Istoria apariției Bisericii – Crucile de pe cupole

0
585
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

manastireSfântul Ioan de Kronstadt spunea: „ Biserica este de neconceput fără cruce, ca și trupul fără suflet, ca o corabie fără catarg“. Într-adevăr, biserica fără cruci pe cupole este un edificiu obișnuit, și nu în zadar, în timpurile prigonirii Bisericii, necredincioșii se grăbeau să doboare mai întâi crucile de pe cupole.

Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul semnifică victoria Sa asupra forțelor răului. După finalizarea construcției  bisericii ortodoxe, în primul rînd, până a fi sfințită construcția, pe creștetul ei se instalează crucea. Ea are menirea de a proteja, izbăvi și păzi de orice rău, de orice năpastă atât biserica cât și pe cei ce intră in ea, și pe cei ce se închină crucii.

În timpul instalării crucii (una sau mai multe în funcție de numărul turlelor) pe cupolă se săvârșește o rugăciune deosebită în timpul căreia preotul sfințește crucea. Crucile de pe cupolă au, de regulă, o formă cu patru capete, însă pe teritoriul țării noastre sunt răspândite și cruci cu mai multe capete ( de ex: crucea de Ierusalim, crucea germană etc.). Este uimitoare varietatea crucilor de pe cupole. Ele pot fi împodobite cu viță-de-vie, raze de soare, trifoi, stele, coroană, stindard, porumbel, figura unui înger… Există peste 30 de variante pentru înfrumuseţarea crucii şi fiecare îşi are sensul său simbolic. Deseori este discutabilă plasarea semilunii sub cruce. Această simbolică nu este legată de victoria asupra Islamului – semiluna semnifică nava condusă de Iisus Hristos. Încă o semnificaţie a semilunii este ancora, simbolul vechi al mântuirii şi speranţei.

Particularităţile arhitecturii

1. Evoluţia arhitecturii bisericeşti în Țara Românească în secolele XIV-XIX

În Ţara Românească, odată cu consolidarea organizării de stat şi bisericeşti (secolul XIV), stilul bizantin, deja încetăţenit la noi din epoca dominaţiei politice bizantine, precum am văzut, a fost consacrat definitiv ca stil oficial de artă a Bisericii româneşti, organizată ca mitropolie la 1359, sub directa dependenţă a patriarhiei ecumenice din Constantinopol. De aici înainte, influenţa Bizanţului se exercita asupra arhitecturii noastre bisericeşti pe mai multe căi: fie direct, prin meşteri aduşi de la Constantinopol de primii noştri voievozi, fie indirect, prin meşteri veniţi din regiunile ortodoxe sud-dunărene (Bulgaria, Serbia şi Muntele Athos), sau din Orient (Turcia şi Armenia).

a) Cele mai vechi biserici romaneşti de zid (piatră şi cărămidă), păstrate până astăzi, sunt bisericile San-Nicoară şi Sfântul Nicolae domnesc din Curtea de Argeş, construite în epoca întemeierii Ţării Româneşti (înainte de anul 1352). Amândouă reprezintă stilul bizantin cel mai pur, format întâi în capitala imperiului (secolele IX-XI) şi răspândit apoi în toată Peninsula Balcanică.

b) În a doua jumătate a secolului XIV, cuceririle turceşti în Balcani pun capăt influenţei bizantine venite direct din Constantinopol şi o înlocuiesc cu cele venite din Serbia şi Bulgaria, țări în care se creeaseră importante monumente ale artei bizantine, cu adaptări locale. Astfel apar la noi o serie de biserici de tip sârbo-bizantin ca bisericile fostelor mănăstiri Vodița II, zidită de călugărul Nicodim pe la 1370 (azi numai ruine), Tismana, zidită puțin mai târziu, Cozia, zidită de Mircea Cel Bătrân pe la 1386, Brădet și Cotmeana (în jud. Argeș), ambele construite pe timpul  lui Mircea cel Bătrân.

c) La începutul secolului al XVI-lea s-au creat în Țara Românească două monumente, care, din punct de vedere arhitectonic, par să fie opera unor meșteri autohtoni, dar care, prin decorul sculptural al fațadelor, trădează vădite influențe orientale, de origine turcească, armeană și georgiană. E vorba de biserica mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște, zidită de Radu cel Mare în jurul anului 1500, și vestita biserică a mănăstirii din Curtea de Argeș, zidită de Neagoe Basarab între 1512 și 1517, pe locul vechii catedrale mitropolitane a țării, din secolul XIV. Ambele păstrează planul treflat al bisericilor de tip sârbo-bizantin, dar aduc o lărgire a pronausului. Îndeosebi cea de a doua, cu pronausul ei lărgit, care trebuia să devină gropniță domnească a familiei ctitorilor, și cu bogatul ei decor sculptural extern (alcătuit din brâu median, panouri cu rame de marmură, rozete, stalactitele cornișei), constituie un monument singular și unic în întreaga arhitectură bisericească răsăriteană, care a stârnit admirația poporului și a tuturor vizitatorilor. (Va urma)

”Biserica Ortodoxă” – Svetlana Rudzievskaia

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here