Istorioare nostime despre religie (I)

0
115
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Istorioare nostime despre religie

Călătorul îngrijorat:
– Pentru numele lui Dumnezeu, de ce au construit gara la trei kilometri de sat?
Cărăuşul bagajelor:
– Probabil că s-au gândit că ar fi util ca gara să fie construită în apropierea şinelor de cale ferată, domnule!
O gară ultramodernă situată la trei kilometri de şinele de cale ferată este ceva la fel de absurd ca şi un templu extrem de frecventat, dar situat la trei centimetri de viaţă.

***
Statuia lui Kamakura Buddha a fost găzduită într-un templu până într-o zi, când o furtună foarte puternică a distrus complet templul.

Ani la rând, masiva statuie a rămas în bătaia soarelui, ploii, vânturilor şi celorlalte schimbări climaterice.
Când un preot a început să strângă fonduri pentru reconstruirea templului, statuia i-a apărut în vis şi i-a spus:
– Acest templu a fost o închisoare, nu un cămin, pentru mine. Lasă-mă expus în faţa ravagiilor vieţii. Acela este adevăratul meu cămin.

***
Dov Ber era un om foarte neobişnuit.

Când oamenii ajungeau în prezenţa lui, începeau să tremure. Era considerat un mare savant talmudic, inflexibil şi care nu făcea niciodată compromisuri. Nu râdea niciodată. Credea cu convingere în durerea auto-impusă şi se ştia că posteşte zile la rând. Toate aceste austerităţi au sfârşit prin a-l pune la pământ. Dov Ber s-a îmbolnăvit, iar doctorii nu au mai putut face nimic ca să-l vindece. Ca ultimă soluţie, cineva a propus:
– De ce nu i-am cere ajutorul lui Baal Shem Tov?

Dov Ber a fost de acord, deşi la început s-a opus, căci îl dezaproba cu tărie pe Baal Shem Tov, pe care îl considera un fel de eretic.

În timp ce Dov Ber credea că viaţa nu are sens decât prin suferinţă şi austerităţi, Baal Shem Tov urmărea să aline durerea tuturor şi propovăduia faptul că viaţa nu are sens decât dacă ştii să te bucuri de ea.
Era trecut de miezul nopţii când Baal Shem Tov a apărut la uşa bolnavului, îmbrăcat într-o haină fină de lână şi cu o blană călduroasă. El a intrat în camera lui Dov Ber şi i-a dat Cartea Splendorilor, pe care l-a pus s-o deschidă şi să citească cu voce tare din ea.

Nici nu a trecut bine un minut, când Baal Shem Tov l-a întrerupt şi a spus:

– Lipseşte ceva. Credinţei tale îi lipseşte ceva.
– Ce anume ar putea să-i lipsească? a întrebat bolnavul.
– Sufletul, i-a răspuns Baal Shem Tov.

***
Într-o noapte friguroasă de iarnă, un ascet rătăcitor a cerut găzduire într-un templu.

Bietul om tremura de frig în zăpadă, aşa că preotul, deşi nu prea avea încredere în el, i-a spus:
– Bine, poţi să rămâi, dar numai pentru o singură noapte. Acesta este un templu, nu un azil. Dimineaţa va trebui să pleci.
În zorii zilei, preotul a auzit nişte sunete ciudate, ca de lemne sparte. A alergat în templu şi a văzut un spectacol incredibil: străinul făcuse un foc chiar în mijlocul templului. Una din statuile din lemn ale lui Buddha lipsea. Preotul a întrebat:

– Unde este statuia?

Străinul a arătat către foc şi a spus:
– Mi-era atât de frig, încât am crezut că am să mor.
– Ţi-ai ieşit din minţi? a strigat preotul. Ştii ce ai făcut? Aceea era o statuie a lui Buddha. L-ai ars pe Buddha!
Focul începuse să se stingă. Ascetul şi-a băgat bastonul în jeratic şi a început să-l răscolească.
– Ce faci? a strigat preotul.
– Caut oasele lui Buddha, pe care tu zici că l-am ars.

Preotul i-a povestit mai târziu incidentul unui maestru zen, care i-a spus:

– Trebuie să fii un preot foarte slab, dacă preţuieşti mai mult un Buddha mort decât un om viu.

***
Tetsugen, un aspirant zen, a luat o mare hotărâre: să tipărească 7.000 de exemplare din toate sutra-ele care până atunci nu erau disponibile decât în limba chineză.

El a călătorit de-a lungul şi de-a latul Japoniei pentru a strânge fonduri pentru proiectul său.

Au existat oameni bogaţi care i-au oferit chiar câte o sută de monede de aur, dar cel mai mult a adunat bănuţi aproape lipsiţi de valoare de la ţărani. Indiferent de suma primită, Tetsugen îşi exprima recunoştinţa cu aceeaşi solemnitate.
După zece ani de călătorie, el a strâns în sfârşit suma necesară proiectului său. Chiar atunci, fluviul Uji şi-a ieşit din matcă, şi mii de oameni au rămas fără adăpost. Tetsugen a cheltuit toţi banii strânşi cu atâta trudă pentru a-i ajuta pe aceşti oameni sărmani.

Apoi a început din nou să strângă fonduri.

Au trecut din nou câţiva ani până când a reuşit să strângă întreaga sumă. Chiar atunci s-a declanşat însă o epidemie, care a făcut o grămadă de victime, iar Tetsugen a cheltuit din nou toţi banii pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.
Şi-a început din nou călătoria prin ţară, şi 20 de ani mai târziu, visul său de a tipări scripturile în limba japoneză s-a împlinit în sfârşit.

Maşina pe care a fost tipărită prima ediţie a sutra-elor este păstrată ca piesă de muzeu la mânăstirea Obaku din Kyoto.

Japonezii le spun copiilor lor că Tetsugen a tipărit în realitate trei ediţii ale sutra-elor, din care primele două sunt invizibile şi sunt mult superioare celei de-a treia.

***
Doi fraţi, din care unul burlac, iar celălalt căsătorit, aveau în proprietate o fermă al cărei pământ fertil dădea recolte foarte bogate. Jumătate din grâu era luat de unul din fraţi, iar cealaltă jumătate de celălalt.

La început, lucrurile au mers bine.

Treptat, fratele căsătorit a început să se gândească: „Nu e corect. Fratele meu nu este căsătorit, dar ia jumătate din recolta fermei. Eu am o soţie şi cinci copii, deci nu am de ce să-mi fac probleme la bătrâneţe. Dar cine o să-l îngrijească pe sărmanul meu frate? Ar trebui să economisească mai mult acum, ca să poată trăi mai bine la bătrâneţe. Pe scurt, nevoile sale sunt mult mai mari decât ale mele”.

După care s-a dat jos din pat, s-a strecurat în casa fratelui său şi a vărsat un sac de grâu în depozitul acestuia.

Fratele necăsătorit avea şi el gânduri de noapte: „Nu este corect. Fratele meu are o soţie şi cinci copii, şi ia numai jumătate din recoltă. Eu nu am pe nimeni în întreţinere, decât pe mine însumi. În mod evident, nevoile fratelui meu sunt mult mai mari decât ale mele, aşa că ar trebui să primească mai mult”. Drept pentru care s-a dat şi el jos din pat şi s-a dus tiptil să verse un sac cu grâu în depozitul fratelui său.

Şi astfel, fenomenul s-a repetat noapte de noapte, până într-o zi, când cei doi s-au întâlnit nas în nas, fiecare având un sac cu grâu în spinare!

Mulţi ani mai târziu, după moartea lor, povestea celor doi fraţi a intrat în legendă. De aceea, când oamenii din ţinut s-au decis să construiască un templu, ei l-au amplasat chiar pe locul în care s-au întâlnit cei doi fraţi, convinşi că nici un alt loc din regiune nu este mai sfânt decât acesta.
Din perspectiva religiei, singura distincţie care contează nu este aceea între cei care cred şi cei care nu cred, ci între cei care iubesc şi cei care nu iubesc.

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, de Anthony de Mello

V-ar putea interesa și aceste povestioare cu tâlc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here