CRONICĂ DE TEATRU. Idolul şi Ion Anapoda

0
6372
 Idolul şi Ion AnapodaLoreta Popa

La început de an, într-un ianuarie ce aşteaptă nerăbdător să îmbrace haina albă a zăpezii, Teatrul Naţional a deschis porţile spectatorilor săi pentru o întâlnire de suflet, o piesă ca un vis al unei nopţi de iarnă numită „Idolul şi Ion Anapoda”. Am văzut-o demult, pusă în scenă pentru teatrul național de televiziune, într-o distribuție de vis: Leopoldina Bălănuță, Dinu Manolache, Manuela Ciucur, Dana Dembinski. M-a marcat, m-a atins, m-a purtat în altă lume…

Această viziune a poveştii lui Ion Anapoda a fost regizată de Ion Cojar, dar pentru că decorul se pierduse printre multe altele, undeva, într-o magazie, un noroc providenţial l-a scos la lumină şi piesa a fost reluată anul trecut.

Dan Puric, Irina Cojar și Ileana Stana Ionescu mi s-au părut argumente imbatabile.

Fiecare dintre noi trăieşte un moment de cumpănă în care, aruncând o privire retrospectivă, încearcă să cântărească binele și răul, frumosul și urâtul, pierderea și câștigul, viața noastră petrecută în timp. Fiecare se naște cu un har, fiecare dintre noi are o misiune personală.

Profund marcată de distribuţia de care aminteam mai sus, mi-am împlinit deci visul de a vedea şi această nouă variantă oferită de Teatrul Naţional. Am rememorat astfel valorile esenţiale ale acestei lumi în care trăim, iubirea, delicatețea, încrederea neclintită în puritatea sufletească, care, iată, reuşesc să rămână în picioare indiferent câţi sunt de numeroşi cei care încearcă să le distrugă. Nu trebuie decât să avem puterea de a le arăta oamenilor că ele există.

idolulsiionanapoda32-1363779961Nevoia de a-l căuta pe celălalt ne-a mânat întotdeauna pe noi, oamenii.

Nimic nu dorim mai cu ardoare decât să fim aerul pe care îl respiră plămânii celuilalt. Cred cu tărie că la fel a simțit și scriitorul  și dramaturgul George Mihail Zamfirescu, atunci când a reușit să adune toate emoțiile acestei căutări în piesa „Idolul şi Ion Anapoda”.

A scris o piesă închegând suferinţele unui om într-un personaj, Ion. Un nume drag românilor, căci e al sfântului ce a prorocit venirea lui Hristos.

1375818_10201640467747894_1917251432_nUn Ion poreclit Anapoda, care în realitate, este un om de o mare noblețe și frumusețe sufletească, un mentor spiritual într-o lume precum cea de astăzi, din ce în ce mai dură, crudă, cinică și violentă.

Lumea noastră a devenit „anapoda“, iar Ion, așa cum l-a descris G.M. Zamfirescu, este cel care ne-ar putea salva sufletește pe mulți.

Drama acestui om năpăstuit a fost reluată de actorul Dan Puric. Nu  există cuvinte să descrie modalitatea prin care acesta reușește să atingă profunzimea durerii şi zbaterilor acestui personaj.

„Ion Anapoda” spune o poveste care nu are cum să nu impresioneze, nu are cum să te lase indiferent. Un spectacol bine conceput, închegat, ce a însemnat încă o bătălie câștigată de regizorul Ion Cojar, pe care din păcate teatrul românesc l-a pierdut în urmă cu câţiva ani.

Regizorul nu a elaborat la voia întâmplării niciodată. De la început a simțit curgerea firească a textului piesei, dintotdeauna i-a fost  limpede demersul scenic.

Actorii care au lucrat cu Ion Cojar s-au simţit mereu provocaţi, motivați să descopere un stimul creator necesar unui joc adecvat obiectivului, deloc constrânși, spontani, liberi să se manifeste impetuos, în conformitate cu harul şi temperamentul fiecăruia. Nu există actor important, care i-a fost student, să nu vorbească cu veneraţie despre acest mare regizor român.

Sincer şi dincolo de un context sau altul, Ion Cojar şi-a însoţit severitatea şi rigoarea cu dragoste.

Iubirea i se simțea în cuvinte sau în observații. Bucuria trăită de un artist pentru succese şi aplauze nu se poate explica pentru că este suma multor stări care cuprind fiinţa lui. Competiţia între generaţii nu este o bătălie. Valorile autentice îşi croiesc drum spre afirmare, se sprijină reciproc pentru a aduce ceva nou în teatru.

45327_4301819818105_608917831_nTeatrul a venit pentru Irina Cojar ca singura lume posibilă. Consacrarea s-a ivit pe neaşteptate aducând un început de ascensiune meritat. Ochii ei îți dezvăluie taine infinite și parcă pluteşte la suprafaţa scenei, fără s-o atingă.

Irina Cojar joacă sincer, cu bucurie, însă numai ei, actorii, știu câte nopţi nedormite, câte zile, stau la temelia rolului pe care-l construiesc cu muncă și sudoare.

O oboseală pe care cu nimic nu o poţi compara. Frosa căreia îi dă viață Irina Cojar e la început o vietate sălbatică, umilită de toți. Ea evoluează, sub privirile tale, ca spectator, sub mâna mentorului său, Ion (Dan Puric) transformându-se într-o femeie cu farmec și multă iubire, capabilă să-i stea alături celui neînțeles.

Irina Cojar este nepoata regizorului Ion Cojar.

La început a vrut să fie aviator, apoi să devină regizor. Abia mai târziu a înţeles că menirea ei, aici şi acum, este aceea de a fi actriţă.

Nimeni nu poate descrie în cuvinte emoţia pe care a simţit-o atunci când a debutat în piesa pe care a scris-o străbunicul său, George Mihail Zamfirescu, regizată de bunicul Ion Cojar, în sală aflându-se bunica sa, actriţa Raluca Zamfirescu, de la care Irina a primit flacăra scenei în dar.

Irina Cojar duce visul familiei sale acolo unde îi este locul, dincolo de gând.

Frumuseţea meseriei de actor constă în faptul că ai ocazia să dăruieşti în permanenţă. „Am fost norocoasă. Undeva, acolo Sus, cineva mă iubeşte. Am fost de multe ori acuzată că flutur stindardul familiei, dar sunt mândră de ei. Mândră că am o asemenea familie.

idolulsiionanapoda37-1363779975

Tatăl meu, Bogdan Cojar, a fost director de imagine în televiziune, iar mama, ingineră.

Din nefericire, l-am pierdut devreme pe tata, când aveam doar 13 ani, aceeaşi vârstă la care şi bunica şi-a pierdut părintele. Tatăl meu a coordonat transmisia tv din Studioul 4 în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Adora să transmită concerte de muzică clasică. Bunica îi cumpăra plăci pentru pick-up şi-şi punea singur, copil fiind, Mozart, Beethoven.

idolulsiionanapoda11-1363779930Şi avea un respect deosebit pentru cărţi, pe care şi eu l-am moştenit. Stră-străbunicul meu a fost pictorul Arthur Georgescu.

Străbunicul meu a fost scriitorul şi dramaturgul George Mihail Zamfirescu, care a scris «Domnişoara Nastasia», «Idolul şi Ion Anapoda», «Maidanul cu dragoste».

Soţia sa, străbunica mea, a fost Florenţa Zamfirescu, o foarte bună poetă, dar care a încetat să mai scrie, dedicându-şi viaţa sprijinirii carierei soţului său.

idolulsiionanapoda26-1363779954A fost o femeie de un mare rafinament şi o mare nobleţe. Cele două fiice ale lor au fost artiste. Bunica mea, actriţa Raluca Zamfirescu, pe care toată lumea iubitoare de teatru a îndrăgit-o atât de pe scenă, dar şi de la teatrul radiofonic pe care l-a făcut zeci de ani, şi sora sa, Gabriela Eremia-Zamfirescu, pictor scenograf al Televiziunii Române. Un loc aparte în sufletul meu îl are bunicul meu, Ion Cojar, marele regizor de teatru şi cel mai mare profesor de arta actorului din istoria teatrului românesc”, povesteşte emoţionată Irina Cojar.

idolulsiionanapoda9-1363779922Cele mai frumoase amintiri din copilărie ale Irinei Cojar sunt legate de Crăciun.

„Eram toţi împreună. Mă uitam zilele trecute la câteva fotografii cu bunicii, de Crăciun, la mine acasă. E greu să uiţi acea căldură pe care ai simţit-o alături de familie. Amintirile legate de ai mei sunt nepreţuite, pentru că ei mi-au îmbogăţit viaţa mult.

idolulsiionanapoda20-1363779948Mi-au dat o linie specială, m-au călăuzit într-un mod special. De aceea mă consider norocoasă. Am crescut în poveştile legate de George Mihail Zamfirescu. Bunica mea l-a iubit foarte mult pe tatăl său şi a păstrat o legătură cu el chiar după ce el n-a mai fost. Am găsit pe o hârtie scrisă înainte să moară: «Tăticule, nu mai e teatrul care a fost. Nu îmi mai place. Nu mai este teatrul acela făcut cu dragoste, cu pasiune». Avea dreptate. Acum, toată lumea fuge, are o înregistrare undeva, o filmare altundeva.

idolulsiionanapoda3-1363779914Din fericire pentru ei, din păcate pentru noi, au avut parte de acea atmosferă creativă, au fost susţinuţi, iubiţi de directorii lor, promovaţi.

Astăzi sunt actori buni care nu au unde să demonstreze ceea ce pot. Depinde de şansă, dacă o ai sau nu o ai. Sunt mulţi studenţi, iar profesorii nu mai au timp să se ocupe de fiecare în parte, aşa cum se făcea pe vremuri, şi aşa cum trebuie să se întâmple”, spune Irina Cojar.

idolulsiionanapoda12-1363779939A crescut în teatru, de mână cu bunica sa, Raluca Zamfirescu.

„Bunica mea, când juca «Gaiţele», cu Tamara Buciuceanu Botez şi Coca Andronescu, mă lua cu ea şi ţin minte că stăteam cu sufleoza la arlechin. Când am dat examenul de admitere, bunicul meu n-a avut voie să intre în facultate. S-a ascuns în secretariat, la Facultatea de Actorie. Aveam emoţii, pentru că mi-era frică de domnul Dem Rădulescu. Atât de frică, dar nu ştiu de ce, pentru că îl cunoşteam.

1476379_10152008110639323_505346683_nAm avut noroc şi nu a picat în comisie. L-am avut în schimb pe domnul Mircea Albulescu, am făcut masteratul cu dumnealui şi încă păstrăm legătura. Mi-a fost greu, pentru că oamenii se uită altfel la tine când eşti copilul cuiva. Mi-a fost greu şi-n facultate. Doamna Sanda Manu ne-a lăsat în anul II, aşa a fost să fie.

Ne-a luat bunicul. Iar în anul III, când am dat examenul de semestru, am fost Spiridon din «O noapte furtunoasă». Ţin minte că aveam o salopetă de blugi şi o şapcă pe cap. Bunicul a oprit examenul şi mi-a spus: «Nu e bine!» În momentul acela m-am zăpăcit atât de tare, încât nu am mai reacţionat.

idolulsiionanapoda11-1363779930Îmi dădea teme de improvizaţie şi mă oprea, şi mă oprea.

S-a ridicat bunica mea şi a spus: «Iani, termină, te rog!» Pe mine m-a chinuit mai mult decât pe ceilalţi, dar lucram bine cu el. Debutul meu a fost «Idolul şi Ion Anapoda». Debutul meu, ultimul său spectacol, o piesă scrisă de străbunicul meu. Nimic nu este întâmplător pe lumea asta”, îşi aminteşte Irina Cojar.

1476379_10152008110624323_323409109_n„Idolul şi Ion Anapoda” prilejuiesc întâlnirea cu o Stăvăroaia pe care n-o poți trece cu vederea.

Este impresionantă și plină de nerv; doar Ileana Stana Ionescu a avut curajul să-i dea viaţă pe scenă, cu o Mioara, protejata Stăvăroaiei, căreia Ileana Olteanu îi dăruiește o prospețime pe care nu am mai văzut-o demult în teatru, cu un Valter cu care Silviu Biriș s-a împrietenit la cataramă, excelând în mijloacele cu care reuşeşte să zugrăvească personajul primit în grija sa, un musafir nepoftit pe care Alexandru Hasnaș îl luminează cu harul său și o haimana inteligentă cu care Afrodita Androne demonstrează că nu există rol mic, ci doar actori cu A mare.

Cât despre interpretul lui Ion Anapoda, nimeni altul decât Dan Puric, cuvintele par lipsite de culoare atunci când trebuie să-l descrii, să dezvălui tuturor ce înseamnă cu adevărat harul, vocaţia, atingerea îngerilor pe scenă.

jos-1363717248Emoțiile m-au năpădit la final, pentru că sala Teatrului Național era plină, minute în șir actorii au fost ovaționați și aplaudați!

Cu lacrimi pe obraz aplaudam la rându-mi fericită pentru ei, martoră la un miracol. Dar m-am învinovățit că am avut un moment în care nu am crezut în dorul de artă al românilor… Se poate. Încă nu e totul pierdut.

1016154_10200837062863274_275619709_n

Jurnal Spiritual 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here