Mănăstirea Dealu – Prezentare generală – Inițiatorii lucrărilor de reconstrucție și reabilitare – Daniile primite de-a lungul timpului – Capul Marelui Voievod Mihai Viteazul se află aici – Pe urmele istoriei – O oază de pace și reculegere
Să ne prețuim străbunii…
Ansamblul arhitectonic al Mănăstirii Dealu se află la nord-vest de orașul Târgoviște. Este situat pe platoul unui deal cu vegetație bogată și panoramă către către toată așezarea urbană și împrejurimile acesteia. Mănăstirea Dealu este una dintre cele mai vechi construcții voievodale ale Târgoviștei. Primul document în care este menționată datează din timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). Actul reprezintă o danie prin care Alexandru Aldea, domnul țării, dăruia mănăstirii satele Alexeni și Răzvad.
Existența lăcașului sfânt este confirmată și în secolul al XV-lea și de alte izvoare. Daniile lui Vladislav al II-lea și Radu cel Frumos măresc importanța și domeniile acestei ctitorii. Radu Vodă cel Mare a dispus rezidirea ansamblului mănăstiresc, începând cu clădirile anexe și terminând cu biserica. Cele două panouri cu inscripții aflate la intrarea în biserică stau mărturie. Tot în timpul domniei lui Radu cel Mare, a luat ființă în acest spațiu și prima tipografie din Țările Române. La conducerea ei era ieromonahul Macarie, cel care a coordonat apariția unui Liturghier, a unui Octoih și a unui Tetraevanghel. Neagoe Basarab (1512-1521) este domnitorul care dispune împodobirea pereților cu frescă, asemănătoare celei de la biserica Mănăstirii Argeșului.
Pe urmele strămoșilor
Urmare a luptelor dintre Mihai Viteazul și turci, orașul dominat de impunătoarea mănăstire este distrus. Printr-o minune, Mănăstirea Dealu rezistă. Dar, pentru scurtă vreme. Peste 15 ani va fi jefuit și distrus de oștile invadatoare ale principelui transilvănean Gabriel Bathory, care venise în Țara Românească pentru a-l înlătura de la tron pe Radu Șerban. Pagubele provocate mănăstirii l-au determinat pe domnitorul Radu Mihnea să reînnoiască daniile făcute de domnitorii anteriori Mănăstirii Dealu, lucru pe care îl aflăm dintr-un hrisov din care reiese că la acea dată poseda 16 sate.
Domnitorul Leon Tomșa (1629-1632) închină ansamblul mănăstiresc ca metoh (mănăstire subordonată) la Mănăstirea Iviru de la Muntele Athos. Situația aceasta va dura până la domnia lui Matei Basarab (1632-1654). Mănăstirea a cunoscut timpuri înfloritoare și o intensă activitate cărturărească în vremea domniei lui Matei Basarab. Domnitorul a dăruit lăcașului sfânt o cruce din argint, care a rezistat până în zilele noastre. Ea este expusă în muzeul din interiorul ansamblului mănăstiresc. Alături de sfânta cruce se mai găsesc: o replică a tiparniței, cărți vechi, cădelnițe, icoane și alte obiecte ce spun istoria așa cum a fost.
În anul 1713, Constantin Brâncoveanu este cel care dispune renovarea acoperișului și refacerea picturii mănăstirii, după jaful făcut de trupele austriece conduse de Heissler. Însă, edificiul nu va rezista decât temporar deoarece în luptele dintre turci și austrieci va suferi distrugeri majore. Timp de un veac nu se mai ocupa nimeni de ansamblu. Două mari cutremure din secolul al XIX-lea au ruinat la propriu construcția. Gheorghe Bibescu (1843-1848) este cel care inițiază, de această dată, lucrările de refacere. El îl desemnează pe arhitectul Ioan Shlatter să se ocupe de re-construcție, începând cu clădirile anexe, turnul clopotniță, restaurarea turlelor, restaurarea paramentului bisericii și modificarea acoperișului.
Mihai Viteazul și Mănăstirea Dealu
De-a lungul timpului, mănăstirea a mai servit drept sediu pentru instituții ale statului, lagăr pentru prizonierii turci, școală de ofițeri, școala copiilor de trupă, liceu militar. Biserica poartă hramul Sfântului Nicolae.
În secolul trecut, ansamblul mănăstiresc a trecut printr-o perioadă de renovări și transformări, fiind reconstruite chiliile, paraclisul și o loggie cu vedere spre orașul Târgoviște. S-au repictat pereții paraclisului și cei ai bisericii. Recent, între anii 2000 și 2006, s-au realizat din nou lucrări ample de consolidare, restaurare, înfrumusețare și înzestrare cu bunuri a Mănăstirii Dealu.
Dintr-un document datat în anul 1612 reiese faptul că după uciderea voievodului Mihai Viteazul, paharnicul Turturea aduce pe ascuns capul marelui domnitor la Mănăstirea Dealu. În 1912, la inițiativa lui Nicolae Iorga, se construiește sarcofagul în care este depus și astăzi capul viteazului voievod. Totuși, pentru perioade scurte, ca măsură de siguranță, acesta a fost dus și la Mitropolia din Iași sau în Chersones, în Crimeea. Readus cu trenul regal de la Iași la Târgoviște, este depus în sarcofagul de la Mănăstirea Dealu. Au participat la ceremonie regele Ferdinand, conducerea Academiei Române și personalități politice ale vremii.
Concepția estetică…
Frescele care împodobesc pereții bisericii fost pictate de-a lungul timpului de Dobromir Zugravul din Târgoviște, de o echipă de meșteri din localitate, Constantin, Preda, Nicolae și Radu, de pictorul francez A. Derigny, de zugravul Iohan Avild Dorben. Pictura actuală, lucrare care s-a prelungit pe câteva decenii, este realizată de pictorul Iosif Keber. Între anii 1955 și 1958, acesta pictează altarul și iconostasul. Alături de Keber, pictorul sucevean Ion Grigore pictează paraclisul. În plus, o echipă de pictori bisericești sub îndrumarea arhimandritului Sofian Boghiu, realizează pictura din interior, naos și pronaos.
Biserica Sfântul Nicolae reprezintă unul dintre puținele monumente rămase în țară care și-a păstrat aspectul originar. Este, din punct de vedere arhitectural, una dintre operele reprezentative ale arhitecturii ecleziale medievale din țara noastră. Vizual, de impact major este echilibrul proporțiilor, care dau elevație și zveltețe edificiului. Biserica este clădită trainic, cu zid gros din cărămidă, dublată la exterior cu o cămașă de piatră albă, fățuită.
Modelul de la Mănăstirea Dealu a fost reluat, mult mai fastuos, la Mănăstirea Argeșului, zidită de Neagoe Basarab (care a inspirat și balada meșterului Manole…). Portalul de la intrarea în biserică este specific arhitecturii orientale. Un portal aproape identic este întâlnit la moscheea lui Baiazid al II-lea din Istanbul. Modelul de împodobire a fațadelor cu relief și sculpturi provine din arta armenească.
O oază de liniște…
Natura este primitoare acolo, sus, la mănăstire, iar priveliștea oferită de luminile orașului este superbă. Aproape de divinitate, oprește-te și admiră peisajul citadin de la înălțime, bucură-te de natură și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru darurile minunate cu care te-a înzestrat. Să-l ai pe Dumnezeu cu tine, în cugetul și simțirea ta pentru că atunci „când omul uită de Dumnezeu, uită și Dumnezeu de el și îl lasă singur în fața păcatelor.” (Marin Preda)
Te invit să citești și despre Ansamblul mănăstiresc de la Nucet.
Mihaela Mușetescu
