Dumnezeu Se raportează la oameni prin iubire

0
317
Iubirea lui DumnezeuLa tinereţe omul e deschis pentru iubire şi mai ales la tinereţe e omul fericit prin iubire. Când căutăm fericirea, trebuie să căutăm iubirea, şi căutând iubirea şi realizând-o, am găsit fericirea.

Nu-i mai fericit omul decât atunci când iubeşte şi când se simte iubit. Şi totuşi, între oameni nu-i multă iubire sau e iubire proporţionată după diferite raţiuni, după diferite motivări, şi-n cazul acesta nu se ţine seamă de porunca lui Dumnezeu. Or porunca lui Dumnezeu este să ne iubim unii pe alţii. Omul, la randul sau, tanjeste dupa Iubirea lui Dumnezeu.

Am citit cândva, nu mai ştiu unde, că unui cuvântător i s-a cerut să spună ultimul cuvânt pe care ar vrea el să-l spună, că după aceea nu poate să mai rostească niciun cuvânt. Să ştiţi că nu mai ştiu ce cuvânt a spus omul acela. Mă gândesc eu aşa, că dacă voi mai răscoli prin câte am citit şi prin câte am auzit, poate până la urmă voi şti cine a fost solicitat să spună ultimul cuvânt de învăţătură şi ce cuvânt anume a spus. Dacă am uitat asta, cel puţin m-am gândit la mine. Şi m-am gândit că dacă mi s-ar pune problema aceasta, în felul acesta: „Uite, acum, în clipa asta, poţi să spui ultimul cuvânt, dar după aceea să ştii că nu mai poţi spune nimic”, ce cuvânt aş spune eu?

Ştiţi ce cuvânt aş spune?

Unul pe care îl auzim şi nu-l împlinim, unul pe care îl auzim în fiecare zi când luăm parte la Sfânta Liturghie, unul pe care noi, de fapt, nu-l împlinim, dar ni se pare că-l împlinim. Aş spune cuvântul acesta: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”. De ce cuvântul acesta şi nu alt cuvânt? Pentru că acest cuvânt ne duce la împlinirea poruncii de a iubi pe aproapele; şi la Sfânta Liturghie, când ni se spune îndemnul acesta: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”, zicem: „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”; şi parcă ne-am scăpat de îndatorirea de a ne iubi unul pe altul. Nu ne mai iubim şi nu ne mai gândim că suntem datori cu iubire unii faţă de alţii.

Foarte mult s-ar schimba lumea aceasta spre bine, dacă fiecare om ar face măcar ceea ce a făcut samarineanul milostiv.

Acesta nu a ajuns să facă tot ceea ce ar fi putut face, dar a făcut totuşi ceva, iar Domnul Hristos i-a spus învăţătorului de Lege: „Du-te şi fa şi tu la fel”. Fă şi tu ca cel care l-a ajutat pe cel căzut între tâlhari. Ce înseamnă asta? Să te duci undeva, la marginea drumului, şi să ajuţi pe cineva care ajunge într-o astfel de situaţie? Poate că o viaţă întreagă te duci şi nu găseşti pe nimeni. Şi atunci, înseamnă că nu poţi să fii ca samarineanul milostiv?

Sau te duci şi vezi un accident şi poate vezi lumea adunată pe acolo şi poate te gândeşti că lasă, că or face ceilalţi ceea ce nu faci tu… sau eventual dacă ai găsi o situaţie de felul acesta, ce ai face? Că acum au oamenii atâtea telefoane mobile, poate ai avea şi tu şi ai da un telefon să vină o salvare şi te-ai scăpa de el. Asta este.

Dar ce înseamnă să iubeşti?

Să iubeşti înseamnă să fii preocupat de binele omului de lângă tine, pentru că ştii de Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu iti porunceste sa iubesti si aproapele. Şi dacă nu faci lucrul acesta, înseamnă că nu împlineşti porunca, şi dacă nu împlineşti porunca, cumva eşti sub osândă, pentru că n-ai ţinut seama de poruncă. „Aceasta vă poruncesc, să vă iubiţi unii pe alţii.” Iată, iubiţi credincioşi, nişte lucruri la care nu ne gândim sau despre care cumva ştim, dar ştim ca şi când am şti pentru alţii sau pentru a-i informa pe alţii. Important este însă să ne angajăm pentru binele omului de lângă noi. Şi dacă toţi am face aşa, atunci foarte mult rău din lumea aceasta s-ar înlătura şi s-ar împlini foarte mult bine. Iubirea lui Dumnezeu se revarsa peste noi toti.

Samarineanul milostiv nu a dat decât din prisosul lui.

Dar a dat ceva din ceea ce avea el de prisos, şi anume a dat din untdelemnul şi vinul pe care-l avea la el; poate-i ceva simbolic, nu asta e important, important e că a dat ceva. Nu a zis: „Ăsta îl ţin pentru mine, s-o putea şi tară ăsta”, ci ceea ce a avut la îndemână, imediat a întrebuinţat ca să-l ajute pe om. După aceea, a dat ceva din averea sa: doi dinari.

A dat ceva din comoditatea sa: nu a mai mers el călare, ci l-a aşezat pe omul acela care avea trebuinţă să meargă călare. A dat ceva din comoditatea sa, în sensul că a purtat grijă de el peste noapte. A dat ceva punându-l în atenţia gazdei unde l-a lăsat, pentru că samarineanul s-a dus şi şi-a văzut de treabă, pentru că el n-a plecat să adune oameni din drum şi să-i ajute, ci a plecat cu rostul lui, a avut un scop în călătoria lui şi şi-a văzut de scop; şi nu a zis Domnul Hristos că nu a făcut bine.

A făcut ce a avut de făcut şi foarte bine a făcut, dar adevărul este că omul a dat ceva din prisosul lui. Ei bine, dacă toţi din lumea aceasta ar da din prisosul lor, mai ales că avem atâtea lucruri de prisos, pe care nu le folosim, şi nu le dăm, pentru că mai bine să ştim noi că suntem stăpâni peste ele. Asta înseamnă absenţa iubirii şi înseamnă să nu te raportezi la Dumnezeu, Care totuşi îţi cere să dai ca samarineanul milostiv, din prisosul tău.

Iubiţi credincioşi, să nu uităm că Dumnezeu ne porunceşte să ne iubim unii pe alţii. Asta e tot parte din iubirea lui Dumnezeu.

El ne porunceşte să ne fim dragi unii altora, şi nu suntem. Şi de ce nu ne suntem? De ce sunt nişte bariere între noi? De ce sunt nişte piedici? Pentru că noi suntem alcătuiţi prin ceea ce am făcut, nu prin ceea ce trebuia să facem. Nu ne-am prea gândit noi la poruncile lui Dumnezeu, nici când am iubit, nici când am urât. Nu ne-am prea gândit noi la poruncile lui Dumnezeu nici când am avut răbdare, nici când n-am avut răbdare. Lucrurile au mers aşa, cumva de la sine.

Am ştiut noi că există un Dumnezeu şi că există de fapt şi pentru noi, dar nu ne-am gândit la El când am făcut un bine, l-am făcut pentru că ne-a venit nouă bine să facem. Sau nu l-am făcut pentru că nu am putut să-l facem în condiţiile noastre. în felul acesta, ne-am alcătuit spre bine sau spre rău, suntem ceea ce suntem, avem capacităţile pe care le avem şi de porunca lui Dumnezeu uităm. Şi de Dumnezeu însuşi uităm şi nu facem ceea ce ar trebui să facem. Bineînţeles că sunt situaţii şi situaţii, oamenii n-au toţi aceleaşi valori, n-au toţi aceleaşi bunuri de dat. De exemplu, un student: în general e susţinut de părinţii lui, şi atunci nu trebuie să dea el şi apoi să ceară de la părinţii lui, să-i dea lui părinţii pentru că el a dat altuia.

Nu merge aşa. Trebuie să fim raţionali. Dăm din prisosul nostru.

Care e prisosul nostru ? Prisosul nostru este acela din care am putea să ne cumpărăm un suc, o îngheţată, un ziar, la care renunţăm pentru că se poate şi fără ele, şi dăm la cineva, spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria noastră. Se zice că cineva i-a dat unui sărac o floare. Şi s-a bucurat săracul acela de floare mai mult decât de mulţi bani. De ce? Pentru că s-a văzut cinstit de omul care i-a oferit ceva.

Şi de aceea Sfântul Isaac Şirul spune că atunci când dai ceva unui sărac, veselia feţei tale să fie mai mare decât darul pe care-l dai. Ne gândim noi la aşa ceva? Nu ne gândim! Ne gândim să împlinim porunca lui Dumnezeu? Nu ne gândim! Ne gândim să meargă lucrurile aşa, cumva ca de la sine: dacă merg, merg, dacă nu merg, nu merg, şi mergem mai departe. Numai că mântuirea se realizează prin iubire, şi semnul mântuirii, apartenenţei la Domnul Hristos ştim cu toţii că e iubirea.

Aţi citit predica de despărţire a Domnului Hristos adresată ucenicilor Săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri? Dacă aţi citit-o, aţi găsit acolo cuvintele spuse de Domnul Hristos ucenicilor: „După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea iubire unii faţă de alţii”. Unde nu-i iubire, nu-i nici Dumnezeu prezent. De ce? In Sfânta Scriptură e scris, în Epistola I Sobornicească a Sfântului loan Evanghelistul, că „Dumnezeu este iubire”.

Ce înseamnă asta, că Dumnezeu este iubire? Ce inseamna Iubirea lui Dumnezeu?

Inseamnă că Dumnezeu Se raportează la oameni prin iubire. V-am mai spus, odată, cuvântul părintelui Arsenie: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu”. Deci Dumnezeu Se revarsă spre noi prin iubire. Şi când zicem că Dumnezeu este iubire, nu ne gândim că iubirea este Dumnezeu. Ci ne gândim că Dumnezeu se raportează în principal la noi, oamenii, cu iubirea Lui.

Iubirea lui Dumnezeu ne îndeamnă şi pe noi la iubire.

Nu se poate să răsplăteşti iubirea lui Dumnezeu cu altceva decât cu iubire. Şi atunci, de ce e aşa puţină iubire în lumea aceasta? De ce se ceartă oamenii? De ce se urăsc oamenii?  De ce se răzbună? De ce nu se iartă oamenii unii pe alţii? De ce se învrăjbesc unii cu alţii? De ce-şi fac zile fripte unii altora? De ce e atâta răutate în lumea aceasta? De ce e atâta lipsă de iubire, de ce? Ne spune Domnul Hristos de ce: „Din înmulţirea fărădelegilor, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12).

Iată de ce: din înmulţirea fărădelegilor, se va răci iubirea celor care fac fărădelege. Sunt unii oameni care nici nu mai pot să iubească. S-au îngrădit aşa de tare în răutate, în neiubire, în ură, în gând de răzbunare, în gând de neiertare, încât nu-s odihniţi până nu fac ceva rău. N-au iubire. De ce n-au iubire?

Cum zicem noi că-i Dumnezeu? Bun şi iubitor de oameni. Noi cum suntem? Răi, urători de oameni.

Deoarece le-a scăzut iubirea, că doar nu i-a lăsat Dumnezeu răi, nu le-a pus în suflet răutatea. Chiar dacă vor mai veni nişte răutăţi în lumea aceasta, dar nu ni le dă Dumnezeu, ni le dau părinţii noştri, care şi ei fiind răi, ne dau ce au ei în ei, ne dau şi nouă. Şi noi trebuie să rezolvăm toate lucrurile astea, ca să fim cum zicem noi că-i Dumnezeu. Şi cum zicem noi că-i Dumnezeu? Bun şi iubitor de oameni. Noi cum suntem? Răi, urători de oameni. Poate nu toţi şi nu totdeauna, dar în orice caz, e foarte multă răutate, foarte multă ură, foarte multă mânie, foarte multă pomenire a răului, multă împotrivire, multă neglijare, multă ocolire a oamenilor. De ce? Pentru că ne-a scăzut nouă iubirea. Din aceasta cauza nici iubirea lui Dumnezeu nu mai incape in sufletele noastre.

Deseară vom vedea, cu ajutorul lui Dumnezeu, care e urcuşul către iubire, care sunt felurile iubirii, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi cum putem ajunge să avem iubirea cea după poruncă.
Dumnezeu să ne ajute!

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here