Nașterea Domnului

0
126
Iosif și MariaEra iarnă. Prin luna lui decembrie. Oamenii ședeau liniștiți pe la căsuțele lor.  Nu-și petreceu prea multă vreme pe stradă, din pricina frigului. E mai bine să te dai lângă sobă și să arunci din când în când, câte un lemn, ca să nu se stingă focul. Așa făceau și atunci oamenii. Ba, neavând prea mult de lucru,  adormeau de timpuriu și se trezeau numai când se lumina bine de ziuă.

Și iată, că într-o dimineață din iarna aceea, dar tare de dimineață, până cănd nici nu se clintiseră oamenii din somn, niște slujitori de-ai împăratului alergă în fuga mare, pe străzile orășelului Nazaret, adică prin orășelul unde locuiau Iosif cu Maria. Ei aveau trâmbițe și tobe. Sunau cât puteau. Oamenii din Nazareth se treziră speriați din somn. Unii se îmbrăcară în grabă și ieșiră în stradă, ca să audă veste nouă. Cei mai mulți, însă, îți scoteau numai capul somnoros pe ferestră.

„Ta, Ta, Ta! … Bum , Bum, Bum! …

Oameni buni, strigau oștașii. Măritul nostru împărat, Octavian Augustus,  vrea să știe, încă mâine câți locuitori are în toată împărăția. De aceea, să grăbiți și să vă înscrieți, cu toții în orășelul de unde vă e neamul. Dar să nu uitați! Căci nu e lucru de glumă. E poruncă aspră de  la împăratul. Încă azi să plecați. Acum, îndată! ”

– Am înțeles. Am prea înțeles, răspundeau oamenii din Nazaret.

Apoi slujitorii plecau mai departe, ca să ducă și în alte sate și orașe porunca de înscriere.

 – Noi unde vom merge la înscriere? întrebă Maria.

– Apoi la Vifleem, căci de acolo suntem de neam,  îi răspunse Iosif.

Și fără multă vorbă, Iosif cu Maria se pregătiră de drum.

Își luară o bucată de pâine neagrp, într-o cârpă curată, haine de sărbătoare, iar, când erau să plece, Maria luă și câteva bucăți de pânză de bumbac și le puse întro desagă veche.

Apoi, haide la drum. Mergeau încet, căci drumul era greu. Și apoi Iosif era Iosif era bătrân, trebuia să se spijine mereu într-un toiag. Iar Maria nu mai avea mult, până când să nască pruncul vestit de îngerul Domnului. Din loc în loc se odihneau, ca să răsufle și să prindă putere. În zadar plecaseră de dimineațî căci, abia când începea să se lase întunericul, se apropiau de Vifleem.  Iar când au intrat în oraș, înnoptase de-a binelea. Era târziu. Oamenii dormeau de mult prin casele lor. Nu mai aveau nici o grijă. Dar Iosif cu Maria? Ei unde să se odihnească peste noapte? La cine să ceară sălaș?

 – Să încerc la casa aceasta, zise Iosif.

Se apropie de zid, puse piciorul în fereastra pivniții, se agătă cu degetele de la mâna stângă de parcamul ferestrei, iar cu cele de la mâna dreaptă: boc, boc, boc… ciocni în geam.

Peste puțin timp, se arătă, în fereastra casei, un cap somnoros. Și omul întrebă:

– Ce cauți, străine?

– Caut sălaș pentru noaptea aceasta. Suntem doi și am venit să ne înscriem. Așa ne-a poruncit împăratul. Lasă-ne să dormim la tine, până dimineață.

– Îmi pare rău, dar în casa mea nu se mai afă nici un pat gol pentru dormit. Căci peste zi au venit încă mulți oameni la înscriere. Dacă v–ați fi grăbit, atunci găseați și voi sălaș în casa mea.

– Dar încercați pe la vecini, poate să fie loc acolo. Noapte bună. Și omul se pierdu în întuneric.

– Să încerc și la vecini, zise Iosif. Și mergând alăturea, ciocni în alt geam.

– Nu-i loc! se auzi îndată, și din casa aceea, un glas.

Iosif mai încercă la o casă, apoi la alta și la alta. Dar zadarnic! Nicăieri nu era loc. Vifleemul era pin de oameni.nastere

Și așa, obosiți de drum, cu somnul în ochi, Iosif și Maria, ajunseră până în cealaltă margine a orașului. De acolo, se începea un câmp frumos și drept. Nu departe se vedea o rază de lumină.

– Să mergem acolo, poate să aflăm, măcar în câmp, loc pentru odihnă, zise Iosif.

Și au mers, când colo, ce să vezi? Iosif și Maria se treziră deodată, înaintea unei peșteri, înaintea unui staul de vite.

Aici era locul unde își adăposteau niște păstori, turmele de oi și vite, în timp de vremea rea. Cei doi călători intrară înăuntrul peșterii. Acolo, nici un om. Doar, o lampă veche ardea cu o lumină veche și galbenă, iar niște biete animale dormeau liniștite, lângă iesle.

– Să ne adăpostim aici, până dimineață, își ziseră Iosif cu Maria. Și așezând frumos paiele și fânul, se așezară să doarmă în ieslea dobitoacelor.

În staul era liniște acum, doar din când în când se mai auzeau vitele rumegând. Afară, pe câmp, încă era tăcere. Numai câteodată, se auzea strigătul păstorilor, care vegheau turmele lor de oi și care stăteau în jurul unui foc, nu prea departe de staul. Ba, ca să le treacă de urât, mai ziceau câte un cântec drag, din fluierul lor ciobănesc. Prin aer parcă era ceva sfânt. Iar cerul era acoperit de stele fără număr, care străluceau mai tare ca-n alte nopți.

Treceau ceasurile, nu mai era mult până la miezul nopții.

Acum liniștea era și mai mare. Nu se mai auzea nici strigătul, nici cântecul păstorilor. Toată lumea dormea.

Și, deodată, cerul se deschise. O lumină puternică se coborî deasupra grajdiului unde erau Iosif și Maria. Razele luceau, minune mare. Mult mai tare ca razele de soare. Îngerii lui Dumnezeu se coborau și se urcau prin razele luminoase. Apoi, mulți câți erau, se prindeau de mână, făceau o horă deasupra grajdiului de păștori și vesel cântau:

„Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)

Ce se întâmplase?

Maria născu, în miez de noapte, un prunc; pe Iisus, cel vestit de îngerul Gavriil. Îl luă în brațele sale de Mamă Sfântă, îl înveli frumușel, în scutecele de bumbăcel, și îl culcă pe fânul din ieslea dobitoacelor.

Cum dormea pruncul Iisus! Maria se uita la el, ca la o minune. Iosif nu se putea mira destul de frumusețea lui. Iar vitele, în bunătatea lor, se apropiau de iesle și suflau să-I ție, lui Iisus, de cald, în locul focului.

Lumea din oraș dormea. Numaai păstorii din apropiere, se treziră în cântecul cel neasemănat în frumusețe, al îngerilor. Și priveau cu frică, spre lumina cea cerească ce strălucea deasupra grajdiului lor.

– Ce minune se va fi întâmplat în noaptea aceasta? se întrebau unul pe altul.

– Să alergăm în fuga mare, spre lumină. Te pomenești, că ni s-a aprins staulul și n-o să mai avem unde adăposti turmele pe timp de vreme rea.

– Nu vă temeți, le zise atunci un înger. Nu s-a întâmplat nici un rău. Vă vestesc mare bucucurie: în noaptea aceasta, S-a  născut Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.  Mergeți cu grăbire, și-L veți afla culcat în ieslea dobitoacelor. Și îngerul pieri.

nastere2– Să ne grăbim! Să ne grăbim! Noi să-L vedem mai întâi pe Iisus, ziseră unii din păstori. Și, luându-și toiegele, voiau să plece.

-Stați! zise unul mai bătrân. Cum vreți să mergeți tocmai la Iisus cu mâna goală? Trebuie să-i ducem un dar.

– Așa e, are dreptate! strigară toți într-un glas. Apoi alese fiecare un mielușel, cel mai frumos din toată turma, și, veseli, se întreptară spre staul.

Iată-i ajunși. Stau sfioși și mirați. privesc cu dragoste spre Maria și Iosif.  Apoi se uită în iesle.

– Aici e Copilul Sfânt, ziseră îndată. Și căzând în genunchi, se închinară lui Iisus, sărutând, în veselia lor și paiele pe care dormea  Fiul Lui Dumnezeu.

– Pruncule mic, Iisuse, aici ți-am adus dar, câte un mielușel. Primește-i și ne ajută întotdeauna în necazurile noastre păstorești, ziceau păstorii. Apoi ridicându-se, își mai opriră încă o dată privirea asupra lui Iisus care dormea liniștit în iesle. Și plecară. Alergau de bucurie. Pe cine întâlneau în cale, îl opreau:

– Mergi repede și te închină și tu Lui Iisus Hristos. S-a născut în noaptea aceasta. Noi I ne-am închinat. Mergi repede și-L vezi pe cel mai Sfânt Prunc din lume, ziceau păstorii.

Și oamenii, unindu-se alergau spre staul, ca să-l vadă pe Iisus.

“Hristos în școală”, Dumitru Călugăr

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here