Iubirea de argint nu are un temei în fiinţa omului

0
157
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

baniSfântul Ioan Casian prezintă o altă patimă: patima iubirii de argint, adică iubirea de avere. Spre deosebire de celelalte patimi, iubirea de argint nu are un temei în existenţa umană, în fiinţa umană, ci este ceva adăugat. Cel care mănâncă fără să ştie unde să se oprească, cel care nu are o rânduială, nu are o disciplină în privinţa sexualităţii, are un temei – într-un fel fizic – pentru patimile acestea, dar cel care umblă după avere, care caută să adune avere, acela de fapt nu are un temei în organismul lui, nu are o afecţiune faţă de avere pentru că are sădită în el o pornire spre aceasta, ci este ceva ce nu ţine de fiinţa omenească, ceva ce este adăugat.

Fac o paranteză aici şi o paranteză care zic eu că e bine venită. Se spune că aşa e şi cu patima fumatului. Pe aceasta nu o pomeneşte Sfântul Ioan Casian. N-o pomeneşte că pe atunci nu era obiceiul acesta al fumatului, dar e totuşi o patimă. Dacă cineva fumează şi se simte rău când nu poate să aibă la îndemână materia care-i trebuie pentru a-şi împlini pornirea, de fapt are o necesitate, dar o necesitate creată. Nu este o necesitate care ţine de fiinţa omenească în aşa fel încât dacă nu ţi-o împlineşti te sfârşeşti, adică nu mai trăieşti, cum ar fi în cazul în care nu ai mânca. În privinţa fumatului, e o necesitate numai pentru fumători, un nefumător nu are nimic, nu simte nevoia să fumeze. Şi atunci înseamnă că ea de fapt, patima aceasta, nu se întemeiază pe o pornire sădită în fiinţa omului.

Aşa este şi cu iubirea de argint. De altfel să ştiţi că unii dintre oamenii care-şi apără patima aceasta a fumatului îmi spun: „Părinte, dar nu găsiţi nicăieri în Scriptură şi în canoanele Bisericii ceva care să arate că patima aceasta e vinovată”. De fapt nici n-am nevoie de nişte temeiuri de felul acesta, pentru că sunt sigur că şi aceia care caută temeiuri de felul acesta, dacă ar vrea să fumeze, cu temeiuri cu tot ar fuma. Aşa că nu se pune problema aceasta. Dar de ce nu se pune? Şi atunci eu de obicei zic: „Bine, dar nici despre droguri nu scrie nimic. Şi totuşi nu ai putea zice că nu se vede ca păcat urmarea întrebuinţării drogurilor”.

Aşa este cu iubirea de argint, nu are un temei în fiinţa omului, dar îl chinuieşte pe om. Sunt unii oameni lacomi de bani, lacomi de avere, nu ştiu unde să se oprească, nu se stăpânesc. Sfântul Apostol Pavel spune că „Iubirea de argint este rădăcina tuturor răutăţilor” (I Timotei 6, 10). Când ajunge să se înstăpânească în om, îl duce la foarte multe rele. Aţi auzit de ucideri care se fac pentru a jefui pe cineva, aţi auzit de spargeri care se fac ca să fure cineva. Toate lucrurile acestea vin din iubirea de avere. Un om la care nu-i trebuie bani nu se duce să fure de la cineva bani, un om care nu-i trebuie anumite lucruri nu se duce. Împotriva acestei patimi este porunca milosteniei şi este porunca cuprinsă în Decalog: „Să nu furi şi să nu pofteşti nimic din ceea ce este a aproapelui tău”. Este o rânduială, noi dacă ne-am ţine numai de porunci sau dacă ne-am ţine numai de ceea ce ştim noi şi am căuta în îndemnurile şi învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale canoanelor Bisericii, până la urmă nu ar mai trebui să citim despre patimi din Filocalie sau din altă parte, pentru că de fapt am avea ceva împotriva patimilor respective.

Sfântul Ioan Casian, vorbind despre patima aceasta a iubirii de argint, spune între altele că un senator roman care s-a făcut călugăr dar care nu s-a lepădat de tot ce avea, de toate averile sale, a auzit de la Sfântul Vasile cel Mare cuvântul: „Şi pe senator l-ai pierdut, şi nici pe monah nu l-ai făcut”. Adică nici senator nici călugăr.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here