Istorisirea Sfântului Paisie Aghioritul despre ajutorare

0
14

Istorisirea Sfântului Paisie Aghioritul despre ajutorare

lată ce istorie povestea despre sine bătrânul Paisie Aghioritul.
„Mă întorceam odată în mănăstire şi mă grăbeam, căci soarele apunea deja, şi nu voiam să pierd vremea obişnuită a pravilei de seară – şi uite că la jumătatea drumului văd un om cu doi catâri încărcaţi cu lemne. Unul dintre catâri se prăvălise într-o parte, altul – în cealaltă. Stăpânul lor era în primejdie şi avea nevoie de ajutor. Ne-am înhămat alături de catâri şi am tras lemnele în sus pe cărare. Asta ne-a luat vreo douăzeci de minute. Omul îmi mulţumea fierbinte:
– Mii de mulţumiri!

Paisie Aghioritul

Eu am grăbit iar pasul, ca să ajung la timp.

– M-ai salvat! M-ai salvat! – îmi striga din urmă cuvinte de recunoştinţă.

Urcând în trecătoare, am văzut că în faţa mea, tocmai la douăzeci de minute de mers de acolo, cad ca aruncate din praştie stânci uriaşe – adică dacă nu m-aş fi oprit aş fi pierit, dar Dumnezeu a rânduit ca altcineva să aibă nevoie de ajutor, şi aşa am scăpat, ba pe deasupra am mai auzit şi: „Mii de mulţumiri!”
Am înţeles toate astea într-o clipă şi am strigat din vârful trecătorii:
– Tu m-ai salvat! Tu m-ai salvat! Îţi mulţumesc!

Readucerea unui om la credință

Un oarecare om mergea la biserică din copilărie, dar în tinereţe, aşa cum se întâmplă deseori, s-a depărtat de Domnul, câţiva ani nu s-a mai dus la biserică şi nu s-a mai rugat lui Dumnezeu. Domnul a rânduit să-l aducă înapoi în sânul Bisericii Ortodoxe într-un chip neobişnuit.
Odată, la el în casă au venit nişte baptişti, şi la plecare au lăsat o Biblie. Tânărul s-a apucat de citit, şi fiecare cuvânt al Evangheliei răspândea în sufletul lui căldură şi bucurie. Credinţa copilăriei a revenit împreună cu amintirile din copilărie.

baptism 844291 960 720

Când sectanţii au revenit ca să-l cheme la adunarea lor, au întâlnit, parcă, un alt om, care nu voia să aibă de-a face cu rătăcirile propovăduite de ei.

– Noi avem între noi mai multă dragoste decât ortodocşii – au adus baptiştii unul dintre argumentele lor obişnuite.
– Dacă aşa stau lucrurile – i-a răspuns tânărul de ce nu vă împărtăşiţi din acelaşi potir, ci fiecare aparte?
Iar când i s-a propus să se boteze, a zis cu tărie:
– Eu am fost botezat o dată.

Făgăduința de a te dărui total Domnului

Un oarecare tânăr a orbit. Era o orbire tare ciudată: îndată ce se culca, îşi recăpăta văzul. Rămânea în pat vreme îndelungată, nu îndrăznea să se scoale des, ca nu cumva să-l părăsească de tot vederea. A slăbit de tot, casnicii nu aveau grijă de el, şi iată că bolnavul a strigat către Dumnezeu să-i dea înapoi sănătatea.
– O să mă dăruiesc pe de-a-ntregul Ţie, Dumnezeule! – spunea el.
Şi Dumnezeu i-a înapoiat vederea. Tămăduitul a ţinut minte făgăduinţa şi a întrebat preotul ce jertfă să aducă lui Dumnezeu. Preotul l-a sfătuit să dăruiască ceva unei mănăstiri.

church 83778 960 720

Omul a ascultat: a cumpărat untdelemn, lumânări, şi s-a dus la o mănăstire cunoscută.

Pe drum s-a rătăcit şi a ajuns la altă mănăstire, mică şi neştiută de lume. Ce s-au mai bucurat călugării! Tocmai ce aducea omul nostru le lipsise în ultima vreme. A intrat în vorbă cu stareţul mănăstirii, şi acesta l-a întrebat pe nepusă masă:
– Dar de ce nu vrei să te dăruieşti cu totul lui Dumnezeu? De ce să nu te faci călugăr?
Acestea erau tocmai cuvintele pe care tămăduitul le spusese cândva lui Dumnezeu rugându-se pentru sănătate şi dând făgăduinţă! Tânărul s-a cutremurat şi a rămas pentru totdeauna în mănăstire.

Episcopul Sfântul Tihon din Zadonsk

Sf Tihon Zadonsk 2

Oarecând, fiind arhimandrit, Sfântul Tihon din Zadonsk a slujit Liturghia în Tver. Slujba era arhierească, şi atunci când i-a spus arhiereului înainte de a proscomidi: „Pomeneşte-mă, Stăpâne sfinte!”, vlădica a răspuns fără să gândească: „Pe episcopia ta s-o pomenească Domnul Dumnezeu!”, după care şi-a dat seama şi a adăugat cu glas scăzut: „Să dea Dumnezeu să ajungeţi episcop!”.

În ziua aceea, în capitală era ales episcopul Voronejului…

Fuseseră deja înaintate şapte candidaturi, şi mitropolitul a zis deodată:
– Haideţi să-l punem şi pe arhimandritul Tihon din Tver!
Unii erau de părere că părintele Tihon este prea tânăr, însă candidatura lui a devenit totuşi a opta.

Ce credeţi că s-a întâmplat? De trei ori au fost aruncaţi sorţii, şi de trei ori a fost trasă hârtia pe care scria: „arhimandritul Tihon”.

Aşa l-a arătat Domnul însuşi pe alesul Său, pomenindu-l ca episcop prin buze arhiereşti, punându-l pe lista candidaţilor prin gândul insuflat la vreme mitropolitului şi, în sfârşit, făcând să cadă de trei ori sorţii asupra lui.

 

Meritele proprii și ajutorul lui Dumnezeu

Un ţăran a strâns o recoltă bogată de pepeni şi a făcut în scurtă vreme bani buni vânzându-i. Îi mai rămăsese o mică parte din recoltă când preţul pepenilor a scăzut mult. Omul era tare nemulţumit.
– Dar bine, ai apucat deja să câştigi frumos de pe urma lor – i-a zis odată un negustor cu care se cunoştea. Mai bine mulţumeşte-I lui Dumnezeu!
– Nu lui Dumnezeu trebuie să-I mulţumesc, ci bătăturilor mele! – s-a înfuriat ţăranul.
În anul următor, pepenii i-au crescut mici cât pumnul de copil. Întâlnindu-se întâmplător cu negustorul acela, ţăranul a început să i se plângă de recolta proastă. Negustorul a început a râde şi l-a întrebat:

melon 2691415 960 720

– Dar unde-ți sunt acum bătăturile, frățioare?

 

Câștigul împlinirii poruncilor

bible 2397519 960 720

– De ce trebuie să împlinesc eu poruncile, dacă nu am din asta niciun câştig văzut?
– Când eşti bolnav, chemi doctorul – i-a răspuns bătrânul -, şi doctorul îţi dă doctorie. Oare tu îți dai seama întotdeauna de ce îți dă cutare doctorie şi nu alta? Dar ai încredere în doctorul care îţi vindecă trupul, şi iei doctoria. Şi atunci, de ce ai mai puţină încredere în Dumnezeu, care-ţi tămăduieşte sufletul?

Articole similare aici.

Apa vieții, 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here