Întâlnirea cu Domnul Hristos în Euharistie şi puterea biruinţei Lui asupra morţii îi oferă omului izvor inepuizabil de bucurie atât în viaţa de familie, cât şi în cea de mănăstire. Aşezată sub semnul lui Hristos, familia – tatăl, mama şi pruncii lor – devine, în pofida multor greutăţi, bucurie continuă, bucurie jertfelnică, bucurie adevărată.
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică.“ (Canonul Utreniei Învierii, cântarea întâi, stihira a doua, în Penticostar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 16.)
Iubiţi fraţi preoţi,
Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!
Trăim în aceste zile sub semnul Învierii Domnului Hristos. Mărturisirea că „Hristos a înviat!“ şi confirmarea acesteia prin cuvintele „Adevărat a înviat!“ aduc în suflet o stare de pace, seninătate şi, mai ales, de bucurie.
De ce, oare, simţim mai multă bucurie de Paşti decât în alte zile ale anului? De unde vine aceasta? Ce anume aduce atâta mulţime de oameni la biserică în noaptea Paştilor?
Sunt întrebări spuse sau nespuse care aşteaptă răspuns pentru a conştientiza mai adânc şi mai real frumuseţea şi bucuria acestei sărbători.
Sfânta Evanghelie, Vestea ce Bună, începe cu mărturisirea bucuriei din noaptea Naşterii lui Hristos – „Iată, spune îngerul, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor“ (Luca 2, 10-11) – şi se încheie cu bucuria Apostolilor la Înălţarea Domnului: „Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare“ (Luca 24, 52).
Între bucuria Naşterii şi bucuria Înălţării la cer a Domnului Hristos se află taina Crucii şi a Învierii Sale, izvor de mare bucurie pentru oameni. „Femeile mironosiţe, spune părintele Dumitru Stăniloae, aflând de la înger despre Învierea Domnului, aleargă cu frică şi cu bucurie mare să ducă această veste ucenicilor. Justificând bucuria lor, primul cuvânt pe care li-l adresează Iisus Cel înviat la întâlnirea cu ele este: «Bucuraţi-vă!» (Matei 28, 9). De atunci, cei ce cred aleargă cu aceeaşi bucurie debordantă în noaptea Paştilor şi în zilele următoare, vestind tuturor celor pe care îi întâlnesc: «Hristos a înviat!». Bucuria este starea sufletească principală pe care a produs-o vestea Învierii în cei care ştiau că viaţa lor sfârşeşte în moarte. Bucuria aceasta se menţine continuu, dar se actualizează în noaptea Paştilor.“ (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Paştele, sărbătoarea luminii şi a bucuriei în Ortodoxie“, înStudii Teologice, seria a II-a, anul XXVII, nr. 5-6 (mai-iunie), 1975, pp. 349-350)
De ce nu se regăseşte lumina bucuriei lui Hristos în viaţa multor creştini?
De-a lungul veacurilor, creştinii au trăit sărbătoarea Sfintelor Paşti ca răstimp de mare bucurie. Cântările Bisericii au subliniat în mod special această realitate: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică“. „Să ne veselim dumnezeieşte, că a înviat Hristos“, rosteşte cântarea Bisericii. De ce aceasta? Pentru că „iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat“.
Drept-măritori creştini,
Mare este bucuria acestor zile, în mod special pentru cei care se străduiesc să trăiască în duh creştin autentic, pentru toţi cei care îşi iau în serios credinţa. În acelaşi timp, se cuvine să recunoaştem că mulţi dintre semenii noştri nu cunosc această bucurie, după cum mulţi dintre fiii şi fiicele Bisericii nu trăiesc în mod real bucuria de a fi creştin. Mai mult, constatăm, cu durere, că de multe ori nici noi înşine nu trăim bucuria Învierii în adevărata sa adâncime şi cuprindere.
Întrebarea fundamentală este aceasta: de ce nu se regăseşte lumina bucuriei lui Hristos în viaţa multor creştini? În câţi dintre noi, creştinii, se descoperă ca fiind trăită permanent şi cu toată intensitatea bucuria Învierii pe care Biserica o prezintă atât de frumos în slujbele şi cântările închinate Marelui Praznic al Paştilor, precum auzim: „Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile! Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit! Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm! O, Paştile, izbăvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi Apostolilor“? Câţi dintre noi „ne veselim dumnezeieşte“, mărturisind prin propria noastră viaţă cuvintele: „O, dumnezeiescul! O, iubitul! O, preadulcele Tău glas! Căci cu noi ai făgăduit să fii până la sfârşitul veacului, Hristoase. Pe Care întărire de nădejde credincioşii avându-Te, ne bucurăm!“?
†TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Jurnal Spiritual