, se mai întâmplă să nu mai termin unele cărți. Latino-americanii, mai ales tinerii, îmi trimit romane și volume de poeme. Adesea mi se par slabe încă de la început și atunci mă limitez să le frunzăresc și nu le mai citesc până la capăt.

Nu citesc în timp ce ascult muzică, spunea Julio Cortazar

Niciodată nu am putut citi în timp ce ascultam muzică. Iar aceasta este o întrebare destul de importantă deoarece am prieteni cu un nivel intelectual și estetic deosebit de ridicat și pentru care muzica ascultată de ei în anumite circumstanțe cu atenție concentrată este în același timp și un fel de acompaniament pentru activitățile lor. Înțeleg acest lucru foarte bine în cazul pictorilor. Am prieteni care pictează ascultând un disc sau muzică la aparatul de radio.

Dar, în cazul lecturii, cred că nu se poate citi ascultând muzică. Pentru că aceasta ar însemna o dublă desconsiderare sau măcar una: ori desconsideri muzica, ori ceea ce citești. Muzica este o artă absolută, totală ca și literatura, dealtfel, încât pretinde să fie ascultată ”full time”. Așa cum facem când scriem. Personal, aș fi decepționat să aflu că o persoană pe care o stimez din punct de vedere intelectual a citit una din povestirile mele ascultând în același timp o fugă de Bach.

E bine să am o carte în aeroport, afirma Julio Cortazar

În schimb, pot citi la aeroport. Sau așteptând pe cineva într-o cafenea. Pentru că acestea sunt momente goale, necăutate în mod special. Împrejurările te condamnă, să spunem, la o jumătate de oră de așteptare. Atunci, a avea o carte la îndemână și posibilitatea de a te concentra asupra ei în acele momente, pe de o parte anulează timpul măsurat de ceasornic, iar, pe de alta, îi dă un sentiment de plenitudine. Și nu unul de culpabilitate pe care îl am, tot dintr-o deformație intelectuală, atunci când trec mai mult de zece minute fără să fac nimic, indiferent ce. Nu am nici impresia că sunt ingrat cu acest lucru minunat de a fi viu, cu privilegiul vieții. Și simt aceasta din ce în ce mai puternic, pe măsură ce viața mea se scurtează și se îndreaptă spre acel sfârșit ineluctabil, dacă-mi permiți să folosesc un cuvânt atât de pretențios.

În tinerețe devora romane polițiste

Bineînțeles, în tinerețea mea, în Argentina, obiceiurile mele de cititor erau mult diferite. Aveam mult mai mult timp liber la dispoziție pe vremea când eram profesor de provincie sau traducător oficial. În prezent, evident că sunt obligat să selecționez într-o manieră draconică tot ceea ce citesc. A existat o perioadă în viața mea când, pe lângă literatură, pe care o socotesc importantă pentru mine – marea poezie, marea proză – am găsit timp ca să citesc o imensă cantitate de nerozii.

Îmi amintesc că între 18 și 28 de ani mă transformasem într-un adevărat erudit în materie de roman polițist. Mai mult, împreună cu un prieten am alcătuit prima bibliografie critică a genului polițist. Am predat-o unei reviste al cărei prim număr nu a izbutit să apară niciodată. Și e păcat, aș spune, pentru că era destul de interesantă. Mai ales, că îi făcusem un prolog semnat de un fals erudit englez (noi doi, bineînțeles) și care ar fi impresionat profund pe mulți intelectuali argentinieni. Dar a venit o zi când romanul polițist și-a pierdut pentru mine interesul. L-am abandonat după ce citisem, cred, aproape toate cărțile importante din acea epocă ale genului.

Ce genuri de literatură nu citea Julio Cortazar

Există anumite domenii ale literaturii, cum ar fi acela numit științifico-fantastic, pe care le ignor aproape în întregime. Am citit două sau trei dintre cărțile cele mai frumoase pentru că mi se părea necesar și chiar am găsit multe lucruri bune în ele. Dar, cum este un gen ce nu mi se pare prea important în literatură, l-am lăsat deoparte.

Am făcut la fel și cu alte lucruri în viață. Cu șahul, de exemplu, un joc care m-a pasionat în tinerețe, dar într-o zi a început să-mi răpească prea mult timp și atunci l-am abandonat.

În momentul de față îmi aleg lecturile după criterii destul de severe. Încerc să completez anumite lacune citind din clasici pe care de-a lungul vieții i-am omis. Sau citesc lucrări contemporane de actualitate.

Va urma

Te invit să citești și Confesiuni inedite – O zi cu Jorge Luis Borges.

Mihaela Mușetescu