Iubirea şi respectul sunt două coordonate ale prieteniei

0
1389

copiii_iubire-600x300– Cum poate să ştie o fată că iubeşte un băiat (în vederea căsătoriei), în Dumnezeu, nu mânată de patimi? Cum putem face diferenţa între iubirea adevărată şi cea pătimaşă?

– Dragă, iubirea adevărată este o iubire care ţine seamă de Dumnezeu. Iubirea adevărată este o iubire care se revarsă dezinteresat. Adică, dacă tu eşti angajat în iubire interesat, atunci nu-i o iubire adevărată. Dacă îl iubeşti pe el pentru că te iubeşti pe tine, nu-i corect. Iubirea adevărată este aceea care nu face deosebire între bun şi rău, între vrednic şi nevrednic, între prieten şi duşman; este o realitate care nu poate fi desfiinţată.

Iubirea şi respectul sunt două coordonate ale prieteniei, iar prietenia este ceva din realitatea raiului aici, pe pământ. Cine are iubire şi respect, acela nu încetează niciodată nici din iubire, nici din respect. Şi la mine au venit unii care mi-au spus: „Părinte, am avut o prietenă şi n-o mai am… am pierdut o prietenie”. De ce ai pierdut-o? Pentru că n-ai avut-o.

O prietenie adevărată nu se pierde, o prietenie adevărată e o realitate care nu se desfiinţează. O prietenie adevărată este o chestiune fără sfârşit şi cu revărsare, fără să calculeze când dă, pentru că iubirea oferă, calitatea iubirii este să ofere. Nu te poţi opri niciodată, dacă iubeşti, din a oferi. Iar iubirea primeşte şi se gândeşte la ceea ce primeşte, ca şi mai mult să ofere. Asta-i iubirea cea adevărată.

– Ce ne puteţi spune despre iubirea casnică?

– Iubirea casnică e iubirea cea mai la îndemână, cumva. A zis Domnul Hristos către un om care dorea să meargă după El: „Du-te în casa ta, la casnicii tăi, şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39). Deci prima verificare este verificarea din familie. Aşa că dacă în familie nu se realizează iubirea, nu se realizează nicăieri o iubire creştină, ci se realizează o iubire spontană, la măsurile de pătimaş sau de nepătimaş, dar mai ales de pătimaş.

– Cum poţi să-l iubeşti pe cel pe care nu-l suporţi?

– Dragă, mai întâi de toate, trebuie să-l suporţi şi să ajungi să-l suporţi; să te rogi lui Dumnezeu să te ajute să-l suporţi. De ce? Pentru că iubirea este o datorie, nu este un lucru lăsat la măsura omului, în sensul că, dacă vrei, iubeşti, iar dacă nu vrei, nu iubeşti. Nu, ci eşti dator cu iubire. Dacă zice Domnul Hristos: „Să iubeşti pe aproapele tău” (Matei 19, 19); dacă zice Domnul Hristos: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii (Ioan 13, 34)”; dacă zice Domnul Hristos: „Aceasta vă poruncesc, să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15, 17), înseamnă că e o datorie. Chiar dacă nu vrei să iubeşti, trebuie să ajungi să iubeşti. Bineînţeles, cu ajutorul lui Dumnezeu, adică mai întâi de toate reproşându-ţi tu însuţi că nu iubeşti şi rugându-te lui Dumnezeu să-ţi dea şi iubirea pe care n-o ai.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne-a lăsat o scriere intitulată „Cele 400 de capete despre dragoste”. În această scriere, pe care o putem citi în volumul al II-lea al Filocaliei, el vorbeşte de trei feluri de iubire, de trei feluri de dragoste: dragostea după poruncă (sau dragostea mai presus de fire), dragostea firească şi dragostea împotriva firii (sau dragostea pătimaşă).

Deci aceeaşi capacitate iubitoare poate să fie:

– După porunca lui Dumnezeu, iar în cazul acesta – zice Sfântul Maxim Mărturisitorul -, dragostea este statornică. Cel care uneori iubeşte şi alteori urăşte (pe acelaşi uneori îl iubeşte şi alteori îl urăşte sau pe unii îi iubeşte şi pe alţii îi urăşte), acela nu are dragostea cea după poruncă, ci are o dragoste care se manifestă oricum. Iar dragostea după poruncă o are acela care-i iubeşte pe toţi la fel, care nu face deosebire între prieteni şi duşmani, acela care e statornic în iubire şi se sileşte să-l iubească şi pe cel pe care nu l-ar iubi, şi face asta pentru că aşa vrea Dumnezeu.

– Dragostea după fire, care este, cumva, de mijloc. Este dragostea pe care o au părinţii faţă de copii, pe care o au, de fapt, cei care se iubesc spontan, cei care au o legătură oarecare prin iubire. Şi pe aceasta o binecuvintează Dumnezeu, deci dragostea după fire e binecuvântată de Dumnezeu.

– Dragoste împotriva firii – o dragoste care porneşte din patimi, patimile fiind deprinderi rele ale sufletului omenesc, care nu ţin seama de poruncă, nu ţin seama de rânduiala firii. Din patimi izvorăşte o dragoste dezordonată, iar pe aceasta Dumnezeu n-o binecuvintează.

”Din ospăţul credinţei”  – Arhimandrit Teofil Părăian 

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here