Iubirea, imnul evanghelic al raiului

0
383
IubireaDumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el, Glăsuiește cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17).

Iubirea este floarea cea mai frumoasă din grădina feluritelor virtuți, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana credinței, cheia care deschide toate porțile existenței omenești, medicamentul care vindecă toate bolile sufletului și ale trupului, cântarea evanghelică a raiului.

Un sfânt spunea: ”Doamne, dă-mi să ajut și să nu fiu ajutat, să iubesc și să nu fiu iubit, să înțeleg și să nu fiu înțeles”. Iubirea, așa cum ne-a învățat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, ”miros de bună mireasma duhovnicească”, rodul inimii și al jertfei de bună voie.

Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul în care dai.

Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă știi să te împarți pe tine însuți, atunci știi să iubești.

Dumnezeu iubește pe cel care dă de voie bună (II Corinteni 9,7), ne spune Apostolul Pavel.

El iubește pe cel milostiv, care dă cu față veselă și de bună voie, dar și în deplină libertate. Milostenia care se aduce ”la tristețe sau la nevoie” nu este primită și nici folositoare. Rădăcina milosteniei se află în inimă, începe de aici și se încheie în mână. Ea se încălzește de focul iubirii și fără iubire este rece și tristă, ca un trup mort, fără soare și lumină, floare fără miros și frumusețe.

Când dăruiești fără iubire ofensezi, pentru că ce valoare are darul cel mai scump și cel mai frumos, când îl oferi fără zâmbet?

Iisus ne-a cerut să luăm aminte la milostenie și a osândit milostenia ostentativă și din mândrie. Cât de multe ne învață și sfinții despre acest lucru! Minunat și vestit a rămas în istorie ajutorul dat celor trei fete sărace de către Sfântul Nicolae, nu atât prin cantitatea banilor, ci mai mult prin discreția gestului.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că ”sărăcia este înfricoșătoare”, ea îl orbește pe om și face fapte necuviincioase. Cele trei fete erau în pericol să fie împinse la desfrâu. Tatăl lor ajunsese la disperare, dar Sfântul Nicolae, plin de iuire și de discreție, se grăbește și ajunge la momentul potrivit. Își ia toate măsurile ca fapta lui să rămână necunoscută și ascunsă oamenilor, punând în practică cuvintele Domnului: să nu știe stânga ce face dreapta ta (Matei 6,3).

Dumnezeu este iubire 2Un om al lui Dumnezeu a zis: ”Fiecare suflet câștigat prin iubire este deja raza de lumină a lui Dumnezeu”. Iubirea are lumină și răspândește lumină, iar cel ce iubește pe fratele său rămâne în lumină (I Ioan 2, 10).

Cu cât te apropii de Dumnezeu, cu atât te luminezi și strălucești; cu cât Îl iubești pe Dumnezeu, cu atât mai mult îl iubești pe om.

”L-ai văzut pe fratele tău? Pe Dumnezeu L-ai văzut!”, spunea Avva Isaac Sirul. Ce folos, într-adevăr, dacă am cuceri lumea dar n-am câștiga pe frații noștri cu iubirea? La ce folos studiul și descoperirea noilor galaxii, dacă n-am reuși să descoperim ”steaua” din Betleem, pe Dumnezeul iuirii. Ce lumi noi așteptăm să ne arate telescoapele, când ignorăm ”Legea cea nouă  a iubirii”? Fără dragoste toate sunt zadarnice, urâte, și nefericite.

”Suferința noastră este fără iubire”, striga Sfântul Tihon din Zadonsk. Toate lucrările și reușitele omului dobândesc valoare doar prin ea.  Dar iubirea este și discernământ, care la rândul lui este o artă. Dacă nu știi arta iubirii, nu știi să iubești. Iubirea trece cu vederea capriciile fratelui; îi iartă greșelile; îi suportă scăpările; cedează la invidie; ignoră ironia, risipește suspiciunile; nu ia seama la înjurături; nu osândește și nu bârfește în public. Ea acoperă toate lipsurile într-un mod nobil și cu larghețe sufletească.

Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.

Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul (I Corinteni 13, 4-5), glăsuiește Sfântul Pavel. Iubirea, prin simplitatea și sinceritatea ei, nu știe ce este răul; ea este curată și limpede ca apa cristalină a unui lac pe care n-o tulbură nici un val sălbatic.

Omul iubirii este cel mai mare învingător în lupta duhovnicească. El biruiește prin zâmbet și bunătate și dacă în alte cazuri cedarea este înfrângere, prin iubire ea devine biruință. ”Prin iubirea de oameni învingem”, ne spune Sfântul Grigorie Teologul.

Trofeele iubirii sunt strălucitoare, iar coroana iubirii de oameni este neprețuit de scumpă. De altfel, să nu uităm că orice iubire mare este una răstignită. Ea urcă cu noblețe pe toate treptele Golgotei, simte durerea, ca Cel care a suferit pe cruce.

Orice dăruire este o jertfă care are valoarea ei.

Domnul ne spune: Și cel ce va da de băut unuia din aceștia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa (Matei 10, 42).

Iubirea se poartă cu bunătate și cu cel înfometat, cu cel însetat și străin, disprețuit și închis și ”cu tot sufletul îndurerat”. Și cei din temniță sunt frații noștri, de aceea dumnezeiescul Pavel ne poruncește: Aduceți-vă aminte de cei închiși, ca și cum ați fi fost închiși cu ei (Evrei 13, 3); adică să simțim închisoarea lor ca și cum ar fi a noastră, la fel și tânguirea fratelui nostru.

Cineva a zis: ”Durerea din lume este atât de mare, încât dacă ai vrea să aduni lacrimile care se scurg în fiecare zi în ochii oamenilor, te-ai afla înaintea celui mai mare fluviu de pe pământ”.

Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci și să plângi cu cei ce plâng (Romani 12, 15).

Dacă fiecare stat are imnul lui național, creștinismul are Imnul Iubirii. Marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, l-a redat într-un mod excepțional în capitolul 13 din  Epistola I către Corinteni. Acest imn melodios să fie pe buzele și în sufletul nostru. Amin

Sursa: ”Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul, Meșteșugul mântuirii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here