Ispită iconoclastă…

0
180

În zona Neamţului, tărâm foşnitor de sfinţi şi sfinţenie (remarca e a lui Iorga…), se statornicise, de o vreme, o minunată biserică, în construcţie, ridicată în imediata vecinătate a seminarului teologic.

Între metodele misionare şi manageriale folosite pentru etapa pictării bisericii, părintele făcuse apel la bunăvoinţa oamenilor de a plăti contravaloarea picturii unuia sau a altuia dintre sfinţi si, în acest fel, cei care doreau deveneau ei, la rândul lor, un fel de ctitori ai câte unei fresce din sfântul locaş.

Fiind zonă turistică, noua biserică era vizitată, nu de puţine ori, de grupuri de turişti români sau străini. Şi, când spunem străini, ne referim inclusiv la turiştii străini de Ortodoxie…

Aşa se face că, într-una din zile, biserica este călcată de un grup de vizitatori evanghelici şi lutherani. Părintele, primitor de oaspeţi, ca întotdeauna, le istoriseşte câte ceva din povestea acestei biserici, vorbindu-le de eforturile depuse pentru ridicarea ei şi, inevitabil, ajunge la practica pictării bisericii. Iar, ajuns în acest punct, pentru a nu se simţi discriminaţi onoraţii oaspeţi, părintele ţine să facă precizarea că şi ei pot contribui la înfrumuseţarea iconografică a sfântului locaş al lui Dumnezeu cu sfântul preferat sau cu pictarea oricărui alt sfânt al cărui nume îl poartă (dacă au un asemenea nume). Sau al unui sfânt la care au ei evlavie mai mare. Bineînţeles, în schimbul unei sume de bani…

Unul dintre turişti, fâşneţ de inteligent şi aprig în cuvânt, îl interpelează pe părintele paroh:

—   Ştiţi, pe mine mă cheamă Francisc… Mai că aş înclina să optez pentru a-l picta. Dar, totodată, am o mare evlavie la Luther. Dacă plătesc, mi-l pictaţi pe Luther în biserică?

La care părintele, fără a sta prea mult pe gânduri, cu o mină destul de serioasă în priviri, răspunde:

—   Sigur că da… Bineînţeles! Doar că vă va costa destul de mult. Pentru că va trebui să îi poleim şi coarnele…

200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015