Cum se păstrează inima vie, cum se evită împietrirea ei?
Aici este lipsă de prezenţă duhovnicească, lipsă de simţire a veşniciei, a existenţei propriu-zise. Omul cu inima împietrită se manifestă exact ca cel care locuieşte în coteţ…
Împietrirea inimii nu poate fi şi o predispoziţie psihologică, moştenită de la părinţi?
Se poate să vină de la părinţi, dar nu în această formă sălbatică în care crede lenea ta. Îţi este pusă în pericol comoditatea ta şi acum, gata, vine de la părinţi.
Eu acum, când văd femei însărcinate, le spun să nu se amărască, să nu se supere, pentru că se imprimă în făt, intră în firea lui. El comunică cu mamă-sa cu mult înainte de naştere.
Am văzut un copil mic, de câteva săptămâni, care plângea şi nu se potolea deloc. Dar a venit mama lui şi a încetat gălăgia. Copilul a simţit. El comunică din pântecele mamei cu aceasta, fiindcă este viu. În dreptul roman se spune: „Infans conceptus, pro natus habitur” – copilul odată zămislit, are dreptul de cetăţean. De aceea, avorturile reprezintă uciderea unor suflete vii.
Care ar fi priorităţile unei adevărate vieţi de familie, astăzi?
În primul rând să se iubească. Numai în iubire te poţi desăvârşi. Niciodată nu se poate repara ceva fără iubire. Apoi smerenia. Poziţia creştinului este să fie cu smerenie. Harul vine numai la smerenie. Smerenia te ridică până la cer.
Cum putem oferi o educaţie creştină copiilor?
Mai întâi trebuie să fim cu dibăcie. Să încercăm să-L propunem cu povestiri pe Dumnezeu, conştiinţei lor. Să înceapă să se închine. Copiii nu înţeleg puterea grozavă a credinţei, dar practica în sine va aduce roade mai târziu. Un alt element din educaţia lor ar fi să-i iubească la rândul lor pe ceilalţi copii. Învăţătura creştină îi mai domoleşte. Ştiţi cum se spune: „Părinţii care nasc copii mulţi umplu raiul de sfinţi“. Pentru că se înţelege că dacă i-ai făcut, trebuie să-i şi mântuieşti. Şi nu poţi să-i mântuieşti fără blândeţe.
Părinţii trebuie să se bucure la vederea copiilor când intră în casă. E aici problema libertăţii fiului care are tendinţa să facă ce vrea, nu ce trebuie. Copilul este ca un „animal“ neformat, dar poţi întrezări şi câte ceva neprevăzut, care te surprinde: „Măi, ia uite ce a spus copilul ăsta!“ Pentru că „animalul“ acesta mic e totuşi om. Trebuie să-l înţelegi.
Eu cred că blândeţea este fundamentală în educaţie. Blândeţea dă rezultatele cele mai bune. Ea prinde în adânc, teama prinde în coajă. Dacă copilul face de frică, nu e de ajuns. Dacă prinde în adânc, se întâlneşte cu viaţa, cu pragurile vieţii şi, în anumite momente de răscruce, copilul va zice: „Uite ce zicea mama, uite ce spunea tata…“ Pentru că a prins în adânc. (Părintele Arsenie Papacioc)
Sursa acvila.30
[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
