Ispita (Să nu furi)

0
148
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

 „Doamne, nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale” (Psalm 119)

Vasile este un om cumsecade. Lui îi place Biserica, învăţăturile Evangheliei, rugăciunea şi cărţile serioase; cărţile religioase mai ales îi plac şi îl absorb. E binevoitor cu toată lumea şi iubit de toţi.

Într-o seară se întorcea de la câmp, trecând pe lângă o vie. Şi pentru că era aproape de Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, strugurii începuseră să se coacă; chiar zări câţiva pârguiţi bine şi, cum vântul adia spre el, simţi în nări parfum de tămâioasă, încât îi lăsă gura apă. Pe acolo nu era nimeni nici ţipenie de om… Se gândi să fure…

Dar se opri. Un glas şi o putere nevăzută îl ţintui locului. Cum? Să fure? El?! Îndemnuri ca acestea aude el oare la Biserică? Aşa ceva îl îndeamnă „Vestea cea bună” a lui Hristos?! Vai! Cum mă încearcă ispita?! Pe loc trebuie s-o înfrâng. Buni şi frumoşi vor fi strugurii, dar mai bună şi frumoasă este învăţătura Sf. Evanghelii!

Acestea zicându-şi, căzu în genunchi şi Vasile se rugă: „Doamne, nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.” (Ps. 119:10).

Abia isprăvi rugăciunea şi paznicul viei apăru, zicându-i: „Doamne ajută, frate Vasile, şi aici îţi faci rugăciunea?!”. „Auzii tocând” (bătând toaca), zise Vasile, cu glasul stins şi îndepărtându-se îşi făcea mereu cruci, mulţumind lui Dumnezeu că i-a ajutat să nu cadă în ispită şi să păcătuiască.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016