Iubim mai mult verbul ,,a avea’’ decât verbul ,,a fi’’

0
441

a fiÎn lumea aceasta consumeristă, în lumea modernă şi robotizată  în care trăim, în lumea în care bogăţia sufletească nu are aceeasi valoare ca bogăţiile materiale, cei mai mulţi dintre noi iubim verbul ,,a avea’’ şi nu verbul ,,a fi’’. Ne dorim, asadar să avem cât mai multe bunuri materiale, ne dorim să avem adunate cât mai multe averi, cât mai multe comori materiale, dorim să avem tot confortul, nu vrem să fim oameni simpli, să ne mulţumim cu puţin. Dorim să avem o viaţă în care să ne satisfacem toate plăcerile, dar nu vrem să fim modeşti şi cumpătaţi, aşa cum au fost bunicii noştri care au trăit la lumina lumânărilor şi a lămpilor cu petrol, care aveau drept încălţări – opinci, care îmbrăcau haine simple, dar curate, şi nu haine scumpe şi luxoase, care mâncau sănătos şi nu se desfătau cu tot felul de mâncăruri sofisticate, care nu aveau prea multe bunuri materiale, dar erau credincioşi, fără teama zilei de mâine, fericiti şi împliniţi sufleteşte.

Vrem să  avem o viaţă fără greutăţi, fără încercări şi necazuri, nu vrem să fim următori ai Mântuitorului Hristos pe drumul Golgotei, vrem să avem o cruce spirituală uşoară, nu vrem să fim doborâţi sub greutatea acesteia, nu vrem să fim cu credinţă şi nădejde în suflet, nu vrem să fim puternici şi curajoşi în lupta cu greutăţile vieţii.

Dacă întrebi orice creştin: Ai dorinţa de a ajunge în Rai, primeşti răspuns afirmativ, dar nu toţi creştinii îşi doresc să fie ostaşi curajoşi ai Lui Hristos, care poartă mereu un război duhovnicesc cu urâcioşii diavoli, ce încearcă să îi păcălească cu viclenia lor şi să îi robească în lanţurile patimilor de tot felul.

Nu vrem sa fim copiii Lui Dumnezeu, nu vrem să fim cu inima locaş al Duhului Sfânt, nu vrem să fim creştini dornici de mântuire, creştini autentici, care au mare grijă să nu murdărească şi să rupă Haina luminoasă primită la Sfântul Botez, nu vrem să fim cetăţeni ai Cerului, nu vrem să fim mereu pe Calea care duce spre Cer, spre Acasă, nu vrem să fim cu inima cuprinsă de un dor fierbinte de Dumnezeu, cu inima plină de dulceaţa, cădura şi lumina Harului Sfânt.

Vrem sa avem parte de multă iubire în viaţa noastră, dar nu vrem sa fim şi noi izvoare de iubire necondiţionată, nu vrem să fim cu inima ca o floare frumoasă şi înmiresmată, cu petale de iubire, prietenie, solidaritate, comuniune.

Vrem să avem drumul vieţii presărat doar cu bucurii lumeşti, dar nu vrem sa fim cu bucurie sfântă în suflet, să fim mereu cu pace şi linişte sufletească, să fim în armonie cu întreaga Creaţie a Lui Dumnezeu, să fim noi, surse de bucurie pentru semenii noştri, să avem mereu o stare de veselie interioară, să ne bucurăm de joc, de cântec, de comuniune, de prietenie, pentru că Bunul Dumnezeu nu vrea să fim mereu singuri, trişti, posomărâţi şi cu teama zilei de mâine.

Vrem să avem o viaţă binecuvântată cu multe daruri. Vrem să avem talanţii aproapelui nostru, nu vrem să fim mulţumiţi şi recunoscători pentru talanţii cu care am fost înzestraţi de Bunul Dumnezeu, nu vrem să ni-i înmultim cu bucurie şi credintă şi să nu-i îngropăm în lene, indiferenţă şi egoism, pe cei ce ni i-a dăruit Bunul Dumnezeu cu multă iubire. Aşadar vrem să  avem multe daruri frumoase, dar nu vrem să fim şi noi, cei ce dăruiesc cu iubire şi dărnicie din toate cele cu care am fost înzestraţi. Nu credem în învăţăturile înţelepte: Dar din dar se face Rai, Dăruind, dobândeşti şi nu le punem în practică, în viaţa de zi cu zi. Avem o credinţă neroditoare, o credinţă uscată, o credinţă moartă, nu vrem să fim măslini roditori în fapte bune şi plăcute Bunului Dumnezeu.

Vrem să avem mereu ajutor de la Bunul Dumnezeu, dar nu vrem să fim recunoscători pentru iubirea, mila, purtarea de grijă a Acestuia. Vrem să avem toate dorinţele şi cererile noastre împlinite în momentul pe care îl dorim noi, dar nu vrem să fim stăruitori în rugăciune, smeriţi şi să fim încredinţaţi, că Bunul Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, că mereu este ,,Tovarăşul’’ nostru pe drumul vieţii noastre, că El ştie cel mai bine ce ne este de folos şi ce nu, că El este Tatăl iubitor şi milostiv, ce îşi iubeşte şi ocroteşte toţi copiii, şi pe cei ce Îl iubesc şi pe cei ce Îl urăsc şi pe cei credincioşi şi pe cei necredincioşi şi pe cei smeriţi şi pe cei mândri şi pe cei buni şi pe cei răi.

Vrem să ne bucurăm de timpul celor de lângă noi, avem nevoie de atenţia lor, dar nu vrem să fim şi noi darnici cu timpul nostru, nu vrem să fim conştienţi, că timpul este foarte preţios, că orice clipă a vieţii noastre trebuie să o folosim pentru a înmulţi binele, frumosul, credinţa, nădejdea, speranţa, bucuria, iubirea, solidaritatea, prietenia, hărnicia, că nicio clipă nu trebuie irosită în zadar, pentru că vom da seama la Judecata viitoare de felul în care ne-am folosit timpul vieţii noastre, de felul faptelor cu care ne-am umplut trăistuţa cu care ne vom prezenta în faţa Dreptului Judecător.

Vrem să avem o carte a vieţii cu paginile albe şi curate în care să nu fie contabilizate greşelile, păcatele şi patimile noastre de către pârâşul diavol, dar nu vrem să fim atenţi să nu cădem în capcanele acestuia, nu vrem să fim conştienţi, că pentru a avea cartea vieţii scrisă doar cu cuvintele faptelor bune, frumoase şi plăcute Bunului Dumnezeu, trebuie să curăţim paginile murdare de mâlul patimilor noastre cu baia lacrimilor sincere şi curate de pocăinţă, cu baia Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii.

Vrem să avem greşelile noastre iertate de toţi pe cei ce i-am urât, nedreptăţit, clevetit, judecat, minţit, rănit, exploatat, folosit pentru a ne împlini scopurile noastre, dar nu nu vrem să fim iertători cu cei ce ne-au greşit nouă, nu vrem să fim iertători cu greşiţii noştri, precum este cu noi, Tatăl nostru din Ceruri, aşa cum ne învaţă rugăciunea domnească: Tatăl nostru.

Vrem să avem, să avem şi iar să avem tot ce ne asigură o viaţă lumească fără lipsuri şi nevoi, o viaţă lumească în care să ne satisfacem toate poftele şi plăcerile trupeşti,  dar nu vrem să fim icoane vii ale Lui Hristos în această lume, nu vrem să ne dăruim inima şi sufletul Lui Dumnezeu, nu vrem să fim următorii Lui Hristos, următorii sfinţilor care au fost adevărate modele de virtute, care au trăit doar pentru a fi lumină ce alungă întunericul necredinţei şi al păcatului, care au trăit doar pentru a fi vrednici de Împărăţia Lui Dumnezeu. Sfinţii, aşa cum a spus Pr. Alin-Cristian Preotu: ,,L-au “impresionat” pe Dumnezeu nu cu titlurile lor academice, nu cu funcţiile dobândite, nu cu popularitatea, nici cu diplomele lor, nici cu bogăţia, nici cu puterea sau slava lumească şi cu nimic altceva din lumea aceasta, ci au dobândit ,,cu sărăcia cele bogate, cu smerenia cele înalte’’ şi cu faptele lor cele bune au câştigat comori în Cer şi Nume scrise în Cartea Vieţii…fiind şi neavând…’’

Să ne cercetăm, aşadar conştiinţa şi să ne întrebăm: Ce am iubit până acum mai mult? Verbul ,,a avea’’ sau verbul ,,a fi’’?Ce vom dori de acum înainte? Să avem doar confort material? Sau să fim creştini autentici, care s-au trezit dintr-un adânc somn spiritual, cu un puternic dor de ACASĂ?

Să conştientizăm măcar în al unsprezecelea ceas, că bogăţiile materiale nu ne împlinesc spritual, că nu ne asigură roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, să conştientizăm, că pentru a fi cei mai bogaţi oameni de pe pământ, trebuie să fim atenţi ca sufletul nostru să nu fie însetat şi flămând duhovniceşte.

Aşadar, să Îl rugăm pe Domnul iubirii, al milostivirii, al iertării, pe Mântuitorul Hristos, să ne ajute să conştientizăm cât de nefolositoare şi dăunătoare este inimii noastre, goana după a avea din toate cele ale lumii trecătoare în care trăim şi cât de mult ne sărăceşte sufleteşte, bogăţia materială folosită doar pentru a purta de grijă trupului nostru stricăcios şi muritor. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu, să ne ajute să conştientizăm că mântuirea noastră depinde de felul nostru de a fi şi să ne binecuvinteze cu bucuria sfântă de ,,a fi’’, care este mult, mult mai importantă şi mai înălţătoare decât bucuria lumească de ,,a avea’’.

Să fim izvoare de iubire necondiţionată, să fim creştini autentici, altoiţi în Spaţiul Bisericii, în Spaţiul Învierii Lui Hristos, şi nu în spaţiul morţii, în spaţiul lumii consumeriste, în care verbul ,,a avea’’ este mai iubit decât verbul ,,a fi’’! Amin.

Cristina Toma

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here