România rurală de după Revoluţie, cu frumuseţile şi bunătatea oamenilor, a schimbat viaţa unui tânăr fotograf japonez care a rămas impresionat după o vizită în ţara noastră şi a decis să revină. Astfel, Tadao Shibata a lăsat lumea fixă, precisă şi bine organizată, dar agitată din Tokyo pentru frumuseţea satelor din Satu Mare şi Maramureş, fiind interesat de tradiţiile şi obiceiurile locale.
Japonezul avea să descopere aici o altă lume, oarecum dezorganizată după Revoluţie, dar cu o cultură impresionantă. Tradiţiile specifice poporului român — de la tăiatul porcului la servitul pălincii, obiceiurile de Paşte sau de Crăciun — l-au făcut să simtă o chemare pentru aceste locuri, scrie Agerpres.
Aventura care i-a schimbat viața
Totul a început ca o aventură în aprilie 1990, când Tadao s-a hotărât să viziteze România şi fostele ţări comuniste, după ce văzuse la televizor Revoluţia din 1989. S-a documentat despre România şi a fost impresionat de un album realizat în Maramureş de către artistul fotograf Miya Kosei.
Fără să ştie un cuvânt în limba română, japonezul a pornit la drum şi a vizitat Bucureştiul, Timişoara şi zonele rurale din Braşov şi Maramureş. El mărturiseşte că în Maramureş a descoperit o lume incredibilă, pe lângă peisaje şi tradiţie, a întâlnit oameni deosebiţi. Văzut ca un străin altfel, toată lumea se oferea să-l servească atât cu mâncare, cât şi cu băutură, mulţi dintre localnici cerând în schimb să le trimită „o vedere”. Astfel, Tadao a adunat o agendă pline cu adrese ale celor care l-au primit în casa lor. Au fost şi unii care au vrut să fie duşi în Japonia.
„Am venit în România în aprilie 1990.”
Am avut o curiozitate cum a fost Revoluţia, nu numai în România, ci şi în ţările europene. Până atunci eu n-am ştiut prea multe despre ţările comuniste, despre Rusia se ştia în Japonia, dar despre România erau foarte puţine informaţii. Am văzut Rusia, Germania, Franţa, Italia, dar mi-a plăcut România.
Eu am vrut să stau undeva în străinătate, nu neapărat în România, am vrut să văd cum trăiesc oamenii, ce cultură au. Mi-a plăcut aici, românii sunt foarte simpatici, toţi au vrut să vorbească cu mine, să-i chem acasă. În altă ţară nu a fost aşa. La Sighet m-am întâlnit cu un băiat, m-am dus acasă la el, m-au servit, ştia câteva cuvinte în engleză. Atunci am vrut să vizitez sate din Maramureş, dar era sâmbătă, nu erau autobuze”, a povestit Tadao.
Ce i-a adus soarta
Destinul său s-a schimbat în gara din Sighetu Marmaţiei, unde a întâlnit-o pe Viorica. Ea era angajată la o firmă din Negreşti Oaş şi trebuia să facă o deplasare la Bucureşti, dar pentru că trenul direct se anulase a fost nevoită să facă un ocol prin Sighet, unde l-a întâlnit pe Tadao. „Cei din Maramureş erau pregătiţi să meargă la muncă, la defrişări, aveau secure la ei. Tadao nu înţelegea nimic, i-au oferit ţuică, el căuta o persoană cu care să comunice, a venit la mine şi m-a întrebat dacă ştiu engleză”, îşi aminteşte Viorica.
Întâmplător, cei doi au călătorit în acelaşi compartiment şi, chiar dacă nu aveau prea multe în comun, au reuşit să comunice folosindu-se de … semne. Aşa a ajuns şi Viorica să-şi lase adresa în agenda plină a japonezului. La câteva luni de la plecarea lui Tadao, Viorica a primit o scrisoare: „Bună ziua, Viorica! M-am înscris la cursuri de limba română”. Astfel, sub îndrumarea marelui traducător Haruya Sumiya, Tadao i-a citit pe Eminescu, Eliade şi Rebreanu.
Oraşul „plin de oameni care fac naveta”
A urmat o perioadă cu decizii importante. În 1992, Tadao s-a înscris la o facultate în Bucureşti, a făcut un an, s-a transferat la Cluj, iar în 1993 a plecat în Tokyo cu Viorica unde s-au şi căsătorit, în ciuda faptului că părinţii celor doi nu prea erau de acord. În Ţara Soarelui Răsare este o onoare ca băieţii să ducă mai departe numele familiei, iar în zona Oaşului, într-o cultură ortodoxă, japonezul era văzut mai degrabă ca un ciudat.
Viorica şi Tadao au acum împreună doi copii — Ryu Mihai de 18 ani şi Mayumi Irina de 10 ani.Stabilirea oraşului în care să trăiască nu a părut o decizie tocmai uşoară, dar până la urmă răspunsul a venit de la sine. După căsătorie, s-au stabilit „definitiv” în Tokyo de trei ori, dar de fiecare dată s-au întors în Satu Mare. Agitaţia marii metropole nu putea fi comparată cu liniştea şi bunătatea oamenilor din Satu Mare. Vioricăi nu prea îi plăcea în metropola foarte agitată şi adevărul e că nici Tadao nu are amintiri prea plăcute cu înghesuiala din oraşul „plin de oameni care fac naveta”.
Bunul samaritean japonez
„În Satu Mare e interesant centrul oraşului, mai e frumos Careiul, sunt clădiri vechi, oraşe vechi, asta înseamnă că are istorie şi se mai găsesc poveşti interesante. Sunt oameni buni, e mai bine decât în oraşe mai mari”, spune japonezul.
Potrivit Agerpres, Tadao şi-a deschis un studio foto la Satu Mare care a mers destul de bine. A absolvit în Japonia o şcoală de artă-film, lucrând şi ca fotograf. El a învăţat practic şi tot ce ţine de fotografie, de la primele aparate, developare în cameră obscură cu soluţii, până la cele digitale. Sătmărenii mergeau din curiozitate să mai discute cu japonezul, să întrebe de viaţa din Tokyo, să le explice cum funcţionează noile aparate foto cu film pentru publicul larg apărute pe piaţă la mijlocul anilor 1990.
Le oferă consultanță confraților
„Veneau oamenii curioşi şi ne întrebau cum e cu ikebana, cum e cu anumite sporturi, arte marţiale. Eu nu prea am talent de afaceri şi câteodată mi-e milă de clienţi. Tot veneau să le repar aparate foto şi am făcut aproape gratis”, mărturiseşte japonezul.
De-a lungul timpului, Tadao a colaborat cu publicaţii din Japonia, a trimis fotografii din România cu scurte poveşti, acestea fiind foarte bine primite în civilizaţia total diferită. Despre România, japonezii ştiau foarte puţine lucruri, cel mai des pomenite fiind numele Nadia Comăneci, Gică Hagi şi Nicolae Ceauşescu. Printre altele, Tadao oferă şi consultanţă celorlalţi puţini japonezi stabiliţi în regiune, le spune cum se pot obţine anumite acte. La început, funcţionarii statului român nu ştiau cum se poate legaliza căsătoria lor şi aici, poliţiştii de la Rutieră au o problemă când îi cer permisul de conducere, deoarece este obţinut în Japonia, la ieşirea din ţară tot timpul este ţinut 20-30 de minute pentru verificări.
Bucătăria românească
Adaptarea la bucătăria românească nu a fost deloc grea pentru Tadao, însă, cu toate acestea, a avut unele surprize. I se părea ciudată ideea de a mânca slănină, grăsime pură de porc. „Nu am probleme cu mâncarea. Cel mai greu a fost cu slănina, acum merge. Fratele Vioricăi mi-a dat prima dată slănină cu roşii să mănânc, atunci am zis că e bună. Întâlnirea cu pălinca a fost bună. Când bei nu se simte tare, după aia, când am băut câteva pahare, mi-a venit un somn…”, povesteşte amuzat japonezul.
Şi tăiatul porcului l-a marcat. Lui Tadao nu-i venea să creadă că oamenii mănâncă urechi sau şorici direct de pe porc, asta după ce a asistat la sacrificarea animalului. „N-am rezistat la tăiatul porcului, n-am vrut să văd, după aia mi-au dat ureche de porc să mănânc, atunci m-am gândit ce să fac, au zis că e foarte bună. N-am vrut să mănânc. Nu mănânc tot de la porc, de exemplu toba sau caltaboşul”, recunoaşte Tadao.
Planuri pentru un film documentar
În prezent îşi câştigă existenţa ca fotograf profesionist la nunţi şi alte evenimente. Paralel, îşi face planuri pentru realizarea unui film documentar despre marele fotograf al Ţării Oaşului, Ioniţă G. Andron. „Mi se pare foarte interesant că un fotograf a realizat cât de important este să imortalizezi viaţa satului din anii 1920 până în 1989 şi a surprins toate schimbările. Are peste 100.000 de clişee care încă nu sunt cunoscute”, declară Tadao.
El spune că România s-a schimbat mult, globalizarea se simte deja şi aici. „România este o ţară frumoasă, naturală, toate sunt bune. Ar merita să-şi facă reclamă cu meşterii populari foarte buni, tradiţionali, sculptori, ceramişti. România nu se promovează prea mult. Săpânţa este destul de promovată acum, dar înainte nu era. Am fost acolo cu prieteni din Japonia şi familia”, adaugă japonezul.
Fotografiază tunsul oilor sau cum se face pălinca
Tadao mărturiseşte că rudele sale se aşteptau la lucruri mai rele în România, mai ales că auziseră despre străini care au fost jefuiţi şi bătuţi, însă ei au plecat plăcut impresionaţi. Ce a făcut senzaţie însă au fost căruţele care circulau pe străzi. „Pentru ce ar merita să vină străinii? Pentru mâncare, este naturală, dar nu cea de la restaurant. Să-i caute pe cei care o fac naturală. Mai sunt restaurantecare fac asta. Şi să mai vadă peisaje, obiceiuri, sunt interesante.
Acum şi în Japonia este moda de a mânca natural, fără chimicale, fără supermarketuri”, afirmă acesta.De-a lungul timpului au venit la el mai mulţi japonezi, doi prieteni revin anual în perioada sărbătorilor. Caută să fotografieze cum se duc oamenii cu pasca la sfinţit, la colindat; merg pe la stâne de oi, fotografiază prepararea caşului; tunsul oilor, cum se face vinul, pălinca, cum se pun murături, cum se face zacusca.
România vs. Japonia
În privinţa viitorului României, el consideră că mai trebuie să treacă ceva timp până să ajungă Japonia. El spune, mai în glumă, mai în serios, că ar trebui să fie salarii ca şi acolo. „Economia merge, dar nu ştiu oamenii cum merg mai departe. S-au schimbat multe. Învăţământul este important, dar aici mereu se schimbă politic inspectori, miniştri.
Aşa nu merge, educaţia trebuie continuată, vine alt ministru şi schimbă. Sunt ţări unde nu se fac schimbări 20 de ani, aici se schimbă la patru ani”, susţine Tadao.
Ana Grama
Jurnal Spiritual
