Ivan Patzaichin: Nu poţi schimba ceva decât dacă le oferi oamenilor exemplul tău

0
663


646x404
Ivan Patzaichin: Nu poţi schimba ceva decât dacă le oferi oamenilor exemplul tău

Despre Deltă vorbeşti în şoaptă, ca şi cum secretul acesta ai vrea să nu fie ştiut de o lume întreagă, să-l păstrezi cu sfinţenie doar pentru cei care o apreciază la adevărata ei valoare. Despre Deltă nu poţi vorbi cât timp nu ai cunoscut măcar un om care trăieşte acolo de când s-a născut. Vorbind cu acesta vei intra pe tărâmul magic creat de Dumnezeu pentru toată creaţia sa.

Când vine vorba despre Delta Dunării primul lucru care îţi vine în minte este că aici găseşti peşte, şi nu oricum, ci din belşug.

Cei care nu au atins niciodată acest loc nu pot să-i înţeleagă farmecul, balansul perfect între lumină şi întuneric. Delta este locul unde apele şi-au dat întâlnire să danseze fără să le oprească cineva, este leagănul norilor care se pot privi aşa cum sunt, nobila aşezare unde vieţuiesc păsări dintre cele mai frumoase.

Nimic nu se compară cu măreţia celui mai tânăr pământ românesc, apărut în ultimii 20.000 de ani, unde există cea mai mare colonie de pelican-comun din Europa, şi peste 15 situri de patrimoniu, castre romane, cetăţi dace, greceşti, bizantine. Delta, ca orice loc binecuvântat, a avut norocul să nu se ajungă prea uşor la ea, ceea ce a dat, pentru o vreme şansa, ca viaţa să fie aici aproape ca la începuturi, în perfectă comuniune cu natura.

Şi oamenilor de aici pe aceea de a se păstra inocenţi, departe de mulţimea dezlănţuită care-şi spune modernă.

Când te gândeşti la Deltă un nume ajunge imediat pe buzele tale, iar acesta este Ivan Patzaichin, care pentru mine a fost acel om născut în Deltă de la care am avut şansa să aflu povestea.

patzaichin3Ivan Patzaichin a obţinut pentru prima oară aurul olimpic la doar 18 ani.

Timp de peste douăzeci de ani, a reprezentat România la cinci olimpiade consecutive. Ceea ce se ştie mai puţin de către cei tineri, Ivan Patzaichin este unicul deţinător al colanului de platină, cel mai înalt ordin olimpic care se poate obţine într-o carieră sportivă. Dincolo de titlurile sale de campion mondial este parcursul său profesional.

S-a născut într-un sat din locul magic numit Delta Dunării, numit Mila 23, unde mai târziu avea să lucreze ca ajutor de pescar.

În 1966, trei consăteni deveneau campioni mondiali. În acele vremuri informaţia nu ajungea atât de repede în casele oamenilor, nu exista internet, iar ziarele ajungeau când şi când mai ales în acea zonă înconjurată de ape. Întâlnindu-se cu cei trei la Căminul Cultural, Ivan i-a rugat să-l ia cu ei şi, un an mai târziu, ajungea la Snagov pentru primele probe la clubul sportiv Dinamo. Neaşteptat pentru cineva care a crescut în lotca pescărească, lui Ivan nu i-a fost uşor să înveţe cum să păstreze echilibrul în canoe. Şansa lui s-a numit Simion Ismailciuc, campion olimpic de la Melbourne în 1956.

De la acesta a izbutit să afle secretul şi să-şi învingă teama.

După două săptămâni ieşea pe lac întrecându-I pe toţi cei din seria sa. A plecat la Bucureşti ca să ajungă campion. Şi a fost. La Jocurile Olimpice din Mexic a venit prima sa medalie de aur, în 1968, la nici un an de la primele antrenamente. A ajuns de nenumărate ori campion şi a câştigat majoritatea regatelor internaţionale la care a participat, dominând 20 de ani activitatea sportivă internă şi internaţională, în domeniul său de activitate.

Toate medaliile lui Ivan Patzaichin au povestea lor.

Cea din 1984, de la Los Angeles, are un loc special în inima campionului, deoarece, pentru prima dată, cursa i s-a părut grea şi a înţeles că a venit vremea retragerii. În această înţelegere stă puterea unui campion adevărat.

patzaichin1Delta în care s-a născut Ivan Patzaichin are oameni credincioşi. „Am trăit între oameni credincioşi toată viaţa”, spune Ivan Patzaichin. „Am avut o educaţie specifică de a merge la biserică, de a crede, de a mă ruga. De mic am avut parte de ele. Credinţa este educaţie. Şi am învăţat aici să am respect faţă de cei din jurul meu, pentru că împreună se făceau toate. Aici am învăţat să am speranţe de mai bine, de mai frumos.

Credinţa înseamnă trăirea pe care o ai în suflet.

Pe vremea aceea, când eram copil, era mai complicat şi nu aveai voie să mergi la biserică, dar am învăţat de la cineva, nu mai ştiu de la cine anume, să-mi fac cruce cu limba, pe ascuns, ca să nu fiu văzut. Prima regulă în timpul postului era să mergi la biserică, să mergi la spovedanie, să faci mătănii. Îmi aduc aminte că noi, copiii, ne adunam într-un loc şi primeam de la preot învăţăminte cum să ne curăţăm sufleteşte prin spovedanie, să ne împărtăşim. Era important să ne înnoim, să avem lucruri noi de Paşti. Orice, nu conta ce anume. Mi-aduc aminte cu mare plăcere de ele. Şi acum se întâmplă la fel prin acele locuri, o păstrează curată cei care au această înclinare spre credinţă, puritate, spre frumuseţe.

Am primit multe sfaturi, dar cel mai frumos şi pe care l-am urmat cu sfinţenie a fost respectul pentru cel din faţa mea.

Mereu m-am simţit dator faţă de cei de unde am plecat, părinţi, oamenii din jur, să urmez acest sfat. Pe vremea mea acolo, în lumea uitată, exista această regulă. Întotdeauna mi se spunea să am respect faţă de cei în vârstă dacă am pretenţia să fiu respectat. Prin asta cred că am căpătat şi eu respectul lor”, povesteşte Ivan Patzaichin.

Se ruga întotdeauna înaintea competiţiilor, chiar şi la antrenamente, pentru că avea această satisfacţie că este ajutat. „Când te rogi şi vrei să te ajute Dumnezeu e cel mai frumos. Trebuie să ai credinţă şi speranţă. Dar când te rogi trebuie să fie de-adevăratelea. Real. Când crezi în ceva trebuie să ai puterea de a te ruga, de a cere. Chiar şi o prietenie. O prietenie nu se poate baza decât pe respect şi, din fericire, nu ştiu prin ce minune, am avut această diferenţiere şi am reuşit să-mi aleg prietenii întotdeauna pe suflet. Am prieteni din copilărie cu care mă văd şi acum. E mare lucru, dar foarte greu de realizat.

IMG_0082

Mulţi au ajuns oameni cu stare mai bună sau mai puţin bună, dar faptul că au reuşit să menţină această flacără a prieteniei aprinsă, indiferent de evoluţia ta în viaţă, spune totul despre ei. Parcă s-a pierdut sau am uitat noi să mai avem respect pentru cei de lângă noi. Celui care realizează ceva, parcă ne e greu să-i întindem mâna şi să-l felicităm. Ne e mai uşor să ne adunăm doi-trei undeva şi să eventual să-i dăm în cap celui care realizează un lucru bun. E mare păcat! Dar, se pare că totuşi, lumea începe să mai gândească. Am umblat mult prin ţară în ultima vreme şi întâlnesc oameni care gândesc altfel. Or, asta înseamnă un lucru bun.

Nu poţi schimba ceva decât dacă le oferi oamenilor exemplul tău.

E foarte greu să-i spui unui om «Schimbă-te!», sau «Fă aşa cum spun eu!». Prin puterea exemplului, prin comportamentul individual, se pot realiza lucruri frumoase” afirmă Ivan.

Când lupţi să câştigi o medalie pentru ţara ta o faci pentru că o iubeşti din toate puterile. Nu există onoare mai mare pentru un sportiv decât aceea de a-şi reprezenta ţara. Iar când imnul ei răsună, sentimentul ce te coplşeşte este cu neputinţă de descris.

Visle-2

„România e pământul meu, ţara mea, locul meu. Chiar dacă sunt de altă etnie, mândria mea este că sunt român. Trebuie să ai în tine respectul faţă de ce e mai frumos, faţă de oameni, faţă de cei care au încredere în tine. Seva Deltei este altfel, pământul ei este altfel, un loc în care s-a născut legenda. Sunt multe etnii aici, dar toţi au obiceiuri, tradiţii, iar eu nu-mi aduc aminte de vreun conflict, dimpotrivă, toţi erau dornici să înveţe unul de la celălalt. S-au împăcat, s-au respectat, au îmbinat tot ce aveau mai frumos şi mai bun. Erau nişte restricţii din punct de vedere religios, dar au existat uniuni între etnii şi au fost chiar fructuoase. E un sentiment greu de explicat. Ce simţi, ca sportiv, când se cântă imnul ţării tale?!

În ceea ce mă priveşte, chiar şi dimineaţa devreme când se cântă imnul la radio sau la tv, şi atunci am momentul meu de emoţie.

Sunt clipe pe care le preţuieşti. Revolta faţă de conducători e una, dar iubirea faţă de ţară este altceva. Nu trebuie confundate lucrurile între ele. Nu că sunt eu patriot, dar e ca şi cum vorbeşti de părinţi, de casă, de locul unde te-ai născut. Mi se pare normal pentru un om, oriunde trăieşte, să fie demn cetăţean al ţării respective. Aşa gândesc. Sunt un român. Cred că România tinde spre lucruri bune. Poate sunt eu un optimist, dar aşa văd eu”, crede Patzaichin.

ivan_patzaichin_02745900

Familia înseamnă foarte mult. Familia este miezul realizării tale ca om.

„Când ai o familie deja devii responsabil, deja devii creator a ceva, copii, nepoţi… O responsabilitate pe care ţi-o doreşti. De oricâte ori aş cădea, familia este sprijinul meu, familia este cea care îmi oferă puterea de a mă ridica, familia este temelia tuturor lucrurilor. Am fost norocos având o familie. Îi datorez mult, tot ce am realizat a fost cu sprijinul, încurajarea şi ajutorul familiei mele. În tot ce vrei să faci, că plângi, că eşti lăudat, că râzi, toate acestea contează mult în familie.

Am avut prin natura profesiei mele multe evenimente, sunt mulţi sportivi care abandonează, pentru că nu pot face faţă cerinţelor, responsabilităţilor, aşa că sunt conştient că nu toată lumea a avut norocul unei familii reuşite. Contează mult. Crăciunul întotdeauna îl fac în sânul familiei. De Paşti la fel. Revelionul îl fac cu prietenii. Suntem împreună de aproape 40 de ani. Nu contează unde, important e să fim împreună”.

ivan

A avut o carieră ca o rugăciune, fiecare victorie fiind cuvânt al rugăciunii lui Ivan Patzaichin.

„Dumnezeu a vrut să fie aşa. Nu a fost uşor. Tot ce am realizat nu a fost din prima. Am avut şi eşecuri, dar am avut puterea de a persevera, de a găsi calea de a reuşi. Trebuia să depăşesc astfel de momente şi să realizez ce mi-am propus. Chiar acum, în proiectele pe care le am, eu sunt motorul, deci trebuie să iasă. Am decis să utilizez reputaţia construită în timpul activităţi mele competiţionale în promovarea profilului cultural al zonei mele natale şi încurajarea unei vieţi sănătoase, într-un mediu sustenabil.

Ideea principală a proiectului nostru a fost aceea de a sprijini oamenii Deltei, de a clădi ceva concret pentru ei. Încercăm să captăm interesul primăriilor, al unor ONG-uri, încheind parteneriate cu toţi aceia care doresc să facă un lucru bun, iar tot ce se realizează să rămână lipovenilor, făcându-i cumva răspunzători. Oamenii au simţit ce am făcut aici, la Mila 23. Cumva proiectele au plecat pe ceva simplu, o asociaţie, dar în trei ani am reuşit să atrag oameni de foarte bună calitate şi profesionişti. Am ajuns la 90 şi cred că am fost un liant bun. Cineva acolo sus mă iubeşte.

Ivan_Patzaichin_Rowmania_(7)

Eu sunt de felul meu optimist, sunt convins că românii sunt capabili să facă lucruri bune, măreţe.

Sunt convins că România va ajunge la locul pe care îl merită în Europa.

Nu aş schimba nimic pentru că suntem un popor muncitor, inventiv, credincios. Nu aş schimba nimic la noi. Avem nevoie de puţin ajutor, dar noi înşine trebuie să ni-l dăm. Să începem să ne ajutăm unii pe alţii ca să putem realiza multe împreună. Dacă nu vom fi împreună va fi greu. Am lucrat un an până l-am lansat proiectul, că nu-l lansăm dacă nu-l puteam duce. Nu puteam face asta singuri, pentru că nu ne pricepem chiar la toate şi atunci am spus să încercăm să facem parteneriate cu cei care vin alături de noi. Cu idei noi, proiecte noi. Un câştig în plus.

Ca unul care a trăit toată viaţa în natură, barca a fost esenţială. Datorită ei am ajuns unde am ajuns. Ce fac acum e legat tot de ea.

A fost ideea de a o aduce mai aproape. Nu e mare lucru, nu e nevoie de mari investiţii, dar pentru că lotca tradiţională nu mai există, meşteri mai deloc, am avut ideea de a o combina cu canoea. Altfel «a vâsli» poate să devină un punct de atracţie.

rowmania-patzaichin

Delta nu a mai scos campioni de mulţi ani. Copiilor le ruşine să vâslească.

Urcând în această ambarcaţiune frumoasă şi uşor de manevrat, pe care o realizăm noi, poate chiar le trezim dorinţa de a deveni campioni. Copii sunt mulţi, e greu să vină, dar am promovat asta, ca şi turismul ecologic. Le dezvoltăm spiritul de competiţie şi cine ştie, următorul campion de unde va răsări! Ne vom extinde în toată Delta, am vrut să mergem cu acest concept de-a lungul Dunării şi am fost chemaţi să înfiinţăm astfel de centre şi de unii primari ai unor localităţi de pe Someş şi Mureş. Ce poate fi mai frumos?”, a mai spus Ivan Patzaichin.

Nu putem încheia fără să amintim că Rowmania este iniţiativa multiplului campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, de promovare a mişcării fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle, pentru o mai bună înţelegere şi interpretare a naturii, în liniile conceptelor de dezvoltare durabilă şi antreprenoriat social. Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23“ are ca scop protejarea mediului şi a valorii de linişte naturală, conservarea resurselor de mediu, a biodiversităţii şi utilizarea raţională a rezervelor naturale, susţinerea creşterii economice şi ocupării forţei de muncă.

ivan2

Fiecare ne naştem cu un rost pe această lume, important este să-l decriptăm la timp şi să fim prezenţi la întâlnirile cu destinul.

Ivan Patzaichin a avut această uriaşă şansă. Că nu o iroseşte deloc nici acum stă dovadă faptul că a acceptat să apară, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, în episodul 2, intitulat „De la munte, la mare“, al documentarului Wild Capathia, o călătorie magnifică de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, o vibrantă pledoarie pentru natura, tradițiile, cultura și moștenirea românească, în perspectivă istorică.

 

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here