Istoria fascinantă a sării: 1 gram de aur pentru 1 gram de sare

0
1152

sareÎn timpurile când oamenii consumau carne de vânat, ingestia de sare era suficientă pentru nevoile lor, dar de-a lungul timpului alimentaţia noastră s-a schimbat şi se bazează pe legume şi cereale cultivate. Drept urmare a fost nevoie ca sarea să fie suplimentată și chiar dacă n-a știut de ce, omul a înțeles importanța sa. Tocmai de aceea, se spune că dacă verși sare te cerți, pentru că dacă acum sarea este la îndemâna oricui, au fost vremuri când era mai scumpă decât aurul.

Intuitiv animalele știu când au nevoie de sare. În sălbăticie, erbivorele caută sarea pentru a-şi asigura aportul necesar de sodiu. Fără săruri, transportul nutrienţilor, al oxigenului sau transmiterea de impulsuri nervoase către muşchi şi inimă nu ar fi posibile.

Recoltarea sării de către oameni se confundă cu începuturile civilizaţiei. Primele indicii au fost datate în jurul anului 6.000 î.Hr în China, în provincia Shanxi. Deşi sarea era folosită cu siguranţă în multe scopuri, primele dovezi arată că cea mai importantă utilitate era conservarea peştelui, tot în China, potrivit surselor documnetare care datează din 2.000 î.Hr. În anul 500 î.Hr a fost descoperită calitatea sării de a conserva boabele de soia, iar lichidul în care se păstrau este celebrul sos de soia, potrivit todayifoundout.com, citat de Rador.

Sarea de mare a fost recoltată pentru prima dată de către chinezi, în jurul anului 1.800 î.Hr, potrivit izvoarelor istorice. Procesul presupunea umplerea unor vase de lut cu apă de mare şi fierberea acesteia până se obţineau cristalele de sare. Ulterior, s-au folosit fântânile de saramură, care erau de fapt nişte vase imense de fier încălzite pentru a obţine sarea.

Roma, ca şi alte oraşe italiene, a fost construită în mod intenţionat lângă exploatările de sare, la gurile Tibrului. Atunci când acestea au fost mutate mai departe de oraş, romanii au construit şi primul lor mare drum Via Salaria (Drumul Sării).

În iudaism, sarea păstrează legătura între Dumnezeu şi poporul său. Atât în iudaism, cât şi în islam, sarea este cea cu care se garantează încheierea unui acord. Armata indiană a jurat credinţă britanicilor cu sare.

Egiptenii antici, grecii şi romanii foloseau sarea în ritualuri şi în ofrandele aduse zeilor. În teatrul tradiţional japonez, sarea era presărată pe scenă pentru a feri actorii de spiritele malefice. În Haiti, există superstiţia că un zombie poate fi adus înapo la viaţă cu ajutorul sării.

Egiptenii antici preţuiau de asemenea acest produs, în mormintele celor bogaţi fiind descoperit peşte sărat sau păsări conservate în acelaşi mod. În vechiul regat sarea era recoltată din lacuri printr-un proces de dragare. Aceste locuri erau cunoscute în limba arabă drept sebkha.

Egiptenii foloseau sarea cel mai des în combinaţie cu apa şi oţetul, pentru a obţine o saramură numită oxalme în latină. O combinau de asemenea şi cu anumite organe sau carne de peşte pentru a obţine un produs similar sosului de peşte asiatic de astăzi. Aceste produse însoţeau o mulţime de mâncăruri, iar un epicureu din Antichitate scria: „Nu există mâncare mai bună decât legumele în saramură”.

Mumiile egiptene erau conservate după o practică foarte asemănătoare celei alimentare. Corpul era acoperit cu natron (o combinaţie naturală de clorură de sodiu şi bicarbonat de sodiu) cunoscut ca „sarea divină” şi ţinut timp de 70 de zile. Ironia face că în secolul 19, când a avut loc furtul masiv din mormintele din Teba şi Saqqara, autorităţile au pus aceleaşi impozite pe mumii ca pe peştele sărat.

Egiptenii au început să facă comerţ cu sare, mai precis cu peşte sărat, cu fenicienii, în jurul anului 2.800 î.Hr. Fenicieniii la rândul lor, vindeau produsele celor din bazinul Mediteranei. Până în anul 800 î.Hr, aceştia ajunseseră să producă mari cantităţi de sare din lacurile din nordul Africii şi să o vândă alături de peşte şi celelalte produse.

Romanii au folosit sarea în scopuri populiste, menţinând un preţ scăzut atunci când aveau nevoie de suportul maselor şi impunând taxe foarte mari pe sare atunci când aveau nevoie de fonduri pentru finanţarea campaniilor militare (cum a fost în timpul Războaielor Punice)

În nordul Europei, sarea era exploatată încă din 400 î.Hr din minele din zona montană în care se află astăzi oraşul austriacSalzburg (ad literam „Oraşul sării”). Celţii erau cei care îşi riscau viaţa în aceste ocne alpine, care adeseori se prăbuşeau peste ei. Trupurile acestora au fost găsite într-o stare perfectă de conservare chiar după sute de ani. Celţii se ocupau cu comerţul sării în Imperiul Roman, dar şi mai departe de acesta. Existau şi alţi europeni care produceau sare, inclusiv veneţienii, care s-au îmbogăţit de altfel din comerţul cu acest produs, în special cu Constantinopolul.

În Africa, în jurul secolului 6, sarea era foarte valoroasă, negustorii mauri cerând 1 gram de aur pentru 1 gram de sare. În Etiopia, au existat chiar „monede de sare”, nişte lespezi folosite pentru a cumpăra alte produse. De altfel, în această ţară, sarea a constituit un mijloc de schimb până în 1935.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here