Iubirea față de toți

0
137
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Iubirea noastră trebuie să aibă un caracter universal. La fel ca râul care curge, adapă fără deosebire toate câm­purile pe unde trece, la fel şi iubirea noastră trebuie să îi răcorească pe toţi, chiar şi pe duşmanii noştri.

Toţi suntem fraţi, copii ai Aceluiaşi Tată ceresc. Nu spunem noi în Rugăciunea Domnească: Tatăl nostru? Apoi, toţi cei care credem în Hristos alcătuim un singui trup, adică trupul Bisericii. Cap al trupului este Hristos Însuşi. În Epistola lui către Romani, Sfântul Apostol Pavel accentuează acest adevăr: noi, cei mulţi, un trup sun­tem în Hristos, şi fiecare ne suntem mădulare unii altora, (Romani 12.5)

Dar de vreme ce suntem membre ale aceluiaşi trup, putem să dăm dovadă de indiferenţă unul faţă de altul? Nu. Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împre­ună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bu­cură împreună. (I Corinteni 12, 26) Acelaşi Sfânt Apostol spune iarăşi: Nu poate ochiul să-i zică mâinii: N-am tre­buinţă de tine! Sau, iarăşi, capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi! (I Corinteni 12, 21)

Când se îmbolnăveşte un membru al trupului, tot trupul suferă. Şi nu spune capul piciorului, când pe acesta îl doare: eu sunt la înălţime, nu mă interesează durerea ta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: dacă îţi intră un ghimpe mic în talpa piciorului, restul trupului tău nu este indiferent la aceasta pentru că ghimpele a intrat într-un loc fără importanţă.

Ce se întâmplă însă? Tot tru­pul simte durerea. Şi tot trupul se mişcă pentru a alina membrul care suferă. Capul se pleacă în jos. Ochii cerce­tează locul, spre a găsi ghimpele. Mâinile sunt folosite imediat pentru a scoate obiectul străin. Dacă nu simţea durerea tot trupul, atunci nu am fi avut trup sănătos.

De aceea şi societatea care nu simte durerea membrilor ei care suferă este o societate bolnavă. Şi din păcate această impresie o dă societatea de astăzi.

Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului, Adevăruri mari, în cuvinte simple: Ghid de viață duhovnicească, Editura Egumenița, 2017