Ioan Gyuri Pascu: „În momentul în care ai înţeles iubirea atunci ai căpătat înţelepciune. Înţelepciunea este iubirea înţeleasă“

2
5702
Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Loreta Popa

Prima dată când l-am cunoscut pe Ioan Gyuri Pascu a fost în 2006, când Divertis împlinea 25 de ani de activitate. Zâmbitor, luminos, deschis, spontan, firesc, posesor de ironie fină. Nu ţelul este important, spune o vorbă veche, ci drumul pe care îl parcurgi.

Dacă reuşeşti să te bucuri de fiecare metru, de fiecare bornă kilometrică din viaţa ta, să înţelegi ceva din ea, să trăieşti clipa gândindu-te că poate să fie ultima, ţi-ai creat un scop frumos, chiar dacă ştii că nu-l poţi atinge. Dar dacă reuşeşti să ajungi cât mai aproape de el, atunci faci o treabă bună.

Ioan Gyuri Pascu a plecat pe drumul lui de ceva vreme şi tot ceea ce face demonstrează că face o treabă mai mult decât bună.

Este încrezător pentru că a învăţat că traseul fiecăruia vine din interior. Este vesel, uneori încrâncenat, necăjit, alteori exuberant, deschis.

Cu siguranţă mai puţin înverşunat decât era înainte pentru că a căpătat o anumită experienţă de viaţă, dar şi înţelepciune. Însă lucrul cel mai important este că a învăţat să iubească şi să accepte tot. Compune, cântă, scrie, joacă şi se joacă, activitatea lui este diversă, iar acest lucru denotă nu numai inteligenţă şi capacitate de adaptare, ci şi bucuria de a dărui celorlalţi din darurile primite de undeva de Sus cu generozitate.

Fericirea de a fi tată i se citeşte pe chip, iar când discuţia ajunge inevitabil la fiica lui, care a ajuns la frumoasa vârstă de 16 ani, vorbeşte cu pasiune despre faptul că aceasta a creat grafica pentru cărţile sale şi că este o veritabilă promisiune în acest domeniu deşi studiază pianul. Cea mai recentă apariţie editorială sub semnătura lui Ioan Gyuri Pascu, „Viaţă, adevăr, lumină“, a apărut la Editura Cartea Daath, şi a fost însoţită de multe fotografii de artă realizate de Daniela Marin şi Ana Cimpocă.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
„Am hotărât să scriu această carte, mânat fiind de obsesia a două verbe care, în dicţionar, înseamnă cam acelaşi lucru: a fi şi a exista.”

Percepţia mea despre ele, însă, e diferită. Cel ce trăieşte în Adevăr nu se apără şi nu atacă. Iubeşte, înţelege şi alină. Cel ce trăieşte în iluzie, caută în lume mijloace de atac şi de apărare, aflându-se mereu în lupta cu suferinţa pricinuită de orgoliul ascuns”,  spune Ioan Gyuri Pascu.

Prin cântecele sale, prin cărţile sale, am descoperit un Ioan Gyuri Pascu dornic să deschidă inimi, să aline suflete şi să mângâie obraji pe care lacrimile au curs din abundenţă. Iubirea lui de oameni este atât de puternică încât o simţi oricât de departe ai fi. Bucuria de a sta de vorbă şi de a înţelege puţin din ceea ce este ca fiinţă aici, pe pământ, m-a determinat să aştern cele ce urmează.

Multă dezinformare astăzi, Ioan Gyuri Pascu. Înainte vreme în instituţiile importante ale comunităţii oamenilor le erau aduse la cunoştinţă toate lucrurile care îi priveau. Una dintre acestea era şi biserica. Ţin minte cum se pregăteau bunicii mei de cu seara ca să meargă a doua zi la biserică. De ce crezi că s-a pierdut acest obicei?

Tabloidizarea s-a extins în toate domeniile, de la economie şi până la sport. E drept că presa a avut un rol mare. Sunt cei care informează, nu. Trebuie numai să vrei sa nu fii la fel ca şi ceilalţi. Aşa le place unora. Şi acum se pregătesc şi se duc la slujbă oamenii, nu asta e problema. Nu forma este importantă.

Şi pe vremea bunicilor şi acum cred că importanţă foarte mare a avut forma şi mai puţin fondul problemei. În general, chiar şi când lumea merge la biserică sau în alte locuri, eu cred că încă merge mult în literă şi mai puţin în spirit. Dacă ar fi mers mai mult în spirit, ca la aritmetică, ca la regula de trei simplă, s-ar fi văzut asta peste tot. Dacă vă uitaţi în jur oamenii merg la biserică mult mai mult ca acum 20 de ani. Merg mulţi, mai mulţi decât pe vremea lui Ceauşescu. Şi totuşi…

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Ce înseamnă credinţa pentru tine?

Credinţa înseamnă rădăcina cu cea mai puternică forţă pe care o avem. În momentul în care avem credinţă, avem curaj, iar eu curajul îl numesc credinţă în acţiune. Credinţa este un fel de traducere a luminii într-un cuvânt care este foarte aproape de adevărul care nu încape în cuvinte.

Ce te-a ajutat să treci peste momentele grele din viaţa ta?

Am regretat multe în unele momente, este normal, dar uşor, uşor înveţi. Şi mai ales înveţi să nu regreţi. Viaţa m-a ajutat de cele mai multe ori, iar eu am o vorbă pe care o spun mereu, nu se poate trece peste, ci numai prin ele. Nu se poate trece peste suferinţă, ci numai prin suferinţă.

Scriam în cartea „În căutarea armoniei“ lucrul acesta. Lumea spune de cele mai multe ori: „Nu ştiu cum să fac să trec peste“, dar nu poţi să treci peste că nu suntem toţi Serghei Bubka, să sărim cu prăjina 6 m şi ceva, şi în general până să sară peste ştachetă a trecut de multe ori pe sub ea şi prin ea. Trebuie să treci prin lucruri ca să ajungi peste şi deasupra, să înveţi să urci pe stâncă, iar la un moment dat mai şi cazi.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Ai datorită meseriei mulţi prieteni, multe cunoştinţe, mulţi amici. Anii au trecut şi cu siguranţă ai păstrat legătura cu mulţi dintre aceştia. Totuşi, prietenii adevăraţi sunt puţini. Oricine îţi poate spune asta. E valabil şi în cazul tău? Are prietenia vreun secret?

Prietenia are secretul grădinarului, cred eu. Dacă eşti un bun grădinar, ceea ce eu nu am prea fost în viaţa mea de multe ori, e bine. Un bun grădinar al grădinii în care intră oamenii are grijă de prietenia aceasta care este o floare ce trebuie udată mereu. Eşti un bun grădinar, ai prieteni, nu eşti un bun grădinar, asta e. Prietenia mai are o mare calitate, din cauza asta e o floare rară. Una dintre calităţi este sinceritatea.

Nu ştiu, sunt mulţi oameni care se laudă că au prieteni, dar câţi au prieteni cu adevărat, pentru că nu ştiu cât sunt ei de sinceri faţă de ei înşişi când spun că au un prieten fără interes. Ttrebuie să fii dezinteresat în prietenie şi nu ştiu câţi dintre cei care îi hrănesc rânza celuilalt spunându-i, lăudându-l simt asta cu adevărat. E o chestie relativă. Tu spui adevărul tău, el pe al lui, adevărul.. Sunt şapte miliarde de adevăruri şi nici unul nu e adevărul. Toţi au dreptate.

Ce contează pentru un artist din punctul tău de vedere?

Nu neapărat pentru un artist, spun eu. Ceea ce contează nu pentru un artist sau pentru un brutar sau pentru un gunoier, ci pentru un om. Pentru mine sunt valori care contează. Adevărul în primul rând, sinceritatea. Pentru a ştii adevărul ai nevoie de sinceritate faţă de tine, faţă de ceilalţi, ai nevoie de intuiţie şi de imaginaţie.

Intuiţia şi imaginaţia sunt două instrumente pe care credinţa ţi le dă ca să te ajute să afli adevărul într-un mod plăcut şi frumos ascuns într-o iluzie care se numeşte viaţă. Deşi imaginaţia sună ca şi ceva ce te îndepărtează de adevăr, ea te ajută să găseşti adevărul.

Şi intuiţia care se mişcă pe un palier de frecvenţă foarte subtil, mult mai subtil şi mai înalt zic eu decât clarvederea, şi atunci dacă ai intuiţie eşti mai aproape de adevăr. Îţi trebuie o mare cheie care se numeşte iubire şi dacă o găseşti, nu o confunzi cu nişte aspecte mai mici ale ei şi o vezi pe de-a-ntregul atunci eşti un om foarte bogat.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Ce este iubirea?

Iubirea este tot ceea ce este şi din care se nasc toate cele care există. Spuneam în cartea „Viaţă, adevăr, lumină“ că tot ceea ce există este, dar nu tot ce este există deja. Prin intuiţie şi prin imaginaţie facem ca verbul a fi să se manifeste şi gândurile noastre, care sunt o frecvenţă destul de subtilă înainte de frecvenţa joasă, materială, totuşi sunt mai joase decât intuiţia noastră, care naşte gândul şi când ne apar acele gânduri care nu sunt din memorie înseamnă că avem intuiţie şi ne-am conectat la mintea universală, care este alta decât mintea noastră mică, conectată la memorie, care merge şi creează pe ceea ce ştie, nu pe ceea ce nu ştie. Pe ceea ce cunoaşte.

De aceea noi avem cunoaşterea despre, care ne ajută foarte mult în viaţa de zi cu zi. Ne ajută pentru că lucrăm cu cele cinci simţuri şi cunoaştem despre nişte lucruri. De multe ori suntem pasionaţi de istorie, de arheologie, de astrologie, şi atunci cunoaştem o groază de lucruri despre, dar nu cunoaştem lucrul în sine.

Noi cunoaştem despre el, din cauza aceea cunoaştem despre adevăr, vorbim despre adevăr, despre viaţă, despre fericire, dar nu făptuim adevăr, nu făptuim viaţă, nu făptuim fericire. Vorbim despre ele. Noi, românii, în mod special suntem un extraordinar popor de comentatori şi e timpul să ne transformăm într-unul de făptuitori, că la comentat ne pricepem foarte bine.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Pentru că ai adus vorba despre noi, românii, crezi că valorile poporului nostru pot ajuta la sănătatea familiei europene?

Valori există peste tot. Oriunde există oameni, există valori. Înlăuntrul oamenilor există lumină, există Hristos. Unde există lumină, ea se poate manifesta atât cât îi dăm voie, cât turnăm iubire în pahar şi aici ţine de noi, de fiecare. Valori există peste tot.

Oamenii sunt legătura între cer şi pământ. Ei sunt trimişi aici ca să aibă grijă de pământ şi să se desăvârşească ei pe ei înşişi ca să treacă la un alt palier. Valori sunt şi familia europeană are copii şi părinţi. Dar părinţii uită să înveţe de la copii, şi aşa mai departe. În general, părinţii familiei europene se cred mult prea părinţi şi ne consideră copii săraci pe care trebuie să-i înveţe, să-i manipuleze, să-i facă la fel ca pe ei, aşa cum facem şi noi cu copiii noştri, când vrem să fie ca noi.

O mare greşeală. La nivel global se va vedea, pentru că e un moment prielnic de alegeri multe, universul nu stă după noi şi se aşază în armonia lui şi dacă armonia are nevoie să ne zguduie, ne zguduie pentru că ea trebuie să se aşeze, nu poate sta în necazul nostru.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Te-am întrebat asta pentru că românii sunt din ce în ce mai tulburaţi, mai necăjiţi, tinerii vor să plece, bătrânii nu mai au puterea să lupte…

…prima greşeală este faptul că luptă. Viaţa nu e luptă, viaţa e un dar. Trebuie să împărtăşeşti, să stai cu tine să vezi care sunt darurile pe care le-ai primit pentru că fiecare om când coboară aici are în acea viaţă ceva important de făcut. Prima meserie este să fim învăţători şi elevi în acelaşi timp, în fiecare clipă, al doilea lucru este să ştii care este menirea ta, cu sinceritate să vezi ce ai tu de făcut, cine eşti tu.

Ne-am obişnuit să spunem că trebuie să facem ceva ca să ajungem cineva, dar noi suntem cineva şi trebuie să vedem cine suntem ca să vedem ce avem de făcut. Scriam asta pe blogul meu deunăzi. Atunci trebuie (de fapt, nu trebuie că mie îmi place să zic că nu trebuie nimic, nici să te naşti), atunci e adecvat să înveţi să fii. În momentul în care înveţi să fii atunci poţi să faci, dar noi nu ştim să fim încă.

Noi nu ştim ce e cu verbul „a fi“, nu ştim să ne bucurăm de această minune că ni s-a dat viaţă aici şi că putem face minuni. Putem să ajungem din căutători de minuni, făptuitori de minuni. La început tot cauţi, tot cauţi şi le vezi şi te minunezi, apoi ajungi făptuitor de minuni tu însuţi, prin faptul că eşti.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Eşti lumină, eşti bucurie, imediat în jurul tău e la fel.

Imediat o să observi că vin oamenii la tine ca fluturii la lampă. Dacă tu eşti negru pe dinăuntru, pe dinafară totul e negru şi atunci vezi aşa tot. De fiecare dată când emiţi pe o anumită frecvenţă apare din partea cealaltă ceva care să echilibreze, aşa că…

Ce e aici jos, depinde de noi. Câtă vreme depindem de legea gravitaţiei, suntem încă atraşi, stăm lipiţi ca magnetul aici, pe pământ, avem treabă aici. Când reuşim să sfidăm gravitaţia înseamnă că avem treabă în altă parte. Până atunci avem aici.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Tu ai ştiut de la bun început ce ai de făcut aici. Ai ales calea muzicii…

Am ales muzica atunci când m-am născut. Am simţit că am talente mai multe şi nu am vrut să le las pe nici unul deoparte. Muzica a fost unul dintre ele şi întotdeauna am zis că un om când e pe scenă sau undeva e bine să ştie de toate. Unul care cântă şi nu are celălalt filon al scenei în el, partea de actorie, simte că-i lipseşte ceva. Un actor care nu ştie să cânte iarăşi are o lipsă.

Dar eu am avut noroc, de mic copil am ştiut lucrurile astea, ştiam.

Îi spuneam bunicii mele că o să fiu la televizor, spunea că sunt lăudăros şi sora mea cea mare, care a plecat cam repede la cer, la 38 de ani, de când eram mic a ştiut că voi fi aşa. În rest, din alte părţi, din afară, dimpotrivă, am avut foarte multe frâne, dar m-a ajutat siguranţa că asta am de făcut şi credinţa, pentru că în rest mereu mă puneau undeva mai pe locul II.

Am picat la Teatru la examen.

La cântat, profesorul meu de muzică nu neapărat mă ţinea pe mine ca fiind cel mai talentat din clasă. Până la urmă s-a dovedit că ceea ce-ţi dă Dumnezeu numai El îţi poate da şi exact când e momentul. Ceilalţi pot face ceva de genul să nu mă difuzeze la radio, ceea ce se întâmplă, să nu afle lumea, să nu cumpere CD-uri, şi asta se întâmplă, dar ce e înăuntrul meu e acolo şi e bine.

Recunosc, nu sunt ipocrit, am fost foarte mulţi ani necăjit că nu se difuzează piesele la radio, încercam să fac tot felul de demersuri să intre, ei spuneau că nu e în politica postului, dar acum am ajuns să am bucuria de a le face şi eu spun că înţelepciunea înseamnă iubirea înţeleasă. Iubirea lui Dumnezeu e atât de mare încât mi-a dat acest talent şi bucuria de a scrie cântece şi de a le cânta.

E ca atunci când naşti copilul, îi dai drumul în viaţă şi nu mai e treaba ta cum e viaţa lui. Tu poţi doar să te bucuri pentru reuşitele lui. Când am feedback am o bucurie bonus, dacă nu, nu pot să spun că sunt bucuros că lumea nu-mi ştie cântecele. Am bucuria să le fac şi asta e important, când ştii că eşti menit să faci atunci asta trebuie să primeze. Restul, faimă, succes, bani, astea sunt ca frunzele copacului.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Astăzi sunt, mâine nu.

Dacă tu poţi să rămâi copac, asta e important. Sunt momente în care o să ai frunze, flori. Când ai fructe dă-le mai departe, lasă-l pe drumeţ să vină să le ia şi când vine iarna stai aşa, te bate vântul! Dar stai că ştii că vine primăvara. Copacul nu hibernează, lucrează acolo, cine ştie cum e când e bătut de vânt, habar nu avem. Poate se bucură că stă zăpada pe el un pic. Nu ştim.

Te ascult de multă vreme, am piese favorite pe care le fredonez. Una dintre ele mi-e mai dragă, „La jumătatea vieţii“. Ai aici versuri absolut speciale, care te răvăşesc „La jumătatea vieţii zâmbesc la temniţa-mi de carne ştiind că într-însa fluturele doarme“… Mă gândeam câţi ajung fluturi din omizi…

Toţi ajung la un moment dat fluturi din omizi. Fluturele are însă viaţă mai scurtă decât omida. E clar. Depinde de fiecare cum e într-o anumită ipostază, dacă rămâne aşa. Poţi să fii fluture şi să apară acel orgoliu spiritual.

Chiar scriam despre asta acum o poezie pe care vreau să o pun în volumul la care lucrez şi sper să iasă în octombrie, „Un fluture şedea pe o păpădie. Cam amărui nectarul, surioară. Ei, când erai omidă ziceai că sunt cea mai bună bucătăreasă“.

Copilăria… Ce-ţi aminteşti din perioada aceea?

Am amintiri din copilărie, dar mie nu-mi place să trăiesc în trecut. Paradisul copilăriei mele era satul de unde era mama mea şi unde mergeam vara. Nu-mi trebuiau tabere. Chiar am scris o poezioară în care mi-aduc aminte gustul magiunului bunicii aşa într-un mod proustian, dar important este să accesezi copilul din tine care nu este acel copil de atunci, dar care are puritatea şi care este cel care-ţi vorbeşte cu vocea spiritului tău, vocea cea mai înaltă care spune adevărul.

Atunci, dacă poţi să-l accesezi tot timpul e frumos să te vezi acel copil, dar dacă vrei acea puritate ea este în tine. Dacă te întorci în copilărie la acele amintiri şi stai agăţat de ele, iar nu e bine. În scânteia divină, acela este copilul care e înţelept, care vrea să se joace, care îţi face legătura cu cerul mereu şi dacă îl accesezi şi parafrazând o celebră reclamă cum îmi place mie, bucuria copilului interior este nepreţuită, pentru toate celelalte există Mastercard.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Ce înseamnă pământul românesc pentru tine?

Pământul românesc înseamnă pământul pe care acest trup s-a născut, pe care a crescut, unde-i sunt părinţii, prietenii, unde are de făcut treabă. Consider că ţara asta n-a exploatat nici 20 la sută din ce i-am putut eu oferi. Aşa că şi asta cu treaba e ciudat.

De multe ori mi-a venit să plec, m-am simţit mai apreciat în alte locuri cum s-a întâmplat cu mulţi români. Plângem când mergem la expoziţie nu ştiu pe unde şi vedem că Brâncuşi era francez şi Vuia la fel, dar când Traian Vuia a vrut să-şi facă avionul nu românii i-au dat bani, ci francezii.

Pe unde trebuie să treacă un om ca să fie bun?

Nu trebuie nimic, nu trebuie nici măcar să se nască. Dacă alege… Asta cu bun şi rău este foarte relativă. Ceea ce crezi tu că e bun, poate fi rău pentru altul, trebuie să fii mereu atent să înveţi din ambele părţi, din oglindă. Dragostea cu de-a sila nu se poate, arta şi iubirea ca medicament se dă cu linguriţa. Când dai cuiva cu polonicul se îneacă.

Bunica spunea despre miere cât e de sănătoasă, astăzi se fac studii despre asta, dar ia dă cuiva să mănânce un borcan de miere dintr-odată, mai e sănătos? Asta cu reţeta pentru a fi bun nu cred că se poate. Nu. Important este să fii tu, să fii sincer, intuitiv, mereu atent la ceea ce se întâmplă, pentru că a venit momentul ca atenţia să înlocuiască efortul de căutare.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu

Există doar un stâlp de atenţie, toată lumea caută şi de atâta căutat nu vede. Căutăm prea mult şi nu putem să vedem pentru că nu avem timp. Spuneam într-o poezie despre căutătorul de aur că în goana lui după aur ratează peisajul. Nu trece nimeni pe nicăieri să fie bun.

Toate te ajută, suferinţa, bucuriile, bolile, întâlnirea cu fiecare om, cu o floare, cu o piatră.

Sunt instrumentele tale că această iluzie care e viaţa e un depozit de material didactic şi ai la îndemână material didactic tot timpul. Bun, rău, rece, cald, sunt doar date ca să ştii. Dacă nu ştii cum e amar, nu faci diferenţa la dulce, îţi dă unul cu piatra în cap nu ştii cum e durerea şi nu ştii cum e să nu te doară.

Diferenţa se face ea singură, dar tu trebuie să vezi exact partea care nu face diferenţa, cea care te uneşte, pentru că diferenţa se vede imediat. Ceea ce nu se vede e acea sămânţă hristică, acel Dumnezeu din fiecare dintre noi. Acea sămânţă s-o vezi când te întâlneşti cu oamenii. Există ceva care ne şi apropie. Aşa sunt tot felul de picături în ocean şi nu poate exista un ocean fără picături, dar nici picături fără ocean.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
La ce anume nu poţi renunţa?

Nici măcar la viaţă nu poţi să spui că renunţi vreodată, pentru că ea se continuă, doar vieţuirea asta se termină. La absolut orice poţi să renunţi. Şi eu credeam că nu, am scris un articol despre asta, „Bucurii, ataşamente, aşteptări“, pentru că sunt lucruri la care zicem că nu putem renunţa, ne ataşăm de ele, apoi avem aşteptări, ne sunt înşelate şi suferim.

În momentul în care înţelegi, te bucuri că le ai şi nu te mai dărâmă, că oricum nu ai pierdut nimic, nu am câştigat viaţa asta la belciuge. Când pierzi iubita, soţia, dacă îţi moare cineva din familie, cum mi s-a întâmplat mie, de foarte timpuriu, senzaţia imediată e de pierdere şi suferinţa e foarte mare, dar de fapt tu nu pierzi că nu ai câştigat nimic la belciuge. Ai venit aici să fii, dar e foarte greu de înţeles.

Lumea stă şi efectiv e în stare să te ia la bătaie pentru că i-ai spart o cană preferată care avea valoare sentimentală. Ştiu eu, pentru că mi-a spart doamna care avea grijă de fetiţa noastră o cană pe care o aveam de la sora mea şi ştiu cât am suferit şi cum am reacţionat la vremea aia.

Spune-mi, te rog, de ce este important să ne găsim singuri calea? De ce unora le pare atât de dureroasă schimbarea?

Înăuntrul nostru există toare răspunsurile. În ADN a fost pusă toată informaţia primordială. Noi când accesăm, dacă vrem, dacă avem voinţă sau credinţa că ceea ce nu putem pipăi şi nu înţelegem cu cele cinci simţuri le putem înţelege cu al şaselea, al şaptelea şi câte or mai fi, atunci nu mai avem limitele acestea.

Nu mai stăm să vedem care, de ce, unde trebuia sau nu. Le vedem acolo, alegem calea, apoi ne asumăm. Dacă vezi că alegerea nu a fost ok, poţi să schimbi. Mereu schimbi. Singurul lucru care nu se schimbă în viaţă este schimbarea. Nouă ne e frică de schimbare.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu

Singura frână în viaţa noastră e frica. Unul poate spune că nu-i este frică. Dar eu aş întreba: „Eşti gelos?“ Dacă da, înseamnă că ţi-e frică. „Ai momente în care urăşti?“ Dacă da, înseamnă că ţi-e frică. „Ai momente de invidie?“ Dacă da, ţi-e frică. Când nu ţi-e frică înseamnă că nu mai invidiezi, că nu mai ai ură, că mânia durează 30 de secunde în loc de 30 de zile. Mai vedem când nu mai ai frică.

Ioan Gyuri Pascu: “Curajul este primul care te ajută să evoluezi.”

Am auzit de multe ori: „Aş schimba, aş merge, dar nu pot că trebuie să-mi întreţin familia“. Nu te lasă niciodată Dumnezeu să mori de foame cât ai treabă aici pe pământ… Dacă ştii şi îţi găseşti menirea şi ai încredere.

Dacă ai credinţă îţi va da un serviciu cu un salariu de trei ori mai mare. E un test. Vrei să faci ceva, nu mai poţi sta într-un loc care nu-ţi aduce nici o bucurie alege schimbarea! Mută ceva! În familie stai în compromis 20 de ani că asta e la noi, tradiţia, nu se cuvine, şi atunci te îmbolnăveşti.

Depinde de tine dacă vrei să faci ceva sau nu.

Dacă scapi de frică e ca la maşina de spălat, „Bine muiat înseamnă pe jumătate spălat“. Bine iertat înseamnă pe jumătate iubit. Să înveţi să ierţi este important. Aici e de lucru, dar nu ne place. Negăm ceea ce nu înţelegem şi spunem că nu e bun. Scriam în cartea mea „În căutarea armoniei“, „Nu nega ceea ce nu poţi să înţelegi că s-ar putea să te negi pe tine însuţi“.

Învaţă să te înţelegi şi atunci vei nega mai puţine lucruri; atunci vei avea o înţelegere mai globală, extrem de individuală, vei înţelege pe toată lumea. În momentul în care ai înţeles iubirea atunci ai căpătat înţelepciune. Înţelepciunea este iubirea înţeleasă. Noi suntem cei mai buni profesori pentru alţii. Spunem celuilalt. Ştim bine ce are el de făcut. Uităm de noi însă.

Te înţelegi bine cu actorii tineri pe care-i întâlneşti, cu cei cu care lucrezi?

Relaţia mea cu toată lumea e la fel. Nu am relaţii într-un fel cu tinerii, alt fel cu cei în vârstă. Fiecare e cât de tânăr vrea să fie. E drept că de multe ori eu uit vârsta mea şi mă simt de vârsta tinerilor. Îmi plac foarte mult.

Ei au alte probleme decât aveam noi. Atunci erau foarte puţine locuri, nu puteai să intri. Acum sunt foarte multe locuri şi nu mai ştii cine e cu adevărat actor. Pentru ei cred că e un chin, fiind mulţi, să vadă cine sunt cei puţini. Aleşi.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
Cum ar fi să fie un milion de măcelari în România şi actori, deja suntem o ţară de psihologi.

În fiecare oraş există o facultate de psihologie şi toţi oamenii care au trecut de 40 de ani se înscriu la ea. Nu e o problemă, e bine. Profesor, doctor poţi să te faci. Actor trebuie să te naşti. Acolo ţi se dau nişte instrumente, dar nu sunt suficiente, mai ales acum că nu poate lucra nimeni separat cu tine că sunt grupe multe.

Foarte mulţi dintre actorii tineri confundă actoria cu acele instrumente. Dacă nu ai înăuntru, nu ai. Talentul nu ţi-l poate da nimeni, harul. E bine să ştii cine eşti, nu numai în actorie, în toate. Poate că eşti un foarte bun florar, un organizator, un strungar extraordinar… Nu se mai pune accentul pe meserii, toată lumea vrea să fie doctor, avocat.

Te pregăteşti de concerte, lucrezi la altă carte, ai multe proiecte…

Da. Acum lucrez la o carte de poezii, am scos o carte de poveşti cu CD, urmează să iasă şi cealaltă carte de poveşti de Crăciun cu CD. Am scos albumul „Electromagnetic love“, am nişte concerte. Anul acesta a fost unul supereditorial, au ieşit trei cărţi şi-mi pare foarte bine.

Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu

Am avut pe scena festivalului George Enescu un spectacol cu patru actori; am jucat una din poveştile din carte şi sperăm să extindem proiectul să jucăm la unTeatru şi cealaltă poveste din carte.

Sunt foarte bucuros pentru că atunci când am scris poveştile era fetiţa mea mică şi le-am pus pe o casetă. Ele au trecut destul de neobservate, dar ea s-a bucurat de ele. Si acum după atâţia ani ea a făcut grafica la povestea a doua, iar la prima o fată de 11 ani, Anastasia Soleanu, fata lui Cristi Soleanu şi uite aşa peste ani s-au legat lucrurile şi ne-am adunat, pentru că Cristi Soleanu este prietenul meu. Am feedbackuri bune de la copii, ceea ce mă bucură.

Jurnal Spiritual

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here