Tăierea Cinstitului Cap al Sfântului loan Botezătorul – 29 August

0
153
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Şi a trimis de i s-a tăiat capul… iar ucenicii lui au luat trupul și l-au îngropat, (Matei XIV, 9-12)

Ioan BotezătorulSfinţii Părinţi au rânduit cu multă evlavie trista amintire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul în luna august, pentru că în această lună, la evrei, se obişnuia ca familia regală să-şi serbeze onomastica sau zilele deosebite.

În acelaşi timp în pustiurile Iordanului şi în cetăţi, vechii evrei se strân­geau fie pentru sfaturi cu ai lor, fie pentru a asculta vreun învăţător de lege sau vreun prooroc. Avem aici două lumi cu totul deosebite: una în lux şi petreceri în cetatea eternă a Ierusalimului, lume care mai mereu „a căutat să ucidă pe prooroci şi oamenii binelui şi ai dreptăţii” (Matei XXIII, 37): pe leremia l-au persecutat, pe Daniil l-au exilat, pe Iezechiel l-au huiduit, iar pe Isaia, însuşi regele Hiscliia a dat ordin să fie introdus într-un copac găunos şi a fost tăiat cu fierăstrăul.

Aceleaşi chinuri şi moarte au îndurat şi ceilalţi slujitori adevăraţi, cu credinţa încercată. Toţi cei care au căutat redeşteptarea spirituală şi orientarea sfântă a poporului drept credincios au fost persecutaţi de conducătorii religioşi ai credinţei timpului, bazată pe forme exterioare şi jertfe obişnuite, fară efecte mântuitoare.

În acest timp apare şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Cetatea Ierusalimului devenise un bastion roman şi o arenă de luptă în­tre tradiţia mozaică şi religiile oficiale ale Imperiului roman. Totuşi, po­porul evreu avea îngăduinţa, încă din timpul lui Iuliu Cezar să-şi păstreze rânduiala religioasă. În ceea ce priveşte conducerea politică, statul roman a admis ca familia regală să fie ereditară, însă cu obligaţia ca să asculte de procurorul sau guvernatorul trimis de Roma.

Dincolo de zidurile cetăţii se găseau credincioşi de toate categoriile.

Sătui de viaţa zbuciumată, unii s-au retras în crăpăturile munţilor, ducând cu ei manuscrise vechi, Legea şi proorocii şi sfaturi şi jurăminte pentru viaţa în comun şi sfântă, încât descoperirile arheologice de astăzi scot la iveală lucruri uimitoare. Curios, dar adevărat, unele din acestea amintesc de Ioan Botezătorul.

El făcea parte din aceia care iubeau dreptatea şi doreau sfinţenia, aştep­tând venirea lui Mesia, era nădejdea cea mai completă a credinţei lor. Sfân­tul Ioan Botezătorul a propovăduit adevărul chemării sale încă de mic. La vârsta de 16 ani cunoştea legea şi rânduiala, lucruri însuşite de la tatăl său, preotul Zaharia şi mama sa, Elisabeta. Predica sa a început mai târziu, după ce, prin viaţa lui a arătat convingerile sale, trăind într-o asceză desăvârşită, hrănindu-se cu vegetale.

Încă de la începutul propovăduirii în timpul împăratului roman Tiberiu (Laca III, 1), şi-a făcut nenumăraţi ucenici devotaţi, care i-au urmat pilda. El înfiera răutatea oamenilor, ameninţându-i „cu focul’ (Matei III, 10), cu pedepse nemaiîntâlnite (V, 7). Dar nepăsarea şi neluarea aminte cuprin­sese multe inimi. Glasul său de tunet, fară toleranţă în predicarea adevărului, a răscolit însă multe conştiinţe întunecate, încât unii îl urmăreau şi cereau botezul pocăinţei. Autoritatea i s-a mărit, mai ales când însuşi Iisus își pleacă fruntea pentru a fi botezat.

De acum, vestea despre Sfântul Ioan Botezătorul creşte şi mai mult, încep să vină spre botezul pocăinţei oameni de toate categoriile sociale şi de toate naționalitățile.

Vestea venea fie din Ierusalim, fie din garnizoanele romane. Spuse despre el au ajuns şi la palatul minciunii şi destrăbălării lui Irod. Aici desfrânate venite de la Roma şi din Orient, îmbrăcate în mătăsuri, aur şi pietre scumpe își duceau viaţa în huzur, căutând ca prin fard şi sulemeneală să placă  reprezentanţilor străini şi slujitorilor lui Irod. Acest rege, ereditar și vulpe vicleană (Luca XIII, 32), reuşise să-şi nimicească rudele și să înlăture prietenii care nu-i acceptau viaţa uşuratică, se căsătorise cu soţia fratelui său, ucis din ordinul lui, iar fiica Irodiadei, Salomeea, jucase în faţa tuturor goală pentru a delecta ochii de fiară şi de ucigaş ai lui Irod.

Ei bine, împotriva acestora, predica Sfântului Ioan  Botezătorul cobora din munţi printre dealuri, lăsându-se în valea Iordanului şi bătând fară contenire în luxul şi descompunerea morală a casei regale. Din această cauză, regele şi toţi supuşii săi îl urau de moarte. De multe ori au căutat să-l aresteze, dar s-au temut de popor, autoritatea lui morală făcea ca nimeni să nu se atingă de el. Cuvântul lui era aşa de înflăcărat şi pleca dintr-o convingere supraomenească şi o sinceritate îngerească, încât ostaşi din garda regelui mergeau să-l asculte şi să se boteze.

Într-o noapte întunecoasă, o ceată de slujbaşi, deghizaţi în „ucenici şi as­cultători” au prins pe Ioan, l-au dat pe mâna gărzii imperiale sub acuzaţia de crimă de lezmajestate şi a fost întemniţat şi supus la chinuri. Irod a făcut aceasta pentru că se apropia ziua lui de naştere şi dorea să fie liniştit. El a mai săvârşit acest lucru si la instigația fariseilor și cărturarilor (Luca III, 10-14).

Nelegiuita şi destrăbălată Irodiadă îi jurase moarte, aşteptând crân­cena şi sângeroasa răzbunare.

Şi sosi ziua de naştere a regelui: torţe aprinse, gărzi şi jocuri populare anunţau ziua fatală în palatul regal de lângă Sevasta, iar în temniţa Maherus, Sfântul Ioan zăcea în lanţuri şi butuci grei.

Zgomotul Orchestrelor, tropotul dansatorilor, ţipetele de veselie nebu­nă şi bestială atrăgeau atenţia poporului, care suferea de foame, de boli şi de sete pe străzi şi pe lângă ziduri. Nedreptatea nu atrăgea mila celor avuţi, decât Profetul avea în inimă suferinţa şi greutăţile celor necăjiţi.

La acest ospăţ copios participau, pe lângă familia regală, reprezentanţi ai arhiereilor, fariseilor şi saducheilor, căpeteniile armatei şi fruntaşii din Galileia şi Pereia. Tuturor acestora, Irod le prezenta mâncăruri de îmbui­bare, dansatoare şi obiceiuri din ţările lor.

Printre dansatoarele de frunte şi cele mai ispititoare se găsea şi Salome­ea, fiica Irodiadei, care cu neobrăzare şi neruşinare, prezintă goală un dans de trezirea patimilor oarbe în ochii curtenitorilor mârşavi şi mincinoşi. Toţi sunt cuprinşi de o aclamaţie fară sfârşit, iar Irod se pierde cu firea, şi întreabă pe fată ce dorinţă are: „Cere de la mine orice şi eu îţi voi da.” (Matei XIV, 7), „chiar jumătate din împărăţia mea” (Marcu VI, 22-23).

Irod este de acord cu cererea fetei şi un general din garda lui se oferă să meargă la Ioan.

Scoate sabia şi când vede pe Ioan robust şi cu priviri de foc i se întunecă mintea, dar diavolul, prin patima beţiei, îi adoarme simţul milei. Ioan este legat de mâini şi de picioare, este pus cu capul pe un butuc şi astfel sabia nelegiuitului ridică viaţa pământească a Sfântului şi Marelui Prooroc Ioan Botezătorul.

Capul este oferit fetei care îl dă mamei, lumea a rămas uimită de aceasta crimă; din petrecere, diavolul a făcut o privelişte a iadului, mulţi meseni au părăsit sala; temnicerii, văzând nelegiuirea, au plecat întristaţi de la locul lor.

Dar ucenicii și ascultătorii Sfântului Ioan auzind, în ascuns, au venit, au ridicat trupul și l-au înmormântat (Marcu VI, 24-29), iar capul a și fost ascuns de Salomeea, dar găsit mai târziu.

Acestea sunt împrejurările în care s-a săvârşit din viaţă, la 29 august, Înaintemergătorul lui Hristos, botezătorul Mântuitorului şi Profetul care a încheiat Legea veche.

Avea abia 32 de ani, când sângele său – ultima jertfa a Vechiului Testament – a curs în ţărâna din care s-au ridicat atâţia prooro­ci ai poporului ales.

Sf IoanUcenicii Sfântului Ioan au trecut în ceata apostolilor şi învăţăceilor Mân­tuitorului Hristos, continuând astfel opera misionară a Profetului, care la judecata de apoi, aşa cum se ştie, va sta de-a stânga Mântuitorului (Marcu X,40).

Nelegiuitul rege pleacă, la îndemnul soţiei, la Roma, pentru noi favo­ruri de la împărat. Dar aici, martori oculari ai crimelor sale îl acuză în faţa Senatului roman; este condamnat şi trimis în exil în Spania. Familia regală se destramă, Irodiada este trimisă şi ea în exil, trăind în mizerie şi lipsuri, pierzându-li-se astfel urma.

O legendă ne arată că Salomeea, neîntrecuta dansatoare, a avut o soartă jalnică, unică in istoria crimelor şi persecuţiilor.

Dându-şi seama de cri­mă, după exilul părinţilor, pleacă în pustia Iordanului şi apoi în Orient. Este răpită şi vândută ca sclavă. După ce a fost batjocorită de nişte piraţi, lăsată mai mult moartă, a fost aruncată într-un râu pe jumătate îngheţat. Rupându-se gheaţa, destrăbălata, în chinuri de nedescris, a fost apucată între stânci şi gheaţă, rămânând în apa rece până la gât.

În timp ce zadarnic şi disperată striga ajutor din ghearele morţii, un sloi mare de gheaţă, desprins din susul râului, venind cu putere a izbit-o şi i-a retezat capul, aruncându-l, sângerând pe mal, iar corbii jucau dansul ma­cabru, aşteptând devorarea. Aceasta a fost răsplata pentru neruşinarea, viclenia şi ura aceleia care a adus Capul Sfântului pe o tipsie de aur în faţa ochilor sătuilor acestui veac, ale pântecelor pline de mâncăruri şi ale sufle­telor îndrăcite.

Capul Sfântului Ioan se află astăzi în Damasc (Siria).

Un picior al Sfân­tului a fost adus şi la noi. Ctitorii Mânăstirii Secu, banul Ureche şi alţii, l-au depus aici; aici a stat până in epoca Eteriei, ca apoi să fie dus în Ru­sia (1821). Pictorii şi scriitorii talentaţi au descris drama Profetului. Ce­lebre muzee ale lumii posedă astăzi îngrozitoarea privelişte. Fiecare ochi, văzând tipsia, varsă în sufletul său o lacrimă de durere pentru acela care a fost Botezătorul lui Hristos.

Să ne plecăm, aşadar, genunchii sufletului nostru în faţa icoanei lui, cerându-i ajutor în rugăciunile noastre şi în necazurile zilnice, pentru că Şfinţii, în frunte cu Maica Domnului şi cu Sfântul Ioan Botezătorul „vor judeca lumea după faptele ei” (Matei XVIII, 18). Amin!

Sursa: ”Pagini din viețile Sfinților” – Coordonatori: Pr. Ic. Stavr. Mircea Irina și Pr. Prof. Dumitru Irina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here